Cu pandemia–n cârcă și masca pe reformă, cei mici, ce vor fi mari și cei mari, deja cu sictirul cât soba, au dat iama în sălile de clasă spre imensul deranj al păianjenilor obișnuiți cu on line-ul și cu lipsa oricărei amenințări din partea celor din vârful trofic al ecosistemului sălii de curs. Cel puțin așa ne place să credem că, școala mai este locul de întâlnire al spiritului juvenil, bântuit zdravăn de energii și emoții ce vor fi povestite la întâlnirile de peste ani printre venerabile mustăți și bucle rebele. Numai că zâmbetul șăgalnic al legendarului „pe vremea mea” se cam duce la naiba la contactul feroce cu realitatea în care feții frumoși plus cosânzenele măresc cifrele din balanțele contabile (sic!) ale afacerilor perimetrale instituțiilor de învățământ.
Pe la unsprezece, semne ale atmosferei plictisitoare, din ceea ce înseamnă școală, încep să se devină realitate, balanța satisfacției înclinându-se spre conținutul fluid din pahare și cești, în detrimentul informației ce zace în manualele ce vor fi deschise în ajunul vreunei evaluări. Să-i lăsăm, că-s tineri, maică! Și sunt lăsați. Că nu moare lumea dacă se mai chiulește și, fie vorba între noi, să ridice mâna cine nu a chiulit în viața lui! Închidem ochii. Apoi urechile și ne putem scufunda liniștiți în mediocritatea generală, atât de necesară consumatorismului și manevrelor emoționale declanșate cu bună știință spre triumful celor însetați de voturi.
A devenit notoriu deja, ca la deschiderea anului școlar să fie prezenți în fața mulțimii policrome (deh, uniformele au intrat la apă) pe lângă directorul instituției, un polițist, un primar, ori deputat, ori cineva în ascensiune și un sfințit, ca și cap de pod al smereniei, a se citi popă. În afara directorului școlii, care sfințește locul prin ceea ce face și știe, mă tem că ceilalți contemporani din spatele celor două catedre acoperite cu pânză roșie, nu se pot erija în modele pentru vlăstarele îmbujorate și îmbrăcate măi-măi. Primarii știți și dumneavoastră cum ajung acolo. Unii pot jura că nu iau bac-ul din cauza opoziției, spre deosebire de alți omologi, cocoșați de câte trei masterate parcurse simultan în pauzele de masă de la doctoratul istovitor despre cine știe ce trăsnaie care bâzâie, troncăne sau pute. Polițiști? Cel mai adesea sunt prezenți cei cu burtă, numai buni să inspire siguranță și încredere, plus un buluc de integritate, la două litre, fiind mai mult decât evident că instituția de forță, care dă amenzi, n-avea pe cine să trimită. Tabloul este completat, după cum am amintit, de sfinția sa, reprezentant recunoscut al fricii de Dumnezeu, pe care o propagă cu abnegație, uneori împotriva ideii universale ce susține iubirea Lui pentru cei cu care respirăm aerul planetei.
Lipsesc oameni de succes, mari talente, studenți de top, modele veritabile care ar trebui să miște lehamitea celor prezenți. Lipsește ceea ce ar trebui să anime deopotrivă și dascăli, și discipoli – ideea de muncă, de preocupare, de studiu. În ciuda faptului că se parcurge începutul anului școlar cu lipsa a încă unei săptămâni de vacanță, aflăm noutatea din preocuparea ministerului – se va lansa o brumă de educație financiară. În sfârșit după treizeci de ani, cineva s-a gândit că ar fi util să se învețe despre bani și drumul lor de la cei care-i fac, până la cei care-i primesc, fie și de la mătușa Tamara (ce vremuri!)
Dar să îndulcim finalul cu urarea clișeu -un an bun să aveți, dragilor – deși îmi vine să vă urez din toată inima un an … normal.
Pe mai încolo, cu cele bune!
GD Patraucean
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 506, săptămâna 16 – 22 septembrie.
