Duminică, 15 august, s-au împlinit 150 de ani de la „Marea sărbătoare de la Putna”, primul congres al studențimii române care a însemnat un moment crucial pentru definirea idealului unității naționale. Evenimentul de anul acesta, care comemorează acest moment istoric, a fost gândit, în cuvintele organizatorilor, „în termenii continuității unui ideal: „unitatea în cuget și simțire a tuturor românilor”, indiferent unde trăiesc, în România sau în alt colț de lume”. Printre alții, au fost prezenți la Putna anul acesta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, scriitorii Ana Blandiana și Adrian Alui Gheorghe.
Poetul nemțean, care a făcut parte și din juriul pentru două dintre concursurile organizate la eveniment, a primit distinția „Ordinul Sfântul Ierarh Iacob Putneanun” acordat de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Dumitru Calinic. „Întrucât a urmat exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl și întemeietor de școli, de numele căruia se leagă tipărirea primul Abecedar românesc și tipărirea în limba română a cărților de cult și a altor lucrări ziditoare de sufletm neobosit păstor duhovnicesc și apărător al credinței, care și-a asumat ca misiune și ajutorarea culturală și spirituală a creștinilor ortodocși români din interiorul arcului carpatic”, este motivația menționată în diploma acordată scriitorului Adrian Alui Gheorghe.
Mai multe despre evenimentul „Serbarea de la Putna. Continuitatea unui ideal”, puteți citi aici.
Vlad B.
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu





