În spațiul Văii Bistriței montane, prof. Dorel Rusu a fost și rămâne în memoria locală, un personaj aparte. A fost implicat în multe proiecte și activități, dascăl de limba română, miner, activist cultural, primar, politician, dar și un harnic documentarist și publicist de marcă. Aceste domenii de activitate au făcut din prof. Dorel Rusu unul dintre cei mai cunoscuți munteni din comunele Hangu, Ceahlău, Grințieș, Poiana Teiului, Farcașa și Borca. După 1992, a colaborat cu numeroase publicații județene și naționale, fiind, alături de regretatul înv. Teoctist Galinescu, unul dintre cei mai mari documentariști rurali din Moldova. A adunat, în mai bine de jumătate de secol, date despre marii luptători anticomuniști din Munții Bistriței și ai Stânișoarei, a consemnat evenimente care vor fi de mare ajutor istoricilor de mai târziu. În urma sa au rămas, în manuscris, alături cele trei publicate în timpul vieții, încă șapte volume, după cum avea să ni se destăinuie în ultimele săptămâni ale vieții. A fost de o rară modestie, a iubit enorm oamenii și spațiul în care s-a născut și a viețuit de-a lungul celor 77 de ani. A fost unul dintre oamenii de valoare care au colaborat la „Mesagerul de Neamț”. Lucrarea sa ”Steaua blestemată – file din istoria muntenilor, fragmente din viața foștilor deținuți politici” este imaginea luptei duse de oamenii zonei împotriva comunismului, pentru păstrarea fundamentelor neamului românesc. Câteva fragmente este necesar să fie amintite în aceste momente.
Mărturisire de credință
„Închin această carte tuturor muntenilor din comunele Izvorul Alb, Buhalnița, Hangu, Ceahlău, Bistricioara, Grințieș, Poiana Teiului, Farcașa, Borca – din județul Neamț, Broșteni și Crucea – din județul Suceava.
Aduc un pios omagiu tuturor gospodarilor de pe această Vale care au luptat și unii au căzut eroic în lupta împotriva sistemului diabolic comunist sovietic și românesc, tuturor preoților, călugărițelor și călugărilor ortodocși, de pe Valea Muntelui, care au fost prigoniți pentru că s-au luptat pentru păstrarea neamului românesc și a Bisericii Ortodoxe Române.
Am scris aceste rânduri și în amintirea părinților mei, Sofia și Ioachim-Gheorghe Rusu, din comuna Borca, care au fost batjocoriți de comuniștii care s-au instalat la Borca după decembrie 1947.
Mi-am asumat răspunderea să dezvălui niște adevăruri despre suferințele acestor munteni din anii dictaturilor Carol al II-lea, Ion Antonescu, Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, pentru ca să fie știute”.
Despre drama muntenilor după 1944
„Pe Valea Muntelui au fost familii întregi decimate: tata, soţia, copiii, exemple: P.C. Cezar Andronic, Dumitru Năforeanu, P.C.M. Mitocaru, Roșu Vasile din Hangu – împreună cu soția și fiul, familia Cojocaru – din Poiana Largului – Ion, Aftanase, Aurel (decedat în închisoara Galata) Pavel, ș.a. Dorința P.C.R. și a Securității a fost să extermineze opozanții regimului, mai ales a celor care au fost cu adevărat legionari sau au simpatizat cu Mișcarea Legionară.
La eliberarea din temnițe, foștii deținuți erau obligați să semneze două documente compromițătoare: o «declarație» prin care se angajau să nu spună nimic din ce au suferit și ce au văzut în închisoare, și un «angajament» luat față de Securitate că va trăda pe oricine chiar și pe părinți, Miliției și Securității. Ajungând acasă, erau fugăriți dintr-un loc de muncă în altul, sau au fost atrași în acțiunile informative ale Securității. Întreaga familie a fost urmărită până la moarte de către organele de Securitate (a se vedea explicațiile de la biografia lui Ioachim Gv. Rusu – persecutat politic)”.
„Au fost situații când au fost trimiși după gratii și munteni care aveau 70 de ani (D. Năfăreanu), sau oameni cu infirmități: I. Ropotică, – fără un picior, Nicolae Grigoriu și Ion Cojocaru cu defecte la lăbile ambelor picioare. După gratii au fost trimiși chiar și foști prizonieri din U.R.S.S. (ofițeri sau învățători) care nu s-au atașat regimului comunist după venirea din prizonierat. Ei luptaseră și pentru redobândirea Basarabiei dar trecuseră Nistrul.
Ani de zile unele familii ale deținuților politici nu au știut nimic despre soarta celui arestat. Când soția sau unul din copii mergeau cu traista în spate și îl căuta pe cel drag la penitenciar, sau în lagărul de exterminare, li se spunea în batjocură «Soțul dumneavoastră nu este aici», deși el era în acea temniță sau în acel «lagăr de exterminare»”. (M.N.)
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 507, săptămâna 22 – 29 septembrie.
