Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN pentru judeţul Neamţ, fenomenele prognozate fiind ninsorile şi intensificările vântului. Avertizarea este valabilă în intervalul 17 martie, ora 10:00-18 martie, ora 6:00.
„În intervalul menționat, vor fi precipitaţii în zonele montane şi submontane, precum și în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania și se vor acumula cantități de precipitații de 15-25 l/mp și izolat 30 l/mp. La munte va ninge, iar în Transilvania și în vestul și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar în rest vor fi mai ales ploi. Local, vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 km/h, iar în zona de munte, la peste 1.500 de metri altitudine, temporar va sufla tare, cu rafale de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Pe intervale mai scurte de timp, intensificări ale vântului vor fi și în Banat, Crișana, sud-vestul Olteniei și nord-estul Munteniei, cu viteze în general de 50-60 km/h”, avertizează meteorologii.
Avertizare COD GALBEN vizând aceleaşi fenomene meteo va fi şi în intervalul 18 martie, ora 6:00-20 martie, ora 10:00, dar se referă doar la zona montană a judeţului. „În zona de munte va continua să ningă, temporar însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj”. (M. CONSTANTINESCU; HĂRŢI: ANM)

Parteneri
Mesagerul Bacău Polițiștii atacați și focuri de armă la Faraoani. SIDEPOL cere introducerea de urgență a pistoalelor cu electroșocuri TASER
ZCH Reținut de polițiști după ce și-a lovit iubita chiar în fața casei!
NewsEdge El Salvador scrie istorie în instanță. 486 de presupuși membri ai bandelor, judecați în cel mai amplu proces colectiv din țară
BusinessEdge Pentagonul intră în acționariatul unei companii petroliere care operează în Venezuela. Acordul dintre Washington și Caracas este pe 25 de ani
