De astăzi, 4 martie, o echipă formată din doi inspectori din cadrul Administrației Regionale a Finanțelor Publice Iași a început un control de fond la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Verificările sunt dispuse prin ordinul ministrului Florin Cîțu, și vin în urma a două sesizări ale Instituției Prefectului trimise la finele lunii februarie.
Fișete întregi de documente privind banii publici intrați și cheltuiți la spitalul județean au fost cerute de inspectori. ”Sunt vizate toate aspectele privind achizițiile, investițiile, salariile. Practic, toate aspectele ce țin de fondurile publice și patrimoniul public al spitalului din perioada 2015-2020”, a declarat Alexandru Filimon, managerul spitalului județean.
Verificările se vor derula până la mijlocul lunii aprilie și, potrivit unor surse, se vor urmări și deciziile luate de persoanele cu funcții de conducere la spital în această perioadă.
Situația de acum a fost cumva previzionată de același manager într-o declarație pentru mesagerulneamț.ro în 17 februarie: „Din păcate, marea majoritate a acțiunilor pe care le fac eu acuma au de-a face cu Procuratura. Pe dosarul cu ATI. În afară de Procuratură, mai sunt documente cerute de DNA, sunt rapoarte ale DSP, rapoarte ale Curții de Conturi și astea trebuie rezolvate cu celeritate. Cerințele de informații sunt continue. Și Prefectura ne-a cerut acum două zile toate investițiile care s-au făcut la spital din 2005 încoace!”.
C.I.

Mesagerul Bacău Trafic blocat pe DN 12A în Dărmănești și posibile restricții de apă în municipiul Bacău din cauza unei avarii majore
ZCH Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României
NewsEdge Avionul lui Zelenski, aproape lovit de o dronă la plecarea din Rep. Moldova spre Oslo, conform premierului Norvegiei
BusinessEdge Kia EV2 a câștigat competiția Best Electric City Car 2026. Renault 4 și Allview 4City au fost preferatele publicului




