Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    joi, septembrie 3
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • AUR îi retrage sprijinul politic primarului de Dămuc
    • Funcționar de la Primăria Zănești, condamnat în dosarul de corupție al fostului primar Ioan Filip
    • ACTUALIZARE Intervenție ISU la SJU Piatra Neamț – miros de gaz în zona Pavilionului Interne
    • DSP Neamț, avertisment fără precedent: școlile fără apă și condiții de igienă ”nu întrunesc condițiile sanitare pentru desfășurarea cursurilor cu prezență fizică”!
    • Video. Colegiul Tehnologic “Spiru Haret” – pregătiri pe ultima sută de metri înaintea noului an școlar
    • Cine minte în scandalul demisiilor de la CJ Neamț? Harpa spune una, consilierii alta
    • FOTO. Moment emoționant: revederea celei de-a 100-a promoții de la Colegiul Național „Roman Vodă”
    • Criza apei pune sub presiune școlile din zona Târgu-Neamț
    • Cum funcționează noua platformă E-SănătateaMea
    • Horoscop 3–9 septembrie 2026. Schimbări importante după Eclipsa de Lună din 28 august pentru toate zodiile
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”
    Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”
    Actual septembrie 17, 2021

    Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”

    By MesagerulNiciun comentariu8 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Interviu cu primarul Petrică RUSCANU

    – Domnule primar, Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca rămâne un important reper educațional al Văii Bistriței, având rezultate remarcabile de-a lungul deceniilor.

    Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”Liceul Borca este pilonul de bază al educației din zona noastră. Este de interes regional, nu de interes local. La noi, la liceu, învață copii de la Farcașa, Poiana Teiului, Hangu, Ceahlău, Grințieș, Pipirig. Vin elevi și din Bicaz și Târgu Neamț, care sunt interesați. Stau în gazdă și învață. De asemenea, mai avem elevi de la Broșteni și Crucea, din județul Suceava. Anul acesta a fost aprobată înființarea unei clase cu profil economic. ARACIP ne-a dat undă verde și a aprobat încă o clasă, de această dată, de economic. Elevii sunt interesați, pentru că zona de munte are un număr important de agenți economici, mici societăți de comerț, de exploatare și prelucrare a lemnului, etc. Toți au nevoie de economiști. A fost înființată o clasă de economic, pentru că așa au cerut agenții economici. Mai mult, în ultimii ani, au fost executate mai multe lucrări la școli, inclusiv la sala de sport a liceului. Acest obiectiv a fost dat în folosință în 2005, și de la început a plouat în sală, dar grație vechiului Consiliul Local, împreună cu fostul primar Ovidiu-Geo Niță, a fost reacoperită sala de sport, care este funcțională și în ziua de astăzi. Pe lângă elevii comunei, de sală mai beneficiază și tinerii de pe aceste locuri.

    – Locuitorii comunei dvs. au iubit tot timpul sportul.

    Așa este, iar comuna Borca a avut echipe de handbal, de fotbal. Are și la ora actuală echipă, dar în ultima perioadă s-a produs un fenomen, pentru că nu mai erau fotbaliști de la Borca. Veneau de peste tot. Consiliul Local ajuta, dar copiii noștri nu mai jucau fotbal.

    – În noua ediție a campionatului Ligii a IV-a veți mai înscrie echipa?

    Nu avem posibilități, pentru că bugetul a venit foarte târziu și nu am inclus bani pentru echipa de fotbal.

    – Ce investiții s-au făcut în ultimii ani în școli?

    Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”Încă din legislatura trecută, a fost începută o școală cu 10 încăperi, la care, cum vă spuneam, se va lucra în săptămânile următoare. Numai că ISU nu ne-a dat aviz de funcționare. Proiectul nu a prevăzut aceste elemente, iar acum ne-am trezit că nu putem folosi școala. Însă, cu toate acestea, ni s-a permis să intrăm cu elevii în școala veche, chiar dacă nu are pereții ignifugabili! De aceea, suntem nevoiți ca în această iarnă să terminăm cu fondurile noastre lucrările respective și să nu mai avem copii care să învețe după-amiaza. Că vrem, că nu vrem, astea sunt problemele noastre. Cu siguranță, nu peste multă vreme, se va finaliza totul, inclusiv montarea băncilor, ca totul să funcționeze într-un timp cât mai scurt. Totodată, avem un amplasament numit atelier școală, pe care vrem să-l transformăm în școală primară. La acest obiectiv mai avem de definitivat curtea și gardul protector. Mai mult, suntem obligați de “Apele Române”, pentru că suntem în apropierea pârâului Borca, să facem dig, nu numai ca să apere clădirea noastră, ci să amenajăm și fundul albiei. Mai clar, să-l betonăm și să-l amenajăm în totalitate.

    „Ce nu face ABA Siret Bacău, trebuie să facă primăria”

    – De ce Primăria Borca și nu „Apele Române”?

    Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”Nici eu nu am înțeles, mai ales că atunci când au început demersurile construirii atelierului, pentru această construcție s-a primit aviz din partea “Apelor Române”. Acum, nu înțeleg de ce să nu ni se dea aviz de funcționare decât prin construirea acelui dig. Suntem de acord să facem digul pe partea atelierului, ca să asigurăm stabilitatea curții, a clădirii, dar nu să facem digul și în partea cealaltă, plus fundul albiei. Nu este treaba noastră.

    – Cât va costa această lucrare?

    Investiția este de 640.000 lei, respectiv 6 miliarde lei vechi. Este extraordinar de mult și nu dispunem de acești bani. Noi am pregătit pentru această curte 300.000 lei, pentru gard și dig, dar nu 640.000 lei. O să începem să facem curtea, gardul și digul. Fiind o investiție multianuală, vom vedea cum ne vom descurca, măcar să începem lucrarea.

    – Dorința domnului director Vasile Amariei este ca toți elevii din comună să învețe de dimineață până la amiază.

    Și a noastră este, pentru că avem copii la școală. Mai mult, la începerea mandatului, în toamna anului trecut, am achiziționat un microbuz cu 21 de locuri, care ne va fi necesar pentru transportul copiilor la școală și acasă. Este vorba de transportul copiilor numai din comuna Borca. Aveam un singur microbuz, care nu făcea față să transportăm toți elevii la timp, la școală. Atunci când vom reuși să avem învățământ într-un singur schimb, vom reuși să transportăm toți copiii fără probleme. În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local a fost invitat directorul unității, care să prezinte nivelul pregătirilor pentru noul an școlar 2021-2022.

    – La ceea ce se vede, nu credeți că liceul ar trebui să primească fonduri pentru o reabilitare totală?

    Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”Într-o ședință a Consiliului Local am introdus un punct, pentru implementarea proiectului de eficientizare energetică a două clădiri, respectiv, corpul A de la Liceul „Mihail Sadoveanu” și Școala Gimnazială Mădei. Acest sat beneficiază de construcție frumoasă, cu etaj, dar ani și ani a fost lăsată în voia sorții. Acum fiind inițiate anumite programe, inclusiv  trâmbițatul PNRR, ne vom depune proiectul acolo. Până la urmă, cred că o să se rezolve. O să facem un proiect de eficientizare a celor două construcții, cu toate că nu avem încă siguranța finanțării. Cert este că școlile respective au nevoie urgentă de reabilitare.

    „Ne trebuie grădiniță cu orar prelungit”

    – La Școala Sabasa?

    Acolo a fost montată centrala termică, plus a fost modernizat acoperișul. În schimb, reabilitarea energetică de care aminteam la celelalte școli reprezintă următoarele lucrări: betonarea plafoanelor, modernizarea instalației electrice, a instalației termice, cu centrală și calorifere noi, cu ventilație și cu tot ceea ce trebuie, inclusiv stolerie, geamuri, uși de termopan, cu lemn stratificat, etc. Investiția costă 6 milioane lei. Banii, sper, vor veni prin PNRR. Recunosc, un pic de scepticism este și la comune, în privința acestui program, însă cred în acest proiect, care este unul european. Nu este numai al nostru, al României, ci al întregii Europe. În momentul în care eu nu am proiectul făcut, și avem un termen de maximum 20 de zile privind depunerea, voi rata proiectul, pentru că nu reușim să-l facem în 10-15 zile. Dar, având proiectul în fază de avizare, imediat ne putem lipi cu el. Nimic nu facem fără hotărârea Consiliului Local, pentru că așa este legal. Echipa noastră a hotărât ca totul să fie transparent. Înainte de a face ceva, cerem acceptul Consiliului Local. După ce terminăm, prezentăm acestui for faza terminală și recepția la tot ceea ce s-a făcut. În privința grădiniței, care este vizavi de actualul dispensar uman, inițial am vrut să facem o grădiniță cu program prelungit, iar acum avem 35 de cereri pentru așa ceva. Ca un paradox, grădinița actuală nu este a UAT, ci a liceului. De aceea, nu avem voie noi, ca administrație locală, ca UAT, să facem investiții în această construcție.

    – Cine poate investi?

    Borca. Primar Petrică Ruscanu: „Avem nevoie de o infrastructură școlară puternică”Liceul, pentru că UAT nu poate. Nu a fost prinsă la 1 ianuarie ca investiție, că dacă era prinsă o cerere din parte liceului, o prindeam ca investiție, poate găseam o soluție să dăm bani, pentru a putea face o extindere în așa fel încât să avem și grupe cu program prelungit. Totuși, la CNI suntem prinși, în lista sinteză, cu o creșă de capacitate medie, cu 7 grupe, a câte 10 copii. Din păcate, de multe ori există scepticism în rândul cetățenilor, privind pe cei care nu împărtășesc aceleași idei, de genul “la ce trebuie”. Apoi, la exact o săptămână a apărut dosarul cu 39 de cereri pentru grădiniță cu orar prelungit. Fiind o comună mare, în condițiile în care noua investiție este o lucrare multianuală, comuna Borca are anumite perspective. Presupunând că vine un investitor, care să dea de lucru la tineri, avem nevoie de o infrastructură școlară adecvată. Dacă vin tinerii, vin și copiii.  Ce ne vom face, dacă vom avea copii și nu vom avea infrastructura școlară? De aceea, noi vrem să avem infrastructura școlară pregătită, ca în momentul în care tinerele familii vor avea copii, noi să fim pregătiți cu baza materială. Inclusiv un dispensar nou, obiectiv care este în construcție. Dispensarul a fost început de fostul primar Ovidiu-Geo Niță, dar pe care îl vom termina noi, fiind într-o fază importantă de execuție.

    A consemnat Constantin NEGRU

    *Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 506, săptămâna 16 – 22 septembrie.

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău „Super-eroul sigur-Misiunea: Alegeri Bune!”: polițiștii băcăuani lansează o nouă campanie pentru siguranța elevilor în noul an școlar ZCH Lidl România aniversează 15 ani cu premii pentru clienți de până la 30.000 euro NewsEdge The Washington Post: SUA și UE vor să slăbească dependența de China. De aceea nu ar mai trebui să-și bage bețe în roate reciproc BusinessEdge JT Grup Oil pune în funcțiune un terminal privat de produse petroliere. Capacitatea ajunge la 1 milion de tone anual
    ABA Siret Bacău director Vasile Amariei investiții Borca liceul mihail sadoveanu borca primarul Petrică RUSCANU proiecte Borca Școala Gimnazială Mădei Școala Sabasa
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleProfesorul de sport acuzat că a agresat sexual copile de 7 ani a luat ore în Piatra-Neamț
    Next Article Campanie de ecologizare – „Let’s Do It, Piatra-Neamț”
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    AUR îi retrage sprijinul politic primarului de Dămuc

    AUR îi retrage sprijinul politic primarului de Dămuc

    septembrie 3, 2026
    Funcționar de la Primăria Zănești, condamnat în dosarul de corupție al fostului primar Ioan Filip

    Funcționar de la Primăria Zănești, condamnat în dosarul de corupție al fostului primar Ioan Filip

    septembrie 3, 2026
    ACTUALIZARE Intervenție ISU la SJU Piatra Neamț – miros de gaz în zona Pavilionului Interne

    ACTUALIZARE Intervenție ISU la SJU Piatra Neamț – miros de gaz în zona Pavilionului Interne

    septembrie 3, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.