Săptămâna trecută, Mesagerul de Neamț aducea în atenția opiniei publice (amănunte aici) rectificarea de buget propusă de primarul Andrei Carabelea, prin care se dorea transferul unei sume de bani alocate tronsonului de drum Belvedere – Cercul Gospodinelor spre reparații capitale ale rigolelor din Ștrandul municipal. La votul pentru buget banii pentru drum au fost alocați în urma unei propuneri a consilierilor PSD și toată lumea a votat cu voioșie. Propunerea de rectificare a generat, firesc, discuții în ședința Consiliului Local Piatra neamț, de ieri, 28 iunie, deoarece drumul respectiv are ani buni de când este neglijat de administrația locală.
” Nu mi se pare corect ca această sumă să fie alocată și mutată în altă parte având în vedere că în campania electorală a fost o prioritate cam pentru noi toți, care astăzi suntem în Consiliul Local. Nu se poate să luăm banii de la acel drum în condițiile în care noi lucrăm la un proiect de hotărâre, da, pentru că a fost aprobat un buget și a fost aprobat în unanimitate, această alocare de fonduri și o ducem la ștrandul municipal. Dacă există o calamitate, Guvernul poate să aloce acești bani, prin Guvern puteți obține acești bani. Domnul Cîțu a fost în județ și puteați să cereți chiar în acea conferință de presă, să-i faceți cunoscută această problemă. Mulțumesc!” a declarat Moise Florentina, consilier local PSD.
Primarului Andrei Carabelea, inițiatorul proiectului de rectificare bugetară: În ștrand, după cum bine știți s-au realizat niște investiții pe care vreau să le protejez și ar fi complet ineficient să așteptăm ca mai întâi să se producă o calamitate pentru ca apoi să cerem bani de la Guvern. Presupun că știți și dumneavoastră care este ordinea lucrurilor, motiv pentru care vă propun și vă sugerez să priviți această soluție ca pe una provizorie, temporară și care este provocată de următoarea situație: până la următoarea rectificare bugetară, nu putem face mutări de la un capitol la altul în acest moment decât după rectificarea bugetului național. Motiv pentru care pentru a reuși să facem această intervenție de maximă urgență în ștrand, pentru a crește capacitatea rigolei de acolo care să preia un debit mai mare de apa, trebuie să găsim o soluție internă în cadrul aceluiași capitol. Ne-am luat același angajament în fața dumneavoastră și în fața pietrenilor și în fața celor direct interesați de realizarea acelui drum. Îmi iau acest angajament că la prima rectificare bugetară vom face această reparație și vom muta înapoi banii așa cum am discutat pe data de 22 aprilie. Îmi voi respecta angajamentul luat atunci, în continuare vă cer doar acceptarea acestui compromis de moment, nimic altceva.”
Deblocarea situației a venit de la un amendament, propus de Cristian Mihalcea, consilier PSD, care a identificat o resursă financiară oricum nefolosită în cadrul aceluiași capitol financiar. El a propus ca suma de 150.000 de lei pentru reparațiile din ștrandul municipal să se facă din banii pentru alocați pentru, deocamdată, ipotetica reamenajare din acest an a parcului public Nicu Albu.
Dincolo de replicile și justificările unora sau altora, să remarcăm că PSD și aliații au punctat la capitolul soluții, găsind o resursă care era mult mai îndemână executivului, ca să nu ia bani de la drum obligatoriu de reparat și care este o pată pe blazonul unui oraș stațiune turistică de interes național. Iar primarul Andrei Carabelea a mai demonstrat încă o dată că are probleme la interacțiunea cu funcționarii primăriei și că se mulțumește cu soluțiile propuse de aceștia, fără să caute rezolvări alternative, mai ales că ar fi putut puncta și la capitolul imagine.
Să faci campanie electorală vorbind despre Dealul Cozla și să prevezi bani pentru drum, dar să nu promovezi nici un proiect pentru asta, este semn de neputință. Să iei banii la prima semnalizare că trebuie, de urgență, duși altundeva, fără să analizezi alte soluții, care să nu lovească în imaginea primăriei și a primarului, înseamnă multă inocență administrativă. Pentru că încă mergem pe varianta prezumției de nevinovăție. (M.N.)