Prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare s-a încheiat. Mai sunt peste 500 de locuri neocupate la școlile din județul Neamț. De remarcat că, din toamnă, o clasă de învățământ primar are maxim 22 de elevi, putând fi depășit cu maxim 3 elevi. „Conform metodologiei, ieri, 20 mai, am publicat pe site lista cu elevii înscriși în clasa pregătitoare, lista ce rămâne publică doar două zile, potrivit regulilor de protecție a datelor personale. Sunt peste 500 de locuri disponibile în învățământul tradițional pentru etapa a II-a și 5 locuri la clasa de step-by-step de la Tașca. A doua etapă de înscriere începe luni, 24 mai și se încheie luni, 31 mai, părinții putând opta pentru maxim 3 școli”, declară Mihai Obreja, inspector școlar general.
În special în mediul rural au rămas locuri, dar sunt suficiente locuri și la școlile din urban. Părinții depun cererea de înscriere – online sau fizic – doar la prima școală menționată din cele trei permise, urmând apoi procedura stabilită de IȘJ Neamț.

C.I.

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




