Alexandru Bodron este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ. “Este un talent înnăscut. De mic se juca cu cuburi, construia în tehnica origami aproape orice obiect, deci avea viziune spaţială. Provine dintr-o familie foarte modestă, tatăl este sculptor pe la biserici. M-am ţinut de el, l-am remarcat de la început şi acum se pregăteşte pentru arhitectură”, confirmă fosta sa profesoară de Educaţie plastică, Ana- Maria Margine.
“De mic, construiam orice îmi imaginam, cele mai frecvente erau casele”
În cadrul Zilei Francofoniei, pe 20 martie 2019, Alexandru a expus în incinta Casei Culturii “Ion Creangă”, printre alte lucrări, şi o machetă a Turnului Eiffel.
“În legătură cu participarea mea la expoziţia de la Casa Culturii organizată de Ziua Francofoniei, pot spune că meritele pot fi atribuite şi doamnei profesoare de franceză care mă cunoştea de la Grumăzeşti, unde predase limba franceza şi pe care am reîntâlnit-o şi la liceu. Aceasta m-a determinat să încep un proiect în care să-mi fructific pasiunea pentru artă. Am ales să mă prezint cu un simbol extrem de cunoscut al Franţei, Turnul Eiffel, de dimensiuni foarte mari. Pot spune că am muncit foarte mult la acest proiect. Am considerat că Turnul Eiffel face cel mai bine legătura între Franţa şi România, deoarece acest edificiu a fost construit după o tehnică dezvoltată de un inginer român, Gheorghe Pănculescu”, spune Alexandru Bodron.
Talentul său a ieşit la iveală încă din copilărie. Totul a plecat de la nişte cuburi de jucărie: “Când eram mic, la grădiniţă, aveam foarte multe jucării şi preferatele mele erau cuburile şi maşinuţele. Cu cuburile mă jucam înainte de a pleca la grădiniţă, şi când veneam acasă construiam orice îmi imaginam, construcţiile cele mai frecvente erau casele. Fireşte că mă mai plictiseam de cuburi şi făceam piste pentru maşinuţe din alte materiale, orice găseam prin jurul casei sau mă mai duceam la tata la serviciu, el se ocupa cu sculptura şi unde lucra el erau multe bucăţi de lemn, mă jucam cu ele sau câteodată mă punea chiar să sculptez, să mă joc”.
“Omul are nevoie de apreciere precum de hrană şi de aer”
Alexandru crede că mediul în care a trăit şi educaţia primită de la părinţii lui i-au conturat acest drum, educaţie care l-a împins să facă schiţe din joacă şi din plăcere chiar de la vârsta de 8-10 ani: ”Dar nu a durat mult treaba cu schiţele. În clasele V-VIII la Grumăzeşti am avut-o ca profesoară de desen pe doamna Ana Margine, o profesoară care m-a ajutat foarte mult şi nu doar cu sfaturile pe care mi le dădea legate de desen, dar şi cu aprecieri sincere legate de lucrările mele. Cred că lucrul asta a contat foarte mult în alegerea deciziei pe care am luat-o astăzi. Aprecierile pe care le-am primit legate de lucrările mele au contat extrem de mult, m-au făcut să cred că chiar sunt bun şi pot face ceva în legătură cu asta, m-au făcut să visez mai mult. Omul are nevoie de apreciere precum de hrană şi de aer”.
În prezent Alexandru încearcă să-şi împartă timpul corespunzător pentru a-şi îndeplini visul de a fi architect şi de a devein unul dintre cei mai buni din lume, aşa cum ne-a mărturisit: “Încerc să lucrez în fiecare după amiază prin a face desene măcar câte 3-4 ore pe zi, dar când n-am starea potrivită nu mă apuc de lucrat, de obicei dorm puţin înainte de a o face pentru a-mi crea o stare de linişte. După ce desenez câte ceva mă duc la sora mea şi o întreb cum arată ce am desenat, ea e criticul meu, foarte dură. În timpul liber îmi place să joc tenis de câmp şi să socializez, dar imi place foarte mult şi psihologia şi cercetarea. Am început să citesc din ce în ce mai multe cărţi psihologice şi de dezvoltare personală, deoarece acest lucru mi se pare esenţa arhitecturii, prin psihologie poţi educa oameni prin mediul în care trăiesc. Pentru a îmi îndeplini visul mai întâi trebuie să intru la facultatea de arhitectură G.M. Cantacuzino din Iaşi. Îmi place idea de a construi şi cred că de asta vreau să urmez arhitectura”.
Ana-Maria MARGINE, profesor titular de Educaţie plastică (actualmente locuieşte şi profesează în Bucureşti): „Din experienţa mea la catedră am descoperit că, dacă reușesc să coordonez cumva eforturile elevului, în așa fel încât el să obțină un rezultat mai bun, motivația și implicarea cresc în mod firesc. Există predilecţia pentru spaţiul tridimensional încă de la o vârstă fragedă la unii copii, care reuşesc, cu ajutorul tehnicii origami, să îşi dezvolte privirea tridimensională. Am să dezvălui un caz concret al unui fost elev care, de mic copil era cel mai talentat din şcoală în arta origami. Acest elev a fost elevul Şcolii Gimnaziale Grumăzeşti unde am fost titulară până acum trei ani. Numele lui este Alexandru Bodron şi l-am cunoscut încă din clasa a V-a. Această capacitate a lui de a vedea tridimensional a avut probabil rădăcini în cadrul familiei, o familie modestă, tatăl său fiind sculptor bisericesc, el participând cu siguranţă vizual şi poate nu numai la săvârşirea lucrului construit. Deşi era foarte bun la toate obiectele şi conştiincios, la o oră de română a desenat pe bancă o proiecţie în epură a unui mall din imaginaţie. Întâmplător am intrat în clasă şi, văzând ce a făcut, l-am felicitat şi l-am rugat să reconstituie acasă pe o foaie A2 acel minunat proiect care era de altfel foarte valoros. În cadrul orelor de educaţie plastică, având la clasă tema natură statică, el reprezenta sala de clasă în cele mai mici detalii iar undeva, în spaţiu, mică, masa pe care se afla natura statică căreia colegii lui încercau să-i adapteze mărimea în raport cu foaia de desen. Bineînţeles, l-am încurajat mai mult în direcţia pe care singur a pornit-o. Treptat, acest copil a ajuns să deseneze din proprie iniţiativă clădiri, folosind la început instinctiv perspectiva lineară, apoi, în urma explicaţiilor teoretice, în mod conştient. În clasa a VIII-a a atins performanţa de a face surpriza realizării la ora mea de inspecţie pentru gradul II, un proiect-machetă al Casei Caragea din Grumăzeşti, o reprezentare tridimensională în cele mai mici detalii exterior şi interior, construind în miniatură până şi scările interioare. A fost o supriză şi pentru mine, a lucrat două săptămâni la acest proiect fără să spună nimănui. Această lucrare a fost încununarea tuturor lucrărilor lui de până atunci. Am ţinut legătura cu el şi după ce a terminat clasa a VIII- a şi el şi-a continuat creaţiile artistice şi pe parcursul studiilor liceale, construind pentru Casa Culturii, Turnul Eiffel de dimensiuni impresionante. Acest exemplu este concludent pentru a arăta enorma pasiune şi predilecţie a acestui elev pentru perspectiva şi folosirea ei în construirea spaţiului, lucru pornit din simţire, din trăiri interioare şi viziune, direcţionându-l spre arhitectură. Îl recomand pentru Facultatea de Arhitectură şi îmi doresc să vedem peste ani numele şi semnătura lui în cărţile de arhitectură contemporană. În concluzie, dacă alături de teorie bazată pe principii geometrice stricte, elevii vor adăuga imaginaţia creatoare, pasiune, atunci obiectul proiectat de aceştia va fi nu numai funcţional, ci şi estetic, inedit”.
Ciprian Traian STURZU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 487, săptămâna 22-28 aprilie.
Parteneri
Mesagerul Bacău Video. Parcul Cancicov. De ce, cum și când? 
ZCH A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău 
NewsEdge Cum păcălesc ardelenii moartea. Baciul Gusti și viața la 102 ani 
BusinessEdge Libra Internet Bank finanțează un parc fotovoltaic în județul Dolj. Proiectul include aproximativ 30.000 de panouri 
