Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    miercuri, septembrie 9
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Concurs pentru șefia Serviciului Permise și Înmatriculări Neamț. Doi candidați au rămas în cursă
    • Bucurie la începutul noului an școlar. Școala Vulpășești nu s-a închis!
    • Concursul pentru postul de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț – episodul 2
    • Comentarii savuroase la o postare a Primăriei Târgu Neamț: „Ați făcut hramul numai cu vin și țuică? Apă de băut nu curge”
    • Primăria Păstrăveni anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Păstrăveni, județul Neamț”
    • Drona care a survolat regiunea de Nord Est a țării s-ar fi prăbușit în raionul Rîșcani, informează presa din Republica Moldova
    • IPJ Neamț atrage atenția informațiilor false care circulă în spațiul public după mesajul RO-ALERT de astăzi
    • Comunicat oficial MAPN: Dronă detectată în zona Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
    • RO-Alert în Neamț: Posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, avertizare transmisă populației
    • Premieră: Turul României 2026, start istoric la Chișinău. 21 de echipe din 14 țări participă în cel mai important eveniment ciclist al țării 
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra Neamț
    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra Neamț
    Actual februarie 22, 2021

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra Neamț

    By MesagerulUpdated:februarie 22, 2021Niciun comentariu15 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțUn consilier local într-o localitate ar trebui să fie un model demn de urmat în toate împrejurările și pentru toată lumea. Prin activitatea sa și a grupului din care face parte, un consilier poate influența, în bine sau rău, destinul unei localități, dezvoltarea sa economică, culturală, socială. Practic, la nivelul Consiliului Local se hotărăște tot ce contează din acest punct de vedere în privința taxelor și impozitelor, a școlilor, dezvoltării economice, vieții sociale, culturale, sportive, etc. Consiliul Local este Parlamentul local, lucru pe care consilierii nu-l realizează nici măcar după ce-și termină mandatul. Ei trebuie să facă legile (hotărârile de consiliu) pe care un primar să le pună în aplicare cu ajutorul aparatului de specialitate. Să-l tragă la răspundere pe primar ori de câte ori acesta nu ține cont de aceste hotărâri sau le aplică în dorul lelii sau al ordinelor de partid. În realitate, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Primarul și, mai ales, aparatul de specialitate sunt cei care alcătuiesc, propun și apoi pun aplicare legile locale. În proporție de 99%, consilierii sunt niște simple marionete care ridică mâna, dacă sunt la putere, sau se opun, cei din opoziție, dacă așa le cere primarul sau partidul. Consilierul local a fost, cel puțin până acum, un simplu pion, plătit aparent prost, în jocul administrației locale, deși legea îi permite să fie orice altă piesă importantă de pe tabla de șah. La Piatra Neamț, lucrurile nu stau altfel decât în restul României.


    Pasivitatea consilierilor locali, un oraș înglodat în datorii și cu patrimoniul jefuit

    Retrospectiv, consilierii locali sunt principalii vinovați de multe lucruri făcute prost sau clar interesat în detrimentul orașului. Evident că drumul spre iad a fost pavat cu intenții bune, materializate în rapoarte pompoase despre binele public. Consilierii au avizat împrumuturile masive și nesăbuite făcute în anii 2005-2007, apoi au asistat pasivi la cheltuirea banilor publici și la jefuirea orașului. Este drept că nu numai ei au făcut asta, dar ei erau primii care puteau să oprească jaful. Tot ei au votat bani și bunuri publice care să treacă în patrimoniul societăților municipalității, de unde au ajuns în mâna camarilelor din jurul primarilor sau a celor de partid. Așa a devenit Aqua Calor, societate care se ocupa de termie, acum în faliment, proprietar de pământuri scoase apoi la licitație de către ANAF, Publiserv – proprietar de spații, iar Urban de tot ce au vrut sau nu și exemplele pot continua. Tot consilierii au fost de acord cu îndatorarea societăților primăriei, unde, culmea, ei erau trimiși în Adunarea Generală a Acţionarilor, ca să apere interesul municipiului Piatra Neamț. Dacă ne raportăm la performanțele acestor societăți, majoritatea covârșitoare a consilierilor se fac vinovați de devalizarea bunurile orașului, unii interesați sau obligați, alții prin neimplicare totală.

    Instrumentul de control: raportul anual al consilierului local

    Consilierii locali sunt obligați prin lege să depună un raport al activității lor în cadrul Parlamentului local. Cea mai mare parte o fac, dar ele par a fi, în cele mai multe cazuri, opera unui angajat de la partid sau a unui funcționar pus de primar sau viceprimar să facă hârtia în locul alesului care și-a făcut datoria de a ridica mâna în timpul anului sau de a nu pune întrebări stânjenitoare. Culmea, nu vedem deosebiri extraordinare între consilierii de oraș și cei din rural, semn că sistemul așa funcționează peste tot. Primarul este șeful absolut, consilierii sunt doar de fațadă și se comportă ca atare atunci când își îndeplinesc atribuțiile legale.

    Pe lângă raportul consilierilor ar trebui să avem, publicate, dezbătute cu cetățenii care vor, și rapoarte ale comisiilor Consiliilor Locale. Clar că este o glumă să cerem așa ceva. În acest prim episod, vom vorbi despre consilierii din Piatra Neamț, cel mai important oraș al județului și modul în care rapoartele lor reflectă felul în care s-au implicat, sau nu, în activitatea societăților municipiului. Toate citatele sunt luate din rapoartele depuse pe site-ul Primăriei.

    Cei care au uitat de datoria publică

    Există consilieri care au considerat că acest raport de activitate mai poate aștepta. Unii sunt recidiviști, nu au depus raportul 2 sau chiar 3 ani și nimeni nu pare să-i fi tras de mânecă în momentul în care-și încasau indemnizația. Mică pentru un parlamentar, poate prea mare pentru nivelul de implicare al celor mai mulți. În ordine alfabetică, cei care nu și-au făcut datoria de a avea raportul făcut public la nivelul anului 2019, pentru cel din 2020 mai au încă timp.

    Beteringhe Mircea Florin – 2018

    Bîrjoveanu Romel-Alexandru – 2018

    Duma Florin – 2019

    Ene Aurora – 2019

    Gogu-Craiu Crina Nicoleta – 2018 și 2019

    Marghidan Victor Adrian – 2017 și 2019

    Obreja Mihai – 2018, 2019 și 2020

    Teodorescu Constantin – 2017

    Tihenea Romulus Constantin – 2017 și 2019

    Vîrlan Luminița-Georgeta – 2017, 2018 și 2019

    Bogdan Gavrilescu – A făcut totul, ca pe vremea comuniștilor. Și aproape nimic

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțConsilier PMP și viceprimar cu majoritate asigurată de PSD și apoi de PNL, Gavrilescu are un raport mai dezvoltat decât al colegilor, dar genial prin lipsa de precizie și amănunte. Practic, avem niște pagini umplute, în care nu se pierde prilejul de a se face un pic de campanie și publicitate propriei persoane.

    ”Am coordonat activitatea următoarelor societăți comerciale la care municipiul PIATRA NEAMŢ este acționar: Parking, Salubritas, Publiserv, CMI Urban”, adică aproape toate societățile care ar trebui să livreze servicii de bună calitate locuitorilor. Că la CMI Urban nu putea coordona nimic, e altă problemă, dar hârtia, calculatorul suportă orice. Culmea, în campanie, toată lumea a criticat activitatea acestora. În raportul domnului vice nu aflăm nimic despre vreo problemă pe care ar trebui să o știe și cetățenii, în schimb avem în raport dorințe ale omului care a coordonat, nu și proiecte. Cităm: ”La Parking propunem un sistem electronic de monitorizare a parcărilor de reședință și plata electronică a acestora, iar în viitorul apropiat putem perfecționa programul, astfel încât să putem face electronic separarea locurilor de parcare”(!!!). Paranteză: societatea Parking a fost dată, ”pe persoană juridică” PMP-ului la negocieri și acolo a și rămas. Ei au pus șefii, ei au diriguit-o. Șef la partid a fost un timp fostul director de la Parking, apoi chiar domnul Gavrilescu, așa că nu înţelegem ce anume îl împiedica să introducă, nu să propună, un sistem electronic? Chiar ar fi de urmărit cum sistemul gavrilescian  ar ”separa electronic locurile de parcare”!

    Cităm din nou: ”La Salubritas am urmărit creșterea suprafețelor pe care să le salubrizăm mecanizat, astfel încât într-un timp relativ scurt să avem un oraș curat, pentru a-și merita denumirea de Perla Moldovei”. Paranteză: Salubritas a fost și ea dată pe persoană juridică aceluiași partid condus de Bogdan Gavrilescu. Dup 3 ani de coordonare, viceprimarul ne spune că avem un oraș murdar, dar că într-un timp relativ scurt poate deveni curat și că urmărește, probabil tot electronic, ”mărirea suprafețelor pe care să le salubrizăm mecanizat”. Concluzia fostului vice este devastatoare, nu merităm denumirea de Perla Moldovei, eventual de oraș prost condus și gospodărit. Iar în 2020 lucrurile nu s-au schimbat deloc.

    Cităm din nou: ”La Publiserv căutăm în permanență soluții pentru a realiza în oraș lucrări de foarte bună calitate la care să nu se mai intervină decât la finalizarea perioadei de garanție”. Paranteză: Nu mai discutăm aici despre cine a făcut coordonarea la Publiserv, dar reținem că exista un spirit viu în continuă căutare de soluții, deoarece lucrările erau proaste, se intervenea la ele în perioada garanției și trebuia făcut ceva. Ne spune asta chiar autointitulatul coordonator al societății, dar care nu a luat nici un fel de măsură să îndrepte lucrurile. Poate doar a redirecționat lucrări care trebuiau făcute de Publiserv spre firme de partid.

    Cităm din nou: ”Împreună cu cei de la CMI Urban am reușit să toaletăm toți copacii de pe raza municipiului, astfel încât să eliminăm riscul producerii de accidente, provocate prin căderi și ruperi de copaci, iar cu specialiștii din această unitate am reușit să modernizăm o parte din foișoare, urmând a fi reabilitate în totalitate”. Paranteză: Să remarcăm în primul rând spiritul de echipă al vicelui. Apoi că personal s-a implicat în toaletarea arborilor de pe raza municipiului și în reabilitarea foișoarelor, acțiune în derulare încă. Și atât despre CMI Urban, societate „aflată în insolvență”, cu o mie de probleme de nerezolvate, cu piețe sub orice standard în Dărmănești și Precista, cu o Piață Centrală nouă dar prost condusă.

    Citind raportul viceprimarului, nu mai poate surprinde pe nimeni de ce avem servicii proaste la nivelul acestor societăți și de ce restul consilierilor s-au ferit să detalieze activitatea lor referitor la acestea.

    Cum nu s-au implicat consilierii în viața societăților orașului

    Model de implicare în trei rânduri

    Mircea Florian Beteringhe – consilier PNL: ”ca membru AGA la SC Locativ SERV SRL m-am implicat și am rezolvat, împreună cu ceilalți consilieri și conducerea societății, o serie de cerințe și probleme a căror rezolvare se impunea”. Atât și nimic mai mult. Se știe că Locativ Serv trăiește din banii primăriei, că sunt sume imense pierdute pe drum și altele de recuperat. Un membru AGA, cel care trebuie să apere și să reprezinte cetățenii expediază în două rânduri activitatea unei societăți cu datorii. De remarcat, nimic despre vreo luare de poziții în legătură cu celelalte societăți, nimic despre vreo propunere de hotărâre proprie privind aceste societăți. În schimb, aflăm că domnul consilier a fost prezent ”la următoarele evenimente locale: premierea elevilor olimpici, sărbătorile de iarnă, depuneri de coronae (sic!), zilele orașului, etc”. Ceea ce, să recunoaștem, e mult mai plăcut decât să discutăm despre, datorii, bugete, executori judecătorești, apartamente distruse.

    Un consilier modest și disciplinat

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțGeorge Apetrei, consilier PMP din 2018: ”Am fost desemnat să reprezint Consiliul Local în Adunarea generală a Acționarilor la SC Parking SA și SC Salubritas SA, prin participarea și implicarea în ședințele organizate de aceste instituții”. Atât și nimic mai mult despre societățile respective, despre celelalte nici vorbă. Cum spuneam, cele două societăți au fost aruncate în curtea PMP și foarte probabil toate lucrurile se discutau în ședințe restrânse de partid, inclusiv de ce nu se face sistemul electronic de urmărire a parcărilor, de ce sâmbăta și duminica Parking nu funcționează sau de ce se nu se folosesc măturile din cărțile dedicate lui Harry Potter la curățenia orașului, în condițiile în care serviciile se plătesc destul de bine. În final, să remarcăm că tânărul consilier își cunoștea exact locul, recunoscând că ”am participat activ la ședințele de Consiliu Local, am votat proiectele de hotărâre și amendamentele propuse de ceilalți consilieri locali, de viceprimari și de primar”. Până la urmă, să fii disciplinat e mare lucru.

    Activitate ”în baza competențelor stabilite de legislația aplicabilă”!

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțAdrian Ciobanu, consilier PNL, este la fel de concis în raportul său de activitate cu privire la subiectul în discuție. ”Prin hotărârea Consiliului Local, am fost desemnat membru al Adunării Generale a Acționarilor la SC CMI Urban SA și, în limita competențelor stabilite de Legea 85/2014, împreună cu administratorul judiciar și administratorul special, m-am implicat în rezolvarea problemelor cu care se confruntă această societate comercială”. Suntem siguri că toți colegii domniei sale ar fi fost foarte interesați, ca să nu mai vorbim despre cetățeni, să afle problemele societății Urban și cum s-au implicat cei care o conduc acum ca lucrurile să meargă cât mai bine. Din păcate, o asemenea inițiativă nu am văzut și este păcat, pentru că altfel consilierul liberal a fost printre cei mai activi în ședințele de plen. La un moment dat se părea că nu este de acord cu prețurile stabilite de executiv pentru vânzarea unor terenuri și, după ce și-a dat seama că degeaba face opoziție în grupul puterii, s-a liniștit și a intrat în siajul colegilor. Noi consemnăm că în raportul care se presupune că este pus la dispoziția alegătorilor nu avem prea multe lucruri de scos în evidență, în afară de faptul că și-a desfășurat activitate în baza competențelor stabilite de legislația aplicabilă. Legislația cealaltă, existentă și neaplicabilă la Piatra Neamț, nu merită să mai fie amintită, pentru că oricum nu interesează pe nimeni.

    În final, trebuie consemnat că, în noul mandat de consilier, Adrian Ciobanu a rămas în AGA de la Urban. Nu l-am văzut să aibă vreo reacție în cazul ”grădiniței neautorizate” din sediul instituției și nici în cazul scandalului din Piața Dărmănești. Dar probabil vom găsi câte ceva despre toate acestea în declarația de anul viitor.

    Nimic despre societățile Consiliului Local

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțRomel Bîrjoveanu, șeful grupului de consilieri PNL, care în anii trecuți făcea rapoarte mult mai explicite, atunci când se specula că cochetează cu ideea unei candidaturi la funcția de primar al orașului, are un stil total diferit în 2020. În document nu se amintește deloc de nici o societate a municipalității, singurele referiri făcând referire la proiecte nevotate de consilierul atunci liberal încă. El spune că nu a votat nici un proiect de mărire a prețului apei și că s-a opus la mărirea prețului la parcările cu plată din municipiu. Ultima chestiune, cea a parcărilor, în special a celor de la Parking a înveninat relațiile PNL cu PMP și Bîrjoveanu a fost vârful de lance al celor care spuneau că soluția cea mai corectă și profitabilă ar fi ca parcările să fie administrate direct de către Primărie.

    Cu gândul la Senatul României

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțConstantin Teodorescu scrie un raport studiat și aranjat precum o fotografie photo-shopată atent. La fel ca într-o asemenea fotografie, dispar ridurile, sunt accentuate lucrurile frumoase, iar ce nu trebuie arătat este ori șters, ori estompat. După ce ne-a asigurat că a participat la toate ședințele, ordinare sau extraordinare, a condus ședințe și a semnat ca președinte, a participat la ”Aniversarea Zilei naționale din 1 decembrie 1918”, Ziua Armatei, Drapelului, Imnului, Culturii Naționale, alte zile festive, depuneri de coroane și premiere de olimpici, tratează și problema societăților primăriei: ”În anul 2019 am reprezentat interesele UAT Municipiul Piatra Neamț în Adunarea Generală a Acționarilor la SC Locativ Serv SRL în calitate de membru”. Tot în aceeași calitate a fost în CA-ul de la Petru Rareș și Informatică, despre care scrie câteva rânduri generale. Despre Locativ Serv nu mai scrie nimic. În definitiv, la Rareș și Informatică se face încă școală, adică treabă. La Locativ ce poți să spui ca să-ți treci în dreptul tău vreo activitate?

    Un raport aproape de plagiat

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțFlorin Duma, consilier PMP, are un raport cu fraze care apar și în documente ale colegilor. Nu intrăm în amănunte jenante, cine de la cine a luat, că nu fac obiectul materialului. Să remarcăm că Florin Duma este extrem de concis în raportul aferent anului 2018, altul nemaifiind publicat. Consilierul PMP ne anunță sec că a fost ”desemnat membru în AGA la SC Parking SA, participând la toate ședințele, împreună cu ceilalți consilieri locali și conducerea societății”. Este modalitatea domniei sale de a ne spune că a fost acolo, în miezul evenimentelor, că a fost atent, că la ședințele respective au fost și ceilalți consilieri locali (deși nu aveau ce căuta, dar din cauze necunoscute autorul narațiunii a confundat ședințele AGA cu cele ale Consiliului Local) și că asta este tot. Mai multe lucruri nu explică, deoarece nici un cetățean întreg la cap n-ar asculta explicații cu privire la necesitatea ca o societate cu câțiva angajați să plătească 5 membri în Consiliul de Administrație, agamani și mulți alți șefi plătiți. De aceea dl. Duma a ales calea mai simplă, a tăcerii, care nu duce la greșeală.

    Opoziția nu a primit, deci nu a manifestat interes

    În mandatul trecut, liberalii și pemepiștii au avut grijă să se știe exact cine este la putere și nu au dat locuri celor din PSD în AGA societăților Consiliului Local, după ce au făcut majoritate în consiliu. De aceea, în rapoartele de activitate ale celor de la PSD sau ALDE nu apar referiri la activitatea societăților comerciale unde municipiul este acționar.

    Discuții în Consiliul Local au existat din când în când, dar nimeni nu s-a agitat foarte tare, când nu a existat interes politic de a face scandal pe tema serviciilor pentru populație. Subiectul parcări a fost deschis atunci când PSD a pierdut majoritatea, cel de la Locativ Serv și Publiserv când directorii puși de ei au fost schimbați peste noapte, exact cum au procedat și ei. În rest, la nivel de probleme de sistem, nici o inițiativă, nici o interpelare adevărată, pe motiv că ”oricum, degeaba facem, că sunt în minoritate”.

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra NeamțCa o imagine a neputinței administrative și a modului în care a fost condusă Primăria Piatra Neamț , consemnăm și raportul de activitate al celuilalt viceprimar de Piatra Neamț, Luminița Vîrlan de la PSD. Culmea, și dânsa a coordonat societățile  Locativ Serv, Perla Invest și CMI Urban. Este de observat o suprapunere de coordonare PMP-PSD în unele locuri, ceea ce poate explica situația respectivelor societăți. Mai multe lucruri nu aflăm din raport, dar merită să încheiem cu fraza finală a acestuia: ”Legat de proiectele de viitor doresc să cred că pot contribui ca Primăria Piatra Neamț să devină nu doar o instituție care asigură servicii sociale, ci și o instituție care dezvoltă infrastructura culturală pentru un oraș educat”.

    Concluzie tristă

    Societățile Consiliului Local sunt niște instituții bune să angajezi clientela politică, să dai contracte apropiaților primarului, vicelui sau partidului, să numești directori oameni care știu să rămână și să fie recunoscători. Ca societăți comerciale ele acționează exact ca niște societăți de stat, cu management învechit, fără perspectivă. Iar cei care ar trebui să le supravegheze, să le creeze premisele pentru viitor, consilierii locali, sunt profund dezinteresați. Ei lasă totul la mâna primarului, care numește pe cine vrea el sau partidul la conducere și are pretenția ca nimic să nu se întâmple fără să știe și el. Mai ales atunci când se găsesc căi de a îndestula niște prieteni din plin.

    Valentin BĂLĂNESCU

    *Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 478, săptămâna 18-24 februarie.

    Funcționarii pasivi din Consiliul Local Piatra Neamț

    Parteneri

    DSVSA Bacău a început controalele la cantinele din școli și la operatorii de catering, odată cu începerea noului an școlar Mesagerul Bacău DSVSA Bacău a început controalele la cantinele din școli și la operatorii de catering, odată cu începerea noului an școlar Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii ZCH Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii Scumpiri masive pe piețele de gaze din Europa. Unde s-au dublat prețurile NewsEdge Scumpiri masive pe piețele de gaze din Europa. Unde s-au dublat prețurile Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT
    activitate consilieri locali Piatra Neamț Beteringhe Mircea Florin Bîrjoveanu Romel-Alexandru bogdan gavrilescu Duma Florin Ene Aurora Gogu-Craiu Crina Nicoleta Marghidan Victor Adrian Obreja Mihai societățile Consiliului Local Teodorescu Constantin Vîrlan Luminița-Georgeta
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleVeste proastă: Spitalul Județean Neamț nu se deschide prea curând pentru bolnavii non-Covid
    Next Article Finanțare europeană de 8,6 milioane lei la Spitalul Roman. Spitalul Județean Neamț încă studiază
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Concurs pentru șefia Serviciului Permise și Înmatriculări Neamț. Doi candidați au rămas în cursă

    Concurs pentru șefia Serviciului Permise și Înmatriculări Neamț. Doi candidați au rămas în cursă

    septembrie 9, 20261 Min Read
    Bucurie la începutul noului an școlar. Școala Vulpășești nu s-a închis!

    Bucurie la începutul noului an școlar. Școala Vulpășești nu s-a închis!

    septembrie 9, 20263 Mins Read
    Concursul pentru postul de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț - episodul 2

    Concursul pentru postul de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț – episodul 2

    septembrie 9, 20262 Mins Read
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Târgul de Carte Piatra Neamț
    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.