Bărbatul de 74 de ani, din Iași, care a intrat în hipotermie în timp ce urca la Dochia, în masivul Ceahlău (amănunte aici) a murit.
”L-am predat în curs de resuscitare la ambulanță”, ne-a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Cred că avea o problemă de sănătate ceva, își pierdea echilibrul, iar în timpul transportului a vomat de câteva ori. De vreo 4-5 ori s-a oprit transportul, a fost așezat în lateral, s-a plâns că se sufocă și, cu mai puțin de 30 de minute înainte de a fi predat echipajului medical de pe ambulanță, a intrat în stop cardio-respirator. I-am pus defibrilator, a fost și intubat ulterior, n-a răspuns”.
Bărbatul a fost predat echipajului de ambulanță, care a continuat manevrele de resuscitare, însă fără succes. În cele din urmă, a fost declarat decesul. Doar după efectuarea necropsiei se va stabili dacă bărbatul avea probleme de sănătate care s-au agravat brusc din cauza efortului de a urca muntele, pe o vreme neprielnică, și a hipotermiei care l-a afectat încă de aseară, când a fost găsit de un grup de turiști la ieșirea din golul alpin.
C.M.

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
NewsEdge Răspuns ferm pregătit de statul român după criza de securitate din Marea Neagră. Reacția președintelui Nicușor Dan
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere






Un comentariu
Ce cauta fix acum acolo si tocmai la varsta asta?