Alegerea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean (CJ) Neamț, Dragoș Victor Chitic (PMP Neamț) și Mădălina Ciubotaru (PRO România) este posibil să nu fie legală, urmând ca Instituția Prefectului să analizeze modul în care s-a respectat procedura de vot în ședința din 17 februarie anul acesta. Concret, un grup de consilieri județeni au depus astăzi o sesizare la Prefectura Neamț prin care arată că în ședința respectivă nu toți consilierii județeni ar fi respectat votul secret așa cum prevede legea.În acest context prefectul George Lazăr a precizat, în cadrul unei conferințe de presă , că urmează să fie analizată documentația din spatele respectivei hotărâri și să fie vizionată înregistrarea ședinței pentru realizarea unei analize pertinente pe marginea acestei sesizări. „Potrivit prevederilor legale, votul este secret atunci când consilierul păstrează secretul votului său atât în interiorul cabinei de vot, cât și în exteriorul acesteia până la depunerea votului în urnă„, a spus George Lazăr. El a adăugat că legea precizează faptul că necesitatea secretizării votului în cadrul alegerilor pentru conducerea CJ Neamț era indispensabilă pentru a nu influența alte persoane care urmau să-și exercite votul.
În cazul în care ancheta realizată pe marginea acestei sesizări va concluziona că aceasta este pertinentă, Instituția Prefectului se va pronunța asupra acestei hotărâri ca fiind nelegală și o va ataca, în primă fază, în Contencios Administrativ, urmând ca, după o decizie finală a instanței asupra cazului, să fie trimise CJ Neamț documentele prin care se solicită intrarea în legalitate.
A.C.
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții




