În această dimineață, luni, 20 septembrie, la ora 10.00, în plină zonă centrală, chiar în buza Primăriei Piatra Neamț, puteți constata că pe rețelele de apă există presiune și că apa pare destul de curată. Cei din Primărie, care se mai simt responsabili, au ocazia să dea cu apă rece peste față și să se trezească după un final de săptămână epuizant.
Partea haioasă a situației este că vorbim despre ceva anunțat într-un fel, lucrări de intervenție pe Ștefan cel Mare.
La ora 10.00
15 minute mai târziu s-au luat primele măsuri: a crescut debitul
M.N.
Video Bogdan Călian
Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților- Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău
- Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești
- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori
- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști
- „JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț
- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști





