Radu Firăstrău, șeful Direcției de Sănătate Publică Neamț, a adus în discuția publică faptul că ce au sesizat autoritățile de la București privind existența certificatelor false de vaccinare anti covid se simte și în Neamț.
Despre cum se întâmplă lucrurile în Neamț, Radu Firăstrău a vorbit la emisiunea live „Cafeaua de dimineață”. Într-o înregistrare de câteva minute, Radu Firăstrău precizează clar: „Aș vrea să mai vorbesc despre un lucru care se întâmplă la noi în județ și care nu prea este în regulă. Eu nu cred că este un fenomen, s-a vorbit despre acest lucru și la nivel național. Au început să existe persoane care vor să beneficieze într-un mod fraudulos de acel certificat de vaccinare. Aici sunt două metode: ori se modifică datele pe acel certificat și atunci sunt prinse aceste persoane la o simplă scanare, ori efectiv simulează actul de vaccinare și efectiv parcurg toate procesele pe care le parurge un om care se vaccinează, mai puțin vaccinarea, evident. Eu sper că sunt doar niște cazuri limitate ca număr. Eu rog toate cadrele medicale să nu se compromită, să nu-și riște cariera lor.”
De la IPJ Neamț ni s-a transmis că „până la acest moment nu există înregistrată nicio sesizare scrisă despre vreo situație concretă referitor la acest aspect”, potrivit Georgianei Pușcașu, purtătorul de cuvânt. Rămâne de văzut dacă vor apărea și probe ale celor semnalate de directorul DSP Neamț, urmate de anchete.
C.I.
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți





