„S-a înălţat această SFÂNTĂ CRUCE întru cinstirea MAICII DOMNULUI SPRE BINECUVÂNTAREA ACESTOR LOCURI DE CĂTRE familia Lucian şi Eugenia SÂRBU a copiilor Emilian şi Iulia şi cu sprijinul conducerii Primăriei Alexandru cel Bun. S-a sfinţit astăzi 29 iunie 2005”.

Acesta este textul inscripţiei de pe crucea de la Bisericani, plasată într-un loc binecunoscut, care oferă o privelişte superbă. Parcarea de alături e plină zilnic şi tot zilnic zeci de oameni se opresc la crucea de pe drumul spre Sanatoriul Bisericani.
Unii chiar sunt oameni şi se bucură de peisaj şi de locul primitor, recent reamenajat, cu două bănci şi o masă la care se poate sta civilizat. Oamenii văd, dar există și forme de viață bipede care poposesc la cruce și nu sesizează două lucruri esenţiale pentru sănătatea mediului: o ladă metalică foarte încăpătoare situată de-a stânga şi un coş, tot metalic, de-a dreapta crucii.
„Bine crescuţii” le ignoră şi aruncă în râpă peturi, doze şi ambalaje de tot felul. Că aşa înţeleg ei expresia „binecuvântarea acestor locuri”.
C.M.
Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00
- Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente
- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești





