Centrul de Informare și Promovare Turistică al municipiului Piatra Neamț, inaugurat cu mare fast la începutul anului 2016 și care a costat 450.000 lei, își va restrânge activitatea din cauza numărului prea mic de turiști care ne vizitează orașul. Pe fondul crizei din domeniul HoReCa, dar și din cauza modificării organigramei Primăriei, din 2 cei 3 angajați, vor rămâne fără locul de muncă.
„Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Piatra-Neamț nu va fi desființat, este vorba despre o reducere a personalului de la 3
persoane la un singur angajat. Această reorganizare are drept cauză scăderea numărului de turiști ca urmare a pandemiei de Coronavirus. Restructurarea s-a produs odată cu modificarea organigramei instituției. S-a renunțat la cele două posturi de referent cu studii medii, rămânând doar un post de consilier cu studii superioare. Conform noii organigrame, s-a desființat Biroul de Promovare Turistică și Organizare Evenimente din cadrul Serviciului Comunicare, acesta devenind în prezent birou”, a declarat Gabriel Muraru, șef Birou Comunicare, Primăria municipiului Piatra Neamț.
Rămâne de văzut care va fi soluția pe care o va găsi executivul pietrean astfel încât să fie respectat programul de funcționare de luni până duminică, de la ora 10:00 la 17:00, cu o sigură persoană.
M.Z.
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau
- Neamț. RELEU pe DN 2- 7 filtre antidrog/antialcool: 81 de sancțiuni, din care 22 pentru viteză!





