Actualizare: Conform unor informații publicate de libertatea.ro, subiectele de la profilul uman au semănat destul de mult cu cele de la profilul real. La primul subiect, candidații au avut de rezolvat cerințe bazate pe un text scris de Elena Văcărescu – „Ani de copilărie”, din volumul Memorii. Subiectul al doilea a constat, la fel ca la profilul real, în analiza unei poezii scrisă de Ion Vinea, în cazul acesta fiind vorba despre „Orizonturi”. La eseu a picat tot nuvela, în cazul acesta elevii având de redactat un eseu privind „particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată”.
Știre inițială: Varianta 4 a fost cea extrasă pentru profilul real, vocațional și tehnologic la proba scrisă la limba și literaratura română a bacalaureatului. Liceenii au avut la subiectul I un text la prima vedere de Șerban Cioculescu – „Viața lui I.L. Caragiale” cu câteva cerințe și de realizat un text argumentativ pe tema „dacă greutățile vieții pot îngreuna sau nu realizarea responsabilităților față de familie”. (sursa foto – Mediafax.ro)
La subiectul al II-lea candidații au de făcut comentariul unei poezii de Ion Vinea, iar la subiectul al III-lea un eseu de minim 400 de cuvinte despre particularitățile nuvelei.
Baremele vor fi publicate de Centrul Național de Evaluare astăzi, 28 iunie, în jurul orei 15.


Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu





