George Lazăr, drumul de la spart geamurile bunicii la Prefectura Neamț

A ajuns prefect la numai 32 de ani și nici tatăl, avocat de succes, nici mama, economist-contabil, nu și-au imaginat că acesta va fi destinul lui. Politicianul ambițios de acum, cândva un copil năstrușnic, care a spart ferestrele bunicii sau geamurile unei şcoli unde juca baschet, care și-a stricat adidaşii şi uniforma şcolară jucând fotbal pe un teren de bitum din spatele școlii, privește cu nostalgie spre acele vremuri. George Lazăr, actualul prefect de Neamț, şi-a petrecut copilăria jucându-se în spatele blocului la Roman, nu a crescut cu calculator şi internet ca generaţiile de acum. La terminarea şcolii generale a ales ştiinţele umane – istoria, filosofia, literatura şi latina, înscriindu-se la Colegiul Naţional „Roman Vodă”. În această alegere o influenţă mai puternică a avut-o tatăl, fost judecător, dar și faptul că nu era prieten cu matematica. Opţiunea pentru facultatea de drept a Universităţii „Petre Andrei” a venit firesc, ca un fel de moștenire pe linie paternă, activitatea tatălui fascinându-l de mic.

WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.06
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.06 (4)
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.07 (3)
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.06 (2)
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.07
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.06 (3)
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.05
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.07 (1)
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.07 (2)
WhatsApp Image 2021-03-19 at 19.08.06 (1)

Profesorul Ciocan – omul care l-a făcut să iubească istoria

Școala a rămas cu amintirile ei. De exemplu, ca să compenseze lipsa de atracție față de matematică, părinții l-au trimis la pregătire la matematică în şcoala generală, o dată pe săptămână, cu ”domn profesor Ravaru”, care îi dădea un volum mare de teme, peste cele primite la clasă. Uneori, profesorul îl chema la pregătire după câteva zile şi, neavând temele făcute, tânărul George, care era vecin de bloc cu profesorul, bătea uşor la uşa acestuia, nu cumva să-l audă, mai pierdea o jumătate de oră pe afară şi apoi îşi anunţa mama că nu l-a găsit acasă. “O fi la casa de la țară!”.

În schimb, profesorul de istorie din liceu, ”domnul Ciocan”, a rămas un model admirat şi respectat. “Te făcea să înveţi din respect pentru el, ştia să-şi apropie elevii, chiar dacă, la prima vedere, era mai sobru, mai dur“, îşi aminteşte George Lazăr. “Era un om foarte OK. Avea obiceiul să te asculte din lecţia de zi, ne punea întrebări pe sărite din ultimele 10-20 de lecţii şi apoi trebuia să răspunzi la o întrebare pusă de unul dintre colegi. De regulă, vorbeam între noi înainte de oră cam ce întrebare să pună fiecare. Înainte de istoria modernă, aveam o hartă cu toate aşezările tribale, cu huni, cu semito-hamiţii, să vedem fiecare ţară din ce etnie sau trib provine. Şi, dacă ştiai să răspunzi la toate întrebările şi la hartă nu ştiai, aveai un 5. Dar, profesorul aprecia că ai ştiut şi următoarea oră când te asculta, din nou din lecţia de zi şi din lecţiile din urmă, chiar dacă la hartă nu ai ştiut, îţi punea un 9 sau un 10. Până la urmă media era destul de bună“.

Profesorul Ciocan, cel care își trata elevii liceeni ca pe studenți, i-a sădit în minte și în suflet dragostea pentru istorie, care va rămâne numitorul comun al întregii sale vieți.

Un soț și părinte împlinit!

Soţia este tot din Roman, s-au cunoscut la câteva zile după ziua ei, într-un pub, unde au băut împreună şampanie pentru a sărbători. Mai târziu, destinul şi-a pus amprenta şi, exact în ziua care i-a adus împreună, pe 13 mai, avea să se nască prima lor fetiţă. Căsătoria cu Adelina Păuleț a venit după naşterea fetiței, Natalie Elena. Ochii i se umezesc și acum de emoție când își amintește cum a căutat să-i cumpere un inel cât mai deosebit, prin care să fie iertat că nu a făcut gestul de a o cere în căsătorie mai devreme. Ca să-i ia măsura, a scotocit prin sertarele ei, unde a găsit unul, și, bucuros, nu a mai stat pe gânduri și-a comandat inelul. Frumos, deosebit, doar că era cu o măsură mai mare, la fel ca cel uitat de iubita lui în sertar fiindcă îi tot sărea de pe deget!

Cea mai mare împlinire personală este fata de 7 ani şi faptul că va deveni în scurt timp, din nou, tată de fetiţă. Dimineaţa, înainte de a pleca spre birou, îşi duce fiica la şcoală, ca orice părinte. În timpul săptămânii, seara, după ora 18:00 uneori chiar 20:00, (ţinând cont că face şi naveta de la Roman la Piatra Neamţ) fetiţa îl cheamă la joacă, “îl ia de nou“. Ca în marea majoritate a familiilor, soţia este cea care se implică mai mult în educaţia şi creşterea copilului.

Ori de câte ori are puţin timp citeşte, de regulă istoria civilizaţiilor, psihologie, dar şi romane poliţiste, vizionează documentare, tot istorice, dar şi din alte domenii, urmăreşte chiar şi posturile culinare de televiziune. Rareori are timp pentru filme și atunci preferă genul poliţist şi de acţiune. În week-end-uri, plimbările în familie, vizitele la prieteni şi excursiile, mai ales în ţară, sunt obişnuinţe. Practică tenisul de câmp ori de câte ori are ocazia, uneori joacă fotbal, îi este dor de o partidă de tenis de masă, hobby-uri pe care le are încă din copilărie. Îşi aminteşte cu plăcere concediile la mare petrecute pe litoralul românesc, cu părinţii şi cu prietenii de familie. De aceea, preferă vara şi marea, dar studierea civilizaţiilor este pasiunea vieţii sale.

În concediu merge împreună cu familia şi, uneori, cu prietenii mai apropiaţi. Și-a propus să viziteze cât mai multe locuri din ţară şi din lume. Preferă localurile mai mici, tradiţionale, în detrimentul restaurantelor luxoase. Nu este adeptul city-break-urilor, ci îi place să stea cel puţin o săptămână într-un loc, vrea să afle povestea locurilor, cultura, să cunoască oamenii și obiceiurile lor. Cu alte cuvinte, preferă locurile cu o istorie în spate.

Meseria de avocat e temelia, funcția de prefect e trecătoare

Profesional, momentul în care devenit avocat este cel mai important pentru el, considerând că meseria este baza construcției sale profesionale, funcţia publică fiind pasageră. Perfecționist din fire, are trei mastere în cadrul aceleaşi facultăţi ieşene, în Dreptul administraţiei publice, Ştiinţe penale şi Drept european. A urmat şi cursuri de funcţionar public la agenţia naţională, participând la mai multe programe de instruire în acest domeniu.

Nu are regrete legate de perioada anterioară (2013-2014) în care a fost prefect, însă consideră că sunt multe lucruri ce pot fi îmbunătăţite, cum ar fi o eficientizare a activităţii printr-o mărire a personalului în serviciile de paşapoarte şi permise auto, astfel încât timpii de aşteptare să fie reduşi pentru a răspunde prompt necesităţilor celor ce le accesează.

Redimensionarea administraţiei publice locale din punctul de vedere al structurii de personal este unul dintre lucrurile pe care l-ar face, dacă ar avea putere decizională în acest sens. Acum există un deficit de personal la multe dintre serviciile deconcentrate, iar echilibrul este stricat de plusul de personal din primăriile locale, unde funcţionează în continuare nepotismul şi sunt create posturi pentru anumite rude.

“În marea parte a primăriilor se crează posturi pentru omul care trebuie să-l ocupe. Eu nu văd neapărat o problemă în faptul că sunt rude, nu aici este problema. Pentru că poate să fie un om foarte bine pregătit, să fie un bun profesionist şi să facă cinste locului de muncă. Problema intervine acolo unde postul este ocupat de cineva care nu are calitatea umană şi profesională necesare“, punctează George Lazăr.

În privinţa relaţiei administraţie publică-cetăţean, în opinia sa, tara sistemului este modul ineficient în care unii funcţionari publici tratează problemele de rezolvat, lipsa bunăvoinţei, uneori chiar a bunului simţ şi a respectului, ce determină întârzieri nepermise, plimbarea de la ghişeu la ghişeu a oamenilor şi, în multe cazuri, nesoluţionarea situaţiilor pentru care persoana a apelat la acel serviciu. O altă carenţă a sistemului este salarizarea, faptul că oamenii aflaţi pe acelaşi palier primesc aceeaşi leafă, indiferent de implicarea în muncă. Prefectul George Lazăr consideră că banii ar trebui să reflecte volumul, productivitatea şi calitatea muncii funcţionarilor, indiferent de nivelul la care aceştia acţionează.

Angela CROITORU