Cimitirul Mănăstirii Bisericani: o capelă în ruină și ”coveți” cu balegă de vacă

MOTTO: ”Cimitirele au desigur o semnificație liturgică, dar și o valoare culturală. Ele sunt expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași. Timpul orientat de credincioși spre Învierea de obște se exprimă și prin permanenta comemorare a celor adormiți în Domnul, în rândul lor numărându-se și eroii neamului nostru românesc” – Daniel, Patriarhul României, pasaj din mesajul prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2021 drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

Pe un drum de pământ din spatele Sanatoriului Bisericani, un drum care oferă priveliștea tristă a mănăstirii care se prăbușește, la aproximativ 500 de metri pe partea dreaptă se zărește o construcție mică din piatră. În fața ei, o poartă care stă să cadă, proptită cu o bucată de lemn, o pancartă strâmbă, care anunță pretențios că este vorba despre o ”proprietate particulară”, un gard din sârmă ghimpată cu mulți stâlpi căzuți pe 3 laturi și un braț de scânduri vechi care asigură ”închiderea” de la stradă. Este cimitirul Mănăstirii Bisericani – un loc în care ar fi trebuit să-și găsească odihna veșnică foștii monahi, alături de bolnavii care mor de TBC și nu mai au pe nimeni, dar și foști angajați ai sanatoriului, plus soldați din cele două războaie mondiale.

Ideea de cimitir creștin este definită succint într-un text publicat chiar de Doxologia, ca protest împotriva unei inițiative de a transforma un cimitir în staul pentru animale: ”Credința în viața cea veșnică și învierea cea de obște au fost realități trăite încă din primele zile ale religiei creștine. Prețuirea arătată sufletului se răsfrânge și asupra trupului. Sfânta Scriptură, dar mai ales Sfânta Tradiție ne demonstrează că membrii comunității creștine purtau o deosebită grijă și față de trupul celui adormit – Biserica rânduind rugăciuni și slujbe săvârșite la morminte, întru nădejdea vieții veșnice. Așa au apărut cimitirele creștine, ca spații de sfințenie”.

În cimitirul Mănăstirii Bisericani ”sfințenia” se vede de la ușa capelei legată cu sârmă ghimpată, de la acoperișul spart, ușile și sertarele depozitate în interior dând o altă destinație unui spațiu în care ar trebui ținute slujbe la căpătâiul decedatului, până la felul în care arată mormintele. Cele mai multe nu mai au nici cruci, prezența lor fiind trădată doar de pământul lăsat, care a format un fel de ”coveți”. Crucile care încă mai există sunt majoritatea căzute sau dezmembrate, doar cele din fier rezistând trecerii anilor. În mijlocul cimitirului, un brad rupt de vânt s-a prăbușit peste morminte, dar nimeni nu l-a deranjat din locul în care l-a plasat gravitația. Locul pare părăsit de mulți ani, dar cele mai recente cruci au inscripționate ca ani de deces 2018 și 2019. Un angajat al sanatoriului ne-a spus că și acum bolnavii care mor în spital și n-au familii sunt îngropați în cimitir. Și călugării. Cei de rând. Cei din zona VIP, inclusiv fostul stareț, au fost înhumați la intrarea în noua mănăstire, situată vizavi de paraclisul cu catapeteasmă de aluminiu (un kitsch absolut). Diferența dintre aspectul mormintelor se vede în imagini.

Revenind la ”proprietatea privată” din spatele sanatoriului, mai merită menționat un aspect important: în tot cimitirul, inclusiv în ”covețile” sub care au fost îngropați oameni necunoscuți sunt foarte multe grămăjoare de balegă de vacă (ne scuzați). Semn că, dacă cimitirul nu a ajuns încă staul, este o excelentă pășune.

Cristina MIRCEA