Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN – „instabilitate atmosferică temporar accentuată” – pentru judeţul Neamţ. Avertizarea este valabilă astăzi, 14 septembrie, între orele 12:00-22:00.
„În cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova și, pe arii restrânse, în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20-25 l/mp și, izolat, 30-40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în centrul, estul și sudul teritoriului”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Mesagerul Bacău Cod galben de vânt puternic și ploi moderate în Moldova
ZCH Neamț. Urșii continuă să coboare printre oameni
NewsEdge Planul lui Pete Hegseth de a transmite în direct o execuție a provocat tensiuni la Casa Albă. Donald Trump a intervenit și a anulat decizia
BusinessEdge Fondurile speculative sporesc riscul unei crize pe piețele obligațiunilor. Banca Angliei și FMI avertizează că efectele s-ar putea extinde la nivel global




