Interviu cu primarul Petrică RUSCANU

– Domnule primar, ce va reprezenta, din punct de vedere investițional, infrastructura școlară din comuna Borca, în 2021?
În primul rând, vă informez că am achiziționat un microbuz pentru elevi, marca Mercedes, cu 21 de locuri, din care 19 utile pentru elevi, plus șofer și însoțitorul, care coordonează activitatea în mașină, pe timpul transportului. Apoi, vom inaugura o școală cu 10 încăperi, pe care o să o dăm în funcțiune începând cu anul școlar 2021/2022. Obiectivul este în faza de finalizare. Pentru această construcție, am achiziționat mobilierul, care este depozitat în Căminul cultural și care, în perioada de pandemie nu a fost folosit, ținând cont de restricțiile impuse de Guvernul României. Totodată, mai avem un atelier școală, pe care o să-l dăm în funcțiune tot în perioada asta. Urmează o altă lucrare acolo, un dig pe lângă acest atelier, pentru care am întocmit un proiect în care este prinsă inclusiv curtea și împrejmuirea. Astfel, într-o săptâmână-două putem să ne apucăm de lucru, ca obiectivul să fie protejat de posibilele viituri ale pârâului Borca. Vom achiziționa mobilierul, după care îl vom da în primire Liceului “Mihail Sadoveanu”. Într-o discuție recentă cu directorul școlii, prof. Vasile Amariei, am stabilit ca acelui atelier să îi dăm o altă întrebuințare, să fie spațiu pentru clasele I-IV. Evident, gândind în viitor, ca toți elevii să învețe dimineața.
– Ce va urma?

Microbuzul, doar pentru elevi
– În satele Mădei și Sabasa sunt școli cu o structură bine închegată.
În perspectivă, pentru eficientizarea activităților, gândim să asigurăm condiții foarte bune. În prezent, așteptăm PNRR-ul, pentru care au și apărut deja surle și trâmbițe. Totuși, gândim, de asemenea, la eficientizarea energetică a școlilor. Noi, ca și comună cu peste 5.000 de locuitori, ne-am făcut cunoscuți prin faptul că vrem să eficientizăm două școli, pentru că avem dreptul. Am hotărât să facă parte din acest program corpul A de la Liceul “Mihail Sadoveanu” și Școala Mădei. Acolo este o școală supraetajată, care corespunde condițiilor de eficientizare, în sensul că are plafoane betonate. Aici ne obligă, pentru că liceul fiind vechi și având plafon care să fie betonat, elevii trebuie mutați într-o altă școală. De aceea, o altă unitate care să corespundă acestui program nu avem în comună. Alt corp nu avem pentru perioada în care se va face igienizarea. Este vorba de 6 luni, un an, depinde cât vor dura lucrările.
– Ce veți face cu școlile mici, gen Pârâul Cârjei, Pârâul Pântei?
Acolo va funcționa învățământul claselor primare și a celui preșcolar. În satul Pârâul Cârjei avem grădiniță, la fel la Mădei și clase de gimnaziu, apoi la Sabasa clase de gimnaziu și grădiniță. La Pârâul Pântei, la fel, avem școală primară și grădiniță. Toate spațiile acestor școli sunt folosite.
– Revenind la microbuz, ați cerut mașină pentru transportul elevilor?

– Într-o vreme se spunea că aceste mijloace nu au voie să iasă de pe raza UAT-ului.
Așa este, dar numai a celor care au ajuns pe filiera Inspectoratului Școlar Judeţean Neamț. Aceste mijloace sunt cu destinație specială. În cazul nostru, microbuzul, fiind în proprietatea Consiliului Local, nu mai avem aceleași restricții. Nu ieșim din spațiul comunei cu elevii. În cazul în care nu-l autorizăm, mijlocul respectiv poate fi folosit în comună. Însă, poate fi autorizat și poate să i se ia rovignetă și licență de transport fără probleme. În aceste condiții, microbuzul poate efectua și alte transporturi, nu numai pentru elevii comunei. Dar noi, ținând cont de pandemie, nu facem transporturi de persoane, ci numai cu elevii. S-ar putea folosi și în vacanță, dar, deocamdată, nu avem girul Consiliului Local de a-l folosi în alte scopuri decât în transportul elevilor.
Copii de la Borca, în Cipru, la firme IT
Interviu cu prof. Vasile AMARIEI, directorul Liceului „Mihail Sadoveanu”
– Domnule director, care ar fi principalele proiecte ale unității pe care o conduceți?

– Să nu uităm că pentru un copil zborul cu avionul este o experiență aparte.
Așa este și vă mărturisesc că până acum nu am mers niciodată cu avionul. Probabil, mulți dintre copii nu au mers cu avionul. Câștigul cel mai mare este experiența pe care o dobâdesc în această mobilitate, nu numai mersul cu avionul, pentru că și aici este o întreagă procedură, rezervare de bilete, apoi învață să se comporte, ca să nu mai spun de practica de la firmele IT. Asta este cea mai importantă activitate. Sper din tot sufletul, ca experiența cu care se vor întoarce să o împărtășească celorlalți colegi din clase mai mici. Sunt convins că experiența pe care o vor acumula va fi împărtășită colegilor din școală, momente care vor aduce o ameliorare a dorinței pentru învățare a copiilor din școală. Sunt convins de asta.
– La programul Erasmus au aderat multe școli din județ.
Așa este. Dar, a fost foarte mult de muncă la acest proiect. Este pentru prima dată în istoria liceului nostru când beneficiem de așa ceva, valoarea fiind de peste 100.000 euro.
Programul „Școală după școală”
– Ce proiecte mai aveți?

– Al treilea program?

– Am înțeles că guvernul va aloca anumite sume cadrelor didactice.
În metodologie sunt prinși acești bani. Eu cred că o să vină și banii pentru dascăli.
Sprijin de la ISJ Neamț și primărie
– Cum ați depășit perioada de pandemie?
Pandemia ne-a schimbat viețile, la unii chiar destinul. Cu toții ne-am trezit, peste noapte cu un inamic nevăzut, în fața căruia am fost nevoiți să ne adaptăm imediat. La noi, la școală, s-au făcut pași foarte mari și rapizi spre ceea ce înseamnă învățământul online, în așa fel ca acest învățământ să asigure șansele pentru generațiile contemporane cu pandemia. În ceea ce înseamnă pregătirea cadrelor didactice, s-au făcut pași mari. Sunt colegi cu vârsta de 50-60 de ani, care au fost nevoiți deodată să jongleze cu a crea un grup WhatsApp, unul Facebook, plus a-și crea un grup pe Classroom. Am încercat tot felul de soluții. Am reușit să punem pe platforma Classroom, iar în momentul de față avem toate cursurile, iar profesorii și elevii au conturi pe Classroom. Este mult mai bine formalizat învățământul online la noi, la Borca. Important este că ne-am adaptat rapid la cerințele acestei forme de învățământ. Apoi, am achiziționat o parte din echipamente. De fapt, am primit de la Ministerul Educației, prin Inpectoratul Școlar, o serie de echipamente. Mai mult, am primit prin proiectul ROSE laptopuri, dar am primit și 100 de tablete cu internet pe doi ani de la primărie. Mai mult, 240 de tablete am primit și de la Minister, prin ISJ Neamț, iar prin prioectul ROSE, pentru că suntem liceu, în jur de 60 de laptopuri. Pandemie, pandemie, important este că au continuat lucrările la construcții, la cele două proiecte aflate în derulare prin Primărie și Consiliul Local Borca, pentru că numai aceste instituții pot derula fonduri de investiții europene și naționale. Mă refer la extinderea corpului B, proiect cu finanțare europeană, care este aproape de finalizare. Celălalt, Școală profesională – ateliere și săli de clasă, proiect finanțat din fonduri guvernamentale, prin Ministerul Dezvoltării, este, la fel, aproape de finalizare.
– Comuna Borca are în sistemul educațional circa 1.100 de copii, o cifră importantă pentru mediul rural.

– Succes!
Pagini realizate de Constantin NEGRU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 495, săptămâna 24 – 30 iunie.







2 comentarii
Lui Petrică i-a plăcut școala de mic! De asta a servit-o în doze mici, că ce-i prea mult … strică 😉
Prin realizările din ultimii ani se face diferența între o comună și alta. Sunt comune care înfloresc, așa cum este Borca!
Felicitări pentru interviu, domnule primar Petrică Ruscanu! Mult succes în tot ce faceți!
Felicitări, Vasile Amariei, directorul Liceului Mihail Sadoveanu( și verișorul meu!) pentru că, aduceți învățământul de la Borca, la cele mai înalte standarde!! Să știe tot pământul că, la Borca sunt tineri inteligenți, asumați și capabili!
Felicitări tuturor borcănenilor, căci sunteți cei mai iscusiți și harnici gospodari pe care i-am întâlnit!