De câteva zile, incidența infectărilor cu coronavirus oscilează în jurul valorii de 3 la mie în municipiul Piatra-Neamț. Astăzi, 2 februarie, conducerile unităților de învățământ din municipiul reședință de județ au primit o informare potrivit căreia rata de infectare este de 3,01 la mie. Asta, după ce duminică, 31 ianuarie, a ajuns la 3,03 la mie și ieri a fost 2,91 la mie.
Acest indice este luat în considerare pentru decizia de începere a semestrului doi, din 8 februarie, a cursurilor în sistem fizic sau online. Câțiva directori de școli cu care am stat de vorbă ne-au confirmat că, în acest context, se fac pregătiri pentru prezența la școală doar a copiilor de grădiniță și a celor din învățământul primar. Este și recomandarea ministrului Educației, care la orele amiezii a convocat în videoconferință pe toți inspectorii școlari generali din țară. Se așteaptă noutăți mai clare după această videoconferință.
Până la adoptarea ordinului comun Educație – Sănătate, care va stabili cine, cum și în ce condiții va merge la școală din 8 februarie, școlile din Piatra-Neamț care nu aveau măști, dezinfectanți și alte materiale de protecție au primit noi cantități de la Inspectoratul Școlar Neamț.
Pe de altă parte, decizia de redeschidere a școlilor trebuie să se facă împreună cu Direcția de Sănătate Publică Neamț, instituție care deocamdată nu a făcut recomandări precise. Va fi dificil și pentru că medicii și asistenții de medicină școlară au fost cooptați să lucreze la DSP Neamț și în centrele de vaccinare.
C.I.

Mesagerul Bacău Când are dreptate dl. Fechet are!
ZCH Concluzii după MOBEX – Neamț, exercițiul militar de mobilizare pentru apărare
NewsEdge Trump și Xi se întâlnesc la Washington. Agricultura, energia și pământurile rare, în centrul negocierilor SUA-China
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene





