Exclusivitate. Trei ore în Spitalul Covid Piatra Neamț: drame, eroism și moarte

Dacă pereții spitalului din Piatra-Neamț ar fi transparenți, oamenii sănătoși, de pe stradă, ar putea vedea un bărbat de 31 de ani, primul pe stânga într-un salon de la UPU. Inert, intubat, cu capul lăsat într-o parte. Vizavi, un bărbat trecut de prima tinerețe, intubat și el. Singura conștientă – o femeie, cu mască de oxigen, pe patul de lângă fereastră. Ridică încet mâna, a salut. Geamul din mijloc e deschis, iar în salon este un dispozitiv care arată permanent concentrația de oxigen. Spaima de un nou incendiu. Prin salon se perindă asistente, medici, infirmiere. Toți echipați la fel și cu ochii în fundul capului de oboseală.

Dacă pereții spitalului ar fi transparenți, oamenii ar putea vedea și secția de reanimare, cea organizată după incendiu, în 3 saloane, în care meciul dintre viață și moarte se joacă 24 de ore din 24. Uneori învinge moartea, alteori triumfă viața.

Dacă pereții spitalului ar fi transparenți și suferința nu s-ar afla după ziduri, oamenii ar putea vedea, cu ochii lor, că infecția cu SARS-CoV-2 nu e deloc o simplă gripă și nu e destinată doar anumitor persoane trecute de o oarecare vârstă. Nici celor care au alte boli. Tineri sănătoși au făcut forme severe, iar acum, în spitalul din Piatra-Neamț, majoritatea pacienților în stare gravă au între 30 și 40 de ani. Valul 3 a lovit surprinzător, iar evoluția bolii este imprevizibilă.

”Mulți zic că stăm degeaba, că spitalul e gol și închis”

”Mă simt foarte rău. Am fost sâmbătă la biserică și mi-a fost frig, pe urmă mi s-a făcut greață, toată noaptea am vomat și mă doare tare spatele. Am 65 de ani, nicio altă boală, am fost bine, am făcut treabă, am venit cu salvarea dimineață. Am sunat la medicul de familie și doamna doctor a chemat salvarea. Nu știu de unde am putut să mă îmbolnăvesc, n-am fost decât la biserică”.

Femeia stă la marginea patului, în UPU, și așteaptă. Nu știe unde va fi internată. Deocamdată respiră singură. Nu știe nici cum se va simți după tratament. Nimeni nu știe. Pacienți care, aparent, merg spre bine, pot recădea într-o zi, iar alții își revin aproape miraculos exact de pe buza prăpastiei.

În Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) există un salon pentru resuscitare și un altul pentru ATI. Dar și un spațiu pentru pacienții non-Covid, aduși cu ambulanța, în situaţii de urgenţă. Sunt testați rapid doar cei care au simptome, apoi medici îi evaluează, li se dă tratament, dar dacă necesită investigații mai ample, sunt trimiși la Spitalul Roman. Dincolo de bătălia pentru viață, se mai poartă una pentru spațiu. Vin multe cazuri, în special oameni care nu mai pot respira și au nevoie de oxigen.

”Părerea mea este că de unde la început oamenii suflau și-n iaurt, acum nu mai suflă în nimic și ajung la spital pe ultima sută când sunt foarte grav”, spune asistenta șefă Gabriela Chitoșcă. ”De asta am ajuns să avem atât de multe cazuri la limită, oamenii ignoră boala. Unii își fac reclamă și spun că vindecă pacienții fără oxigen. Și atunci lumea, care este atât de credulă și atât de dezorientată ajunge să aibă un anumit tip de atitudine. Sunt pacienți care refuză să-i oxigenăm pentru că spun că-i omorâm. Acum un an aveam mulți suspecți, pentru că imediat cum omul simțea un pic că are o răceală, venea la spital și voia să fie testat. Acum sunt foarte mulți pozitivi, care stau acasă zile în șir. Probabil își fac teste rapide, dar nu-s declarați la DSP. Și când se simt rău de tot, vin la spital, dar nu vor nici oxigen, deși primul tratament este oxigenoterapia. E complicat să-i explici unui om care este diferența dintre percepția lui despre tratament, văzut la televizor, și ceea ce funcționează de fapt. Mai ales când nu ne luptăm doar cu boala, ci și cu timpul. Dimineața mai e cum mai e, dar după ora 14, la UPU e moarte de om. Vin ambulanțele una după alta. Și mulți zic că stăm degeaba, că spitalul e gol și închis”.

În UPU sunt 11 medici, 4 rezidenți, și 45 de asistenți.

”De la gradul III de encefalopatie, pacienții își fac singuri rău”

Uneori, de la UPU, oamenii ajung direct la reanimare. O secție de unde ori ies ameliorați, se recuperează și-și continuă viața, ori nu. Un loc despre care s-au spus tot felul de lucruri complet neadevărate. Inclusiv acela că pacienții sunt sedați, ca să nu mai ceară apă și mâncare, când ei nu mai pot nici bea, nici mânca.

Dr. Liviu Ungureanu, șeful secției: ”De regulă, pacienții au disfuncție respiratorie severă, care într-un anumit grad le afectează și creierul. Această disfuncție produce o encefalopatie hipoxică, adică un grad de afectare a judecății. Orice suferință a creierului are 4 grade, gradul 1 este ușor, gradul 4 ar fi spre comă. De la gradul 3 începe o agitație și-și pot face singuri rău, îi sedăm medicamentos, și până-și face efectul medicamentul, trebuie imobilizați o perioadă scurtă. Eu am fost mușcat de pacienți, nu că au vrut ei să mă muște, dar așa reacționează omul când e bolnav. Au fost pacienți care, după multe zile de ventilație, s-au dus acasă și au apreciat ce facem noi aici. În primele stadii ale encefalopatiei oamenii vor să plece, nu înțeleg de ce sunt la spital. Fiecare are un parcurs al lui, nu există un șablon. Unii se agravează brusc în două zile, alții trec prin toate cele 3 faze cu bine. Practic, oxigenul trebuie să ajungă în fiecare celulă. Dacă este o cantitate cât de cât suficientă, încercăm să câștigăm timp. Și suntem mai puțini medici decât la începutul pandemiei. Dr. Denciu a fost în pericol de a-și pierde brațul drept după incendiu, cu multă recuperare sperăm să vină înapoi, o colegă care era de câteva luni la noi s-a retras la Iași, și un alt coleg a plecat şi el. Am rămas 6 și ne mai ajută Iașiul cu doi rezidenți. Dimineața este o perioadă extrem de intensă și tensionată prin numărul mare de telefoane pentru a primi pacienți. De cele mai multe ori nu aveam locuri, ne sună și de pe secții, și de la UPU. Vin cazuri mult mai grave. După 14 zile nu mai sunt considerați contagioși, nu mai răspândesc virusul, îi mai trimitem acasă cu oxigenatoare. E o artă să-i convingi că pot sta acasă cu aparatul de oxigen”.

Cu lipsă de personal, cu un incendiu care a fost o tragedie şi a bulversat tot spitalul, doar secția ATI Piatra-Neamț a îngrijit 615 pacienți de la începutul pandemiei, dintre care 328 au fost salvați. Prin alte secții, de exemplu cea de contagioase, care are 50 de paturi, au trecut mii de pacienți.

Cei intubați sunt sedați nu doar pentru că sunt agresivi, ci și pentru că  nimeni nu poate suporta durerea – procedura de introducere a furtunului până aproape de plămâni fiind extrem de dureroasă.

Daniel, unul dintre asistenți, ne-a declarat că sunt pacienți care vin cu 60-70% saturație de oxigen, fără prea mari șanse de supraviețuire: ”Acum oamenii stau mai multe zile acasă și își agravează boala. Înainte veneau imediat la spital, simptomele erau ușoare, echipa medicală administra tratamentul urgent și îi salva. Stând acasă câteva zile în plus, plămânul este afectat în proporție mai mare și intervenția medicală este mult mai dificilă. Nu-i mai poți salva pe toți. Pentru noi, anul acesta de pandemie a fost un calvar. N-am prins războiul, dar știu din povești. E ca în 1944 în spital. Nu se pune problema dacă putem, se pune problema că trebuie. Acasă am tot felul de treburi restante. Eu m-am infectat, chiar în prima sesiune de Covid și am stat internat. Și soția și fetița au fost internate. Atunci, la început, aprilie-mai-iunie, lucrurile erau altfel, era panica foarte mare, nu se știau prea multe despre Covid. Acum nu ne punem problema pe câți îi salvăm, ci să facem tot ce putem pentru a-i salva. Au fost mai mulți pacienți tineri care, din păcate, s-au stins, fiindcă aveau și comorbidități. Pe principiul că românul nu se duce la medic dacă nu-l doare, avem surpriza să existe persoane foarte tinere cu afecțiuni pe care nu le cunosc.  Covid accelerează orice boală de tipul insuficienței cardiace, hepatice, sau diabetul care a mers bine cu pastiluțe şi deodată izbucneşte până la necesar de insulină”.

Într-un salon ATI sunt 3 pacienţi. Se pot vedea de pe hol prin geamurile uşilor. Medicii le ştiu exact poveştile şi stadiul bolii. O doamnă intubată de 14 zile este, în sfârşit, staţionară şi are şanse să se îndrepte, o alta are şanse 50%, iar a treia este într-o stare extrem de gravă. Soţul ei este şi el internat. În spital sunt multe cupluri. Soţii s-au îmbolnăvit unul de la celălalt. Mulţi pacienţi sunt din Roman. Printre ei şi un bărbat de 63 de ani, cu o condiție fizică bună în prealabil. Acum e intubat şi nimeni nu ştie cum va evolua. Un alt pacient primește oxigen alternativ când pe mască simplă, când pe aparatul CPAP (Continuous Positiv Airway Pressure –  presiune pozitivă continuă în căile aeriene). La sfârşitul expirului, căile respiratorii se golesc treptat și alveolele tind să se închidă. Aparatul CPAP acţionează ca o frână, le menţine deschise și ajută foarte mult și la oxigenare, și la eliminarea bioxidului de carbon. Este o metodă de a evita intubația. Cine merge bine pe CPAP se întoarce la oxigen simplu, cine nu, ajunge să fie intubat.

„Am văzut moartea. Nu știu cum, dar m-au salvat doamna doctor şi doamna asistentă”

La Maternitate s-a amenajat o secţie pre-ATI, dar separat sunt internate şi gravidele care au Covid. Ca peste tot, medicii sunt puţini şi problemele multe. Pacienţii în stare severă au nevoie de două surse de oxigen – una singură  furnizează până la 15 litri pe minut, iar când nu face faţă se conectează şi a doua ca să se ajungă la 20-24 de litri pe minut.

„Este o secție care precede ATI-ul. Sunt bolnavi grav și noi ne străduim să-i ținem cât mai mult aici, fiindcă nu sunt locuri în ATI. Le dăm maxim de tratament, dar când nu mai avem noi ce să le dăm, atunci sunt transferaţi în ATI. Avem personal puțin: doctorița Iacob e pensionară, dr. Luca a plecat la Suceava. Eram 12 medici și acum suntem 9. Din toamnă și doamna doctor Vintea se pensionează”, spune dr. Tudor Sălăvăstru, şeful secţiei.

În sectorul de gravide Covid, o femeie de 35 de ani, din Roman, însărcinată în luna a şaptea, respiră ajutată de o narină. Ca mulţi alţi pacienţi şi ea a stat acasă câteva zile până s-a hotărât să vină la spital:

„Am avut febră persistentă la început. Apoi dispnee și tuse. Cam de sâmbăta trecută şi am venit la spital marți seara. Am stat că poate-mi trece, nu mă gândeam că se va înrăutăți. Am făcut un test rapid din farmacie, a fost pozitiv și apoi am chemat ambulanța. Acum sunt mai bine, mi-au dat tratament, copilul e bine mi-au spus doctorii. Mă rog să trecem și peste asta”.

Asistenţa şefă Mirela Apreutesei nu şi-a luat deloc concediu anul trecut, n-a putut lipsi de la serviciu. La fel ca multe dintre cadrele medicale nevoite să facă faţă deficitului de personal: „Le-am dat la toate colegele, câte puțin concediu, ca să asigurăm turele. Avem în secție pacienți gravi care trebuie monitorizați. Am avut și mulți pacienți imobilizați la pat, aceștia trebuie schimbați, trebuie întorși, trebuie alimentați. Turele sunt de 12 ore, dar asistentele se rotesc, cine merge la pacienți nu stă mai mult de 3 ore în combinezon, este foarte greu. A fost scos la concurs în noiembrie un post de infirmieră, dar nu s-a ocupat. Avem o singură îngrijitoare. Mai sunt colege care sunt în concediu de creștere a copilului, avem colege bolnave grav, avem și două colege cu Covid”.

În Maternitate sunt internaţi foarte mulţi bărbaţi, majoritatea cu câte două surse de oxigen. Unul dintre ei, care a crezut că se poate bizui să meargă singur la toaletă, a căzut în baie. Fără sursa de oxigen nu putea respira. Când l-au preluat asistentele avea saturația de 44%. Într-o zi, conectat la două surse, a ajuns la 82%.

Alături, în alt salon, un bărbat  ședea pe marginea patului, cu furtunașul de respirat în nas. Încă nu e vindecat, dar e bucuros că a supraviețuit. Este unul din sutele de pacienți salvați în ATI. După așa experiență, ochii i s-au golit de viață: „Am văzut moartea. Nu știu cum, dar m-au salvat doamna doctor şi doamna asistentă. Le mulțumesc tare mult”.

La Contagioase, infirmierele îşi rup spatele cărând tărgi pe scări

dr. Daniela Burghelea

Doctoriţa Daniela Burghelea, şefa Secţiei de boli infecţioase, este cel mai solicitat doctor din spital. Într-o gardă de 24 de ore aleargă dintr-un loc în altul, să-şi ajute colegii din alte secţii cu cazurile grave şi, de multe ori, pe parcursul acestor drumuri vorbeşte la telefon cu alţi colegi, cărora le dă indicaţii. Este foarte obosită: „Avem pacienţi, care se agravează de la o oră la alta. Unii au și comorbidități. Obezitatea, diabetul şi hipertensiunea formează un trio fatal. Luptăm mult pentru viața unui om, sunt care răspund la tratament, sunt care nu. Stau la noi în secție, până încep să se desatureze și necesită intubare. Cred că mii se pacienți am avut în anul acesta de pandemie. Nu este nicio regulă, niciun caz nu seamănă cu altul. E mai greu acest val, pentru că sunt multe forme grave, unii fac deodată forme grave, alţii stau prea mult acasă și vin târziu. Cel mai tânăr om care a murit la noi în secţia avea 40 de ani. Ar fi de preferat ca oamenii să facă mai puține vizite la mall-uri și în piețe şi să evite mijloacele de transport în comun. Trebuie evitate aglomerațiile, aceasta este sursa principală de infectare, trebuie purtată masca şi păstrată distanța fizică. Şi, categoric, oamenii trebuie să se vaccineze”.

Primul caz de Covid din secţia de infecţioase a fost internat pe 28 februarie 2020. Au trecut de atunci 13 luni şi personalul e epuizat. Asistentele şi medicii, dar şi infirmierele poartă haine de sacrifiu când vin la serviciu: 3 perechi de pantaloni şi 3 bluze pe care le spală constant. În spital stau echipaţi în combinezoane şi au leziuni la mâini din cauza dezinfectanţilor. S-au dat cu tot felul de creme, dar pare că nimic nu funcţionează. Rănile apar mereu, mai ales în jurul unghiilor, simpla manevră de echipare cu mănuşi fiind extrem de neplăcută. Principala nemulțumire a infirmierelor și a îngrijitoarelor este că secţia, care are două etaje, nu este prevăzută cu un lift. Nişte femei, care nu au mai mult de 60 de kilograme, trebuie să care pacienţi, inclusiv obezi, cu targa sau cu căruţul, pe scări. Bolnavii trebuie să facă diverse investigaţii pe parcursul spitalizării şi nu există o altă soluţie pentru a fi transportaţi la tomograf, de exemplu, decât cu targa pe scări. După care trebuie duşi înapoi în salon. E inuman. Chiar în ziua documentării noastre, una dintre infirmiere anunţase că este în concediu medical. S-a ales cu o hernie de disc.

„Majoritatea pacienţilor ne mulțumesc, mai ales când văd în ce condiții lucrăm. Chiar acum avem o pacientă, care ne-a spus că o să facă o scrisoare de mulțumire și o s-o trimită undeva, dar sunt şi unii cărora nu le convine nimic, pentru că aşa este natura lor”, spune asistenta şefă.

Neurologie: „Când un om aproape pierdut se ridică și pleacă acasă și e bine, simt o foarte mare bucurie”

În secţia de neurologie din spitalul vechi sunt trataţi pacienţi cu patologie mixtă: o categorie cu Covid și alte probleme de sănătate, cealaltă – Covid și probleme neurologice. Pentru medicii, specializaţi în neurologie, noua patologie a fost o provocare, deşi mai trataseră pneumonii, de exemplu, dar au avut nevoie de colaborare cu infecționiștii şi cu pneumologii şi astfel au căpătat, încet, încet, propria experienţă.

dr. Iuliana Luchian

„S-a murit la noi”, spune dr. Iuliana Luchian, şefa secţiei. „Boala se manifestă imprevizibil. Am avut pacienți, care aveau forme minime și s-au agravat ulterior, dar și pacienți care au venit cu modificări destul de severe pe tomograf și am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i externăm chiar și fără concentrator. Desigur, sunt excepții și de o parte și de cealaltă. Sunt foarte ușor de folosit concentratoarele, avem și noi pe secție. Există o firmă care le închiriază la domiciliu. Noul val a început de vreo 3 săptămâni şi e un pic diferit pentru că acum se internează doar formele moderat-severe și pacienții cu forme ușoare, dar care au și alte comorbidități și trebuie urmăriți. Sunt mai mulți cu forme moderat-severe. Mi-aş dori să scoatem cu bine cât mai mulți pacienți, dacă nu chiar pe toți, să trecem de această perioadă și să revenim la a practica specialitatea noastră. M-am făcut medic ca să fac bine, astea sunt condiţiile, aşa lucrăm. Mă deranjează, însă, lipsa de încredere. Și nu știu dacă pacienții sunt problema, mai curând aparținătorii. Faptul că ei nu mai pot avea acces în spital şi uneori pierd contactul mai ales cu pacienții mai în vârstă, îi sperie foarte mult şi pun presiune pe noi. Noi în fiecare zi la ora 12 dăm relații la telefon, și am avut rugămintea să ne sune un singur reprezentant al familiei, ca să nu trebuiască să repetăm de fiecare dată aceleași informații, ci doar evoluția pacientului în timp. Unii dintre aparţinători sunt agresivi, cer informații medicale care nu le folosesc la nimic, iar noi nu putem deveni profesori de medicină pentru ei. Este foarte greu. Eu le spun că trebuie să aibă încredere în noi, că facem tot ce putem din punct de vedere medical. Când un om aproape pierdut se ridică și pleacă acasă și e bine, simt o foarte mare bucurie. Pentru un medic este cea mai mare satisfacție să vadă că tot ce-a învățat atâta timp și toate sacrificiile pe care le-a făcut s-au concretizat într-un final pozitiv. Îmi doresc să-mi dea Dumnezeu putere să merg mai departe”.

Medicii neurologi, puţini ca prin toate secţiile, doar 4 în loc de 7, au grijă de toate aspectele confortului pacienţilor. De exemplu, celor care nu au familii, li se spală hainele la spălătoria spitalului. Doctoriţa Luchian, care nu are nicio legătură de rudenie cu fosta şefă a secţiei, este numai lumină şi optimism. Pe chipul ei nu se vede oboseala. E adevărat, o ajută şi vârsta, dar, după cum spune, cel mai mult o ajută Dumnezeu.

Chirurgie: Covid şi Clostridium Difficile de la antibiotice

Asistenta-șefă Eugenia Antohe și doctorul Silviu Verzea

În secţia de chirurgie, pandemia a redus volumul operator la 10%. S-au făcut intervenţii doar asupra pacienţilor infectaţi cu Covid, care au făcut apendicite, peritonite sau ocluzii intestinale. Cam 130 de cazuri în mai bine de un an, faţă de 1.200-1.300 de operații care se făceau înainte.

„Gravitatea unui pacient este dată de nevoia de oxigen. Mereu au fost ocupate toate saloanele din secție. Sunt și pacienți chirurgicali, cu Covid. Fie sunt urgențe, care se prezintă direct la UPU și se operează și apoi rămân pe secție, fie – destul de mulți – cei proveniți de la spitalele din Târgu Neamț și Roman, dar și de la spitale din Iași sau Bacău. Sunt pacienți care au fost operați în acele spitale și s-au pozitivat. Nu știu când s-ar putea redeschide secţia şi să funcţionăm ca înainte. Mai ales că noi depindem de ATI. Dacă nu ai unde să duci pacienții post-operator e complicat. Chiar și limitându-te la intervenții mai puțin ample, nu știi niciodată dacă se complică acel caz și trebuie să ai o rezervă în ATI”, a declarat dr. Silviu Verzea, şeful secţiei.

În sectorul de negativi – singura zonă curată de Covid, sunt într-un salon acum 2 pacienți. Unul a fost operat de tumoră la intestin subțire, celălalt are un granulom de fir (la țesuturi moi, o infecție la o intervenție chirurgicală anterioară făcută la un alt spital).

Tot în sectorul de negativi sunt aduşi, în alte saloane, pacienții care vin cu urgenţe mari la UPU şi sunt operaţi imediat, înainte de a avea rezultatul testelor Covid. În general, cazuri foarte grave, pentru care nu mai era timp să ajungă în altă parte. Personalul medical de la chirurgie se mai loveşte de o problemă a pacienţilor: automedicaţia.

„Avem doi soți internați, pozitivi amândoi și el are Clostridium Difficile. Asta din cauză că a luat singur antibiotice acasă. Sunt de câteva zile la noi, au venit cu scaune diareice, au fost testați pentru Clostridium și el e confirmat. Am mai avut astfel de pacienți și pun o mare problemă, pentru că trebuie izolați. Un astfel de pacient trebuie să stea singur într-un salon cu 4 paturi”, spune asistenta şefă Eugenia Antohe.

Coronavirusul – ruleta rusească

După 3 ore petrecute în spital, văzând pacienţi pe marginea prăpastiei, sentimentul pe care-l ai este că cei de afară, care ţipă că li se încalcă drepturile şi nu vor să respecte nimic, habar nu au cât sunt de norocoşi. Dar coronavirusul continuă să atace exact ca la ruleta rusească. Nimeni nu ştie cum şi când se poate infecta şi nici dacă va scăpa cu bine sau va face o formă gravă. Dar nimeni nu are dreptul să-şi bată joc de suferinţa şi de ultimele zile de viaţă ale unor oameni mai puţin norocoşi pe care Covidul îi ucide încet. Şi nici de munca unor doctori, asistente şi infirmiere, care duc o luptă grea pentru a salva oameni. Mulţumim doamnelor directoare Cristina Iacob-Atănăsoaie şi Mihaela Scurtu, care ne-au însoţit în documentare.

Dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie a tratat de anul trecut ca Flavia Groşan: „Funcţionează doar la forme uşoare”

Directoarea medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, Cristina Iacob-Atănăsoaie, este medic internist. Locuieşte la ţară şi a tratat şi ea oameni de Covid exact cu antibiotice de tipul celor despre care vorbeşte Flavia Groşan. Dar… „Locuiesc într-o comunitate mică şi am avut destui pacienţi care n-au necesitat spitalizare şi i-am tratat cu Claritromicină sau Azitromicină şi vitamina C. Funcţionează doar la forme uşoare. Le-am spus să vorbească cu copiii să le cumpere pulsoximetre şi, dacă le scade saturaţia sub 92%, să meargă imediat la spital. Asta era anul trecut, când se puteau trata oamenii şi acasă, deşi antibioticul nu este indicat în infecţia Covid, decât dacă pacientul mai are şi altceva, o infecţie urinară sau o sinuzită. Avem probleme foarte mari, din cauză că oamenii vin târziu la spital şi de aceea insist şi le spun tuturor să meargă la spital, dacă le scade saturaţia sau au simptome de Covid. Mulţi vin cam la 8-9 zile de la debutul simptomelor, când testul rapid se negativează şi de asta le facem test PCR. Ei au aspect clinic de Covid, imagistică de Covid şi testul negativ, pentru că testul rapid iese pozitiv doar în primele 4-5 zile. Eu am avut febră, dureri musculare şi stare generală proastă după rapel şi am învăţat pe pielea mea ce înseamnă simptomele de Covid. Când te simţi astfel, nu aştepţi, te duci la medic!”.

Cristina MIRCEA

Cristina IORDACHE

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 484, săptămâna 1-7 aprilie.

2 comments

  • Andrei Varga

    aprilie 3, 2021 at 4:22 am

    Da, da, da . Eroii ar trebui să explice daca cei 30 de medici care au semnat recent scrisoarea deschisă sunt medici sau căruțași la ceape .
    Pentru că între ei sunt inclusiv profesori universitari cunoscuți .
    Dl profesor Rafila a declarat cu claritate că mascate este inutilă și chiar dăunează in aer liber .
    Se transforma de la umezeala in focar de infecție.
    Oricum au murit o mulțime de oameni pentru că nu îi mai tratează nimeni de celelalte boli, pentru că eroii sunt ocupați cu scenariul Hollywood cu zombie .
    Apropo, de asta, cu 11:ani înainte Sodenberg realiza un film cu absolut toate poveștile actuale, la milimetru, până și criza de hârtie igienică și făină .
    Oare cine pe cine inspira? Sunt aproape sigur că veți cenzura postarea, e de ajuns că o citește măcar cenzorul pentru mine.
    Nu e toată lumea proasta pe pământul ăsta și adevărul celei mai mari fraude medicale mondiale va ieși la iveală până la urmă .

    Răspuns

  • Irina

    aprilie 3, 2021 at 11:14 am

    Felicitari pentru articol!

    Răspuns

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *