Interviu cu poetul Adrian ALUI GHEORGHE

– Îmi spuneai, cu ceva vreme în urmă, într-un interviu la momentul intrării în clubul celor de 60 de ani, că te-ai plimbat prin Parlament cât ai fost deputat „cu mâinile la spate și ai reflectat la condiția furnicii pe lumea asta”. Acum ești consilier local, continui reflecțiile pe aceeași temă sau ai trecut la animale mai mari?

Dragă Valentin, calitatea de consilier local ține mai mult de civism decât de politic, așa că am rămas tot în mijlocul furnicilor. Animalele mai mari necesită spații vitale mai mari, așa că, judecând prin logica ta, tot Parlamentul pare să fie și să rămână cea mai bună… menajerie. În Casa Poporului au intrat unii pe ușa din față, dar sunt destui care au intrat prin efracție, forțând ușile, ferestrele, scările „de oportunitate” folosind cheia tupeului. Dar cei mai mulți au ajuns acolo din neatenția sau din credulitatea celor care le-au netezit calea, adică a alegătorilor. Deși pare minuscul în această ecuație, alegătorul este un adevărat „acar Păun” (sau „meșterul” Dorel?) care și-a făcut datoria și acum se minunează de ce i-a ieșit. Și dacă am scutura acea masă de politicieni din Parlament, nu știu de câte kilograme de cunoștințe politice, de câte kilograme de cultură și de câte kilograme de generozitate pentru semeni am avea parte. Cred că s-ar aduna mai multe kilograme de botox, decât kilograme de cărți citite, la zi. Nu există niciun domeniu al vieții publice, din România sau de aiurea, în care să se adune la un loc atâta amatorism, ca în politică.

– Vremurile se schimbă, numai că progresul tehnologic nu pare să aducă și în politică oameni la nivelul așteptărilor. Cum vezi și dacă e posibilă o schimbare în politica noastră de azi și de mâine?

În calitatea mea de „privitor ca la teatru”, constat, din păcate, că schimbările așteptate din partea generațiilor tinere și năvalnice nu sunt cele preconizate, că tinerii din politică nu fac decât să accentueze, cel mai adesea, defectele predecesorilor. Unii propun anarhie globalistă, alții propun anarhie naționalistă. Unii se uită departe, în zare, până nu mai văd pe ce lume trăiesc. Alții se uită în trecut până departe și uită în ce veac au ajuns. Numai că în prea multe situații, în care este clamat „progresul cu orice preț”, se văd cusăturile și șmecheria. Cum aceleași cusături și aceeași șmecherie se văd în situațiile clamate de cei care plâng „pe umărul țărișoarei lor”. Avem, din păcate, generații tinere lipsite de reacție la ceea ce se întâmplă în mediul real. În istoria noastră, mai veche și chiar după 1990, studențimea era extrem de reactivă la tot ceea ce se întâmpla în spațiul public, acum a intrat într-o stare de prostație. Ai mai auzit de greve studențești? Ai mai auzit de mișcări studențești contextualizate unor cauze majore din viața noastră? Acest tip de reacție, cum ar fi greva, mitingul, nu înseamnă anarhie, ci demonstrația că avem de a face cu un corp social viu care reacționează critic la ceea ce i se oferă. Lipsa de reacție este la fel de periculoasă ca și reacțiile prost țintite, prost orientate.

– Serios, ce poate face un consilier local în Piatra Neamț, un oraș catalogat recent de o cercetare sociologică serioasă ca fiind unul în localitățile în care perspectivele sunt sumbre?

Un consilier local nu are un proiect global pentru o comunitate, ci cântărește și eventual poate să impună câteva direcții din proiectul major al echipei din care face parte. Un consilier local poate să îl tragă de mânecă pe primar, cum poate să-i tragă de mânecă pe funcționarii din primărie. Este ceea ce și fac, mai mult sau mai puțin vizibil. Plus că mi-am asumat câteva proiecte culturale, în pregătire, care să readucă orașul nostru pe harta culturală a țării.

– Încearcă să definești dezamăgirea în politică și să numești niște politicieni care te-au/te dezamăgesc…

Ca să fiu dezamăgit, în primul rând trebuie să constat că am fost amăgit. Sau că m-am amăgit. De la politică nu prea mai am așteptări, pentru că am văzut cum indivizi pe care i-am creditat, dintr-o pornire romantică că toți vrem binele patriei, binele cetățenilor, binele județului sau al orașului etc., s-au transformat sub ochii mei până la a nu-i mai recunoaște. În urma lor au rămas niște flenduri de discursuri, învățate papagalicește, rostite fără să clipească, cu o retorică adaptată la „ceea ce vrea să audă” alegătorul. După ce s-au stins ecourile discursurilor, în urmă au rămas, ca după plecarea circului, mizeriile. Și dacă te uiți mai atent la „echipa” de parlamentari a județului Neamț, nu se poate să nu ai un frison. Sau să te jenezi. Mare parte, indiferent de partid, indiferent de așa-zisa ideologie care îi animă, e formată din indivizi/individe în căutare de „coledzi”, vorba lui Caragiale, veniți de aiurea, au mestecat niște discursuri împănate cu ingrediente fanfaronico-patriotarde, cu ceva lacrimi pentru suferința înaintașilor, în fapt aventurieri pe banii mulți ai patriei. Alții apasă pedala retoricii naționaliste până la refuz, ca să își dovedească starea de pre-leșin când se gândesc la „țărișoara lor”. Sunt puțini cei care știu de unde au plecat, care să poată să răspundă în fața unor conjudețeni/concetățeni pentru gesturile lor. Nu-i mai numesc, îl las pe alegător să îi treacă „în revistă” pe cei pe care i-a împins în Parlament, eventual să își justifice măcar sieși opțiunea.

„Este o șmecherie politicianistă să fie inventați continuu dușmani”

– Părem a fi o societate în defensivă, care se teme pentru prezentul și pentru viitorul ei. Care sunt dușmanii noștri, azi? A lărgit pandemia aria acestei presupuse adversități?

Dușmanii noștri părem a fi noi înșine. Este o șmecherie politicianistă, de ieri și de azi, să fie inventați continuu dușmani, văzuți sau nu, cu care ei, politicenii, se luptă cică pentru binele patriei, pentru binele cetățeanului. Cetățeanul trebuie să fie mereu în stare de alertă, înfricoșat eventual, că îi vine „oculta mondială” să îi asomeze porcul din coteț, să îi bage cip în ureche, să îi vaccineze găinile. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns. Inventarea unui dușman extern, este șmecheria prin care politicianul nostru își ascunde lipsa de valoare, dând vina pe altcineva ca să-și justifice impotența și impostura. Dă vina pe contexte, eventual. Vorbim, în același timp, de lipsa de seriozitate și credibilitate a instituțiilor publice, căpușate de cumetrialitate, lipsă de valoare, influențe toxice. Ați văzut, recent, ce gafă de traducere a făcut o fătucă, traducător, la Ambasada României din Grecia? Știind aproximativ limba pentru care fusese angajată, a anunțat că Grecia nu primește turiști, decât în anumite condiții, extrem de selective. A fost un frison total pe piața turismului până s-au lămurit lucrurile și impostura. Cum a ajuns acolo așa „specialistă”? Nu e greu de ghicit. Dar ghiciți în ce țară se întâmplă asta: o mamă, plecată la muncă în Anglia, își dispută custodia copilului, minor, cu tatăl rămas în țară. Procesul durează 6 ani, cu tot felul de adaosuri de acte, expertize, avocați, bani, bani, bani, etc. Între timp, în anul al șaselea, tatăl moare. Mama duce certificatul de deces în instanță, ca probă irefutabilă, finală. Instanța se întrunește, ia act de toate actele depuse și decide: copilul este trecut definitiv în custodia tatălui mort. Nici Eugen Ionescu, ”tatăl” teatrului absurdului, nu și-ar fi putut imagina așa ceva. Și apoi, dragă Valentin, trăim într-un județ în care avem la vârf condamnați ”cu executare” și inculpați în dosare cu cauze grave. Ce alți dușmani ai binelui colectiv să mai căutăm?

– Pandemia pare să fi trecut. Cu ce am rămas noi de pe urma ei?

Dacă judecăm mai bine, pandemia asta a fost și este o șansă pentru noi ca să ne trezim din beția globalismului și să ne reidentificăm ca nație și ca indivizi. În fața oricărui pericol, mai mare sau mai mic, vedem că ne căutăm și ne reconsiderăm granițele fizice, ca păsările perimetrul cuibului. Am văzut, acum, în pandemie, că toate națiile au stat între granițele lor, toți și-au luat măsuri de siguranță, ca la un asediu. A fost o repetiție pentru vremuri mai dramatice. Sperăm să nu avem parte de ele, totuși.

– Ești un scriitor în formă, ultima ta carte de versuri, „Comunitatea artistică”, a fost aleasă între primele 5 cărți ale anului și nominalizată la premiul Uniunii Scriitorilor. Ți-a afectat, în vreun fel, perioada pandemiei, destinul tău de scriitor? Cum este să fii scriitor azi?

Consider că a fi scriitor, azi și dintotdeauna, este o chestiune de destin, nu o opțiune de moment. Scriu cu consecvența pe care mi-am impus-o în timp, vreau să cred că trăiesc în netimpul creației care, logic, nu se sfârșește niciodată. Deși, când văd că laureații Nobel pentru literatură au început să fie mai tineri decît mine, îmi dau seama că se întâmplă ceva incontrolabil și ireparabil cu timpul repartizat mie pe lumea asta.

A consemnat Valentin BĂLĂNESCU

Piatra Neamț, 4 iulie 2021

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 497, săptămâna 8 – 14 iulie.