Profesorul Mihai Obreja, actualmente inspector școlar general, a ales, surprinzător, să facă un schimb de catedră (de filozofie) cu un profesor de la Colegiul Național „Gheorghe Asachi”. Demersul, unul legal, a ajuns la Ministerul Educației, care trebuie să aprobe schimbul de catedre. Această practică nu este una neobișnuită, mai ales la liceele de prestigiu, unde profesorii care au un anumit statut încearcă să-și aleagă din timp succesori pe care-i consideră demni să le continue activitatea. O incursiune în timp demonstrează clar acest lucru.
Actualul inspector școlar general din Neamț împlinește vârsta de pensionare și poate să mai predea doar dacă va solicita prelungirea cu încă 3 ani a contractului de muncă.
În locul lui Mihai Obreja va preda la „Petru Rareș” profesoara Elena Daniela Negru.
C.I.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





