Actualizare: După ce a dat citire ordinului prin care Daniel Vasile Kudera este delegat să conducă AJFP Neamț începând cu data de 8 aprilie și până pe 30 septembrie 2021, prefectul George Lazăr i-a mulțumit Danielei Camelia Irimoaie și i-a urat succes proaspătului șef. „Îi mulțumesc doamnei Irimoaie Daniela ptentru profesionalismul de care a dat dovadă, pentru buna colaborare interinstituțională și dintre noi doi ca persoane, totdeauna dând dovadă de profesionalism și ținută etică în mod deosebit. Îi urez succes lui Dan Kudera, noul șef, un om pe care îl cunosc de foarte mulți ani în instituție și am colaborat de fiecare dată în cadrul Instituției Prefectului cu ANAF –ul și cu domnul Kudera, știe ce are de făcut. Să privim societatea într-o zonă în care contribuabilii sunt un partener al statului, este o sugestie, un sfat. Sigur, este și partea cealaltă a legii, atunci când sunt societăți sau administratori cu greșite sau rele intenții și acolo lucrurile trebuie sancționate în mod drastic, când vorbim de spălare de bani, evaziune fiscală și tot ce înseamnă competențele ANAF”.
Daniel Vasile Kudera lucrează în AJFP Neamț din anul 1994, în mai multe compartimente, inclusiv în Control Intern Fiscal, iar în ultima perioadă la Inspecția Fiscală Persoane Juridice. „Trebuie să fie o transparență în tot ce înseamnă decizie cu mediul de afaceri, cu contribuabili, acest aspect dobândind o semnificație deosebită în continuare (n.n. – în condiții pandemice)”, a declarat noul șef al Fiscului nemțean, schițând unul din obiectivele mandatului.
Știre inițială: De astăzi, 9 aprilie, noul șef al Administrației Finanțelor Publice Neamț este Daniel Kudera. Instalarea sa în funcție va avea loc la ora 12, prefectul George Lazăr fiind cel care va oficia formalitățile.
Daniel Kudera promovează acum la conducerea instituției de pe funcția de inspector în cadrul Inspecției Fiscale. El o înlocuiește pe Daniela Camelia Irimoaie, numită tot interimar în data de 9 ianuarie 2020.
C.I.

Mesagerul Bacău Performanță de răsunet la Doha: Cosmina Pană (CSM Bacău) este dublă vicecampioană mondială universitară la haltere
ZCH Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii
NewsEdge Ofertă inedită în Spania: Un sat abandonat poate fi preluat pentru zero euro, dar cu o condiție
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




