Astăzi, 5 iulie, absolvenții de liceu din județul Neamț și-au aflat notele la bacalaureat, care au fost publicate pe site-ul evaluare.edu.ro.
Este o singură medie de 10 (ca și anul trecut, înainte de contestații), obținută de un absolvent al Colegiului Național „Roman Vodă” din Roman, de la specializarea științe sociale. Din cei 3.220 de absolvenți de liceu care au susținut examenul (din 3.370 înscriși), au obținut minim media 6 și au fost declarați admiși 2.286 de elevi. Promovabilitatea este de 71%, în acest an, față de 67,8% la nivel național, înainte de contestații. Sunt mai mulți elevi admiși anul acesta, față de anul trecut (66,95% după contestații).
Au fost și doi elevi eliminați pentru tentativă de fraudă. Unul este absolvent din această promoție (științe sociale) al colegiului „Roman Vodă” și celălalt este absolvent dintr-o serie anterioară al Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț, specializarea tehnician analize produse alimentare. 150 de liceeni au lipsit de la examen.
Contestațiile se depun astăzi, între orele 12-18, în format fizic sau transmise electronic pe mailul școlii unde s-au susținut probele scrise. Notele finale vor fi publicate în data de 9 iulie.
C.I.

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc
NewsEdge Legendele fraților Buzești la Olt: Cum se păstrează memoria „musetarilor” lui Mihai Viteazul azi
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





