În cele 25 de centre de vaccinare deschise în județul Neamț au fost imunizați până acum 76.000 de nemțeni, potrivit datelor furnizate de prefectul George Lazăr în cadrul conferinței de astăzi, 29 aprilie. Dintre aceștia, peste 47.000 de mii au primit prima doză și 29.000 și doza de rapel. Ritmul vaccinărilor este, în medie de 2.000 de persoane/zi, adică doar 55% din capacitatea de vaccinare.
„O rată mai mare de vaccinare înseamnă o ieșire mai rapidă din pandemie, de aceea îi încurajez pe toți cetățenii din județul Neamț să meargă să se vaccineze, pentru că asta este varianta cea mai bună de a ne întoarce la normalitate. Tocmai de aceea, am hotărât în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, ca, începând cu data de 10 mai, să începem o campanie de vaccinare cu unități mobile pentru a vaccina, mai ales îm mediul rural, persoanele netransportabile, cei care din diferite motive de sănătate nu pot ajunge în centre și pe toți cei care au o problemă în a ajunge în unitățile de vaccinare”, a precizat prefectul George Lazăr.
În cadrul aceleași campanii, în weekend-uri, vor exista 2 unități de vaccinare de tip drive-thru care vor merge în zonele în care există mai multe persoane care doresc să se vaccineze, dar, din diferite motive, nu au reușit încă.
Începând cu 1 iunie se dorește intrarea într-o relaxare, mai ales în privința unităților din Horeca, motiv pentru care s-a venit în sprijinul angajatorilor din acest sector de activitate, prin luarea unor măsuri de imunizare a angajaților la locul de muncă, cu respectarea măsurilor sanitare și cu personal medical calificat. Dezideratul este ca, până la începutul verii, toți angajații Horeca să fie vaccinați.
Angela Croitoru
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute






