George Lazăr își ia în serios rolul de președinte PNL: întâlnire cu Florin Cîțu și șefa CNI pentru proiectele județului Neamț

În preziua conferinței de alegeri a PNL Neamț, candidatul despre care se spune că are cele mai mari șanse de a prelua organizația, actualul prefect George Lazăr a avut o întâlnire importantă, din moment ce a și postat un mesaj pe Facebook. Este vorba despre „discuții aplicate” cu primul ministru al României, Florin Cîți și cu Manuela Pătrășcoiu, șefa Companiei Nașionale de Investiții, tema reprezentând-o „proiecte, despre viitor și despre comunități locale”.

Practic, interlocutorii prefectului de Neamț sunt printre principalii decidenți atunci când vine vorba despre finanțarea și execuția proiectelor. Prezența la discuții a senatorului Eugen Țapu-Nazare și a primarului de Piatra Neamț, Andrei Carabelea, întărește ideea de echipă nouă care se construiește în jurul candidaturii la președinția PNL a lui Florin Cîțu. un prim pas îș reprezintă alegerile care se vor desfășura mâine la Sala Polivalentă din Piatra Neamț, unde sunt așteptați să participle aproximativ 500 de delegați. candidații pentru funcția de președinte sunt George Lazăr, actualul secretar general al partidului și deputatul Laurențiu Leoreanu.

Împreuna cu Premierul României Florin Cîţu, cu doamna director a Companiei Naționale de Investiții Manuela Pătrășcoiu, cu dl George Flutur președintele CJ Suceava și colegii liberali din Neamț, senatorul Eugen Tapu-Nazare și primarul Andrei Carabelea, am participat la o întâlnire extrem de benefică, cu discuții aplicate despre proiecte, despre viitor și despre comunități locale.

Avem garanția ca primarii din judetul Neamț, vor fi ajutați, sprijiniți cu proiecte și sustinuți în tot ce au prioritar de rezolvat.

PNL Neamt va fi una din cele mai puternice echipe liberale din România!!!”.

M.N.