Tânăr la Piatra Neamț (III). Voluntar pentru o societate mai bună

Cu siguranță mulți dintre noi am auzit măcar o dată, pe străzi, în autobuze sau în supermarketuri una din replicile: „Tineretul din ziua de azi… nu mai e ce a fost”, „Cine o să ne mai plătească nouă pensia?” sau „Pe vremea mea exista respect”. Aceste remarci sunt folosite făcându-se referire la tinerii din ziua de azi care, arătați cu degetul, „lipsiți de maniere și de bun simț”, se „tirează” ușor, ușor din țară.

Totuși, sunt elevi și studenți rămași în țară care, contrar aparențelor, sunt preocupați de implicarea în diverse acțiuni și proiecte. Una din activitățile foarte la modă din ultimii ani, care s-a dezvoltat chiar și într-un oraș din ce în ce mai izolat în timpurile globarizării precum Piatra-Neamț, este voluntariatul.

Voluntar la Casa de copii

Deși nu am găsit pe nimeni la fel de popular ca și Greta Thunberg în zonă, avem și noi câțiva copii care încearcă să își facă simțită prezența pe unde apar. Un exemplu în acest sens este Elena B., care a făcut voluntariat în cadrul mai multor programe. Prima ei experiență în domeniul voluntariatului a fost la sfârșitul ciclului primar, în cadrul programului „Salvati copiii!”. După terminarea orelor de curs, voluntarii împreună cu doamna învățătoare rămâneau pentru a face lecții cu copiii defavorizați înscriși în program: „Eram în clasa a IV-a, iar doamna învățătoare ne-a anunțat că se va organiza acest program «Salvați copiii!», al cărui scop era acela de a ajuta copiii care proveneau din medii defavorizate să își facă temele. Veneau adolescenți care aveau undeva la 16-17 ani, dar erau abia în clasele primare. Ei ori veneau de la țară si pentru că trebuiau să muncească în primul rând, nu mai aveau timp de școală, ori erau copii ai căror părinți erau plecați în afară și nu s-au mai ocupat de educația acestora. Nu îl voi uita pe Cosmin, un băiat de 16 ani care era în clasa a-III-a . Trebuia să facem teme cu el, era foarte greu, ceea ce învățam noi într-o zi la ore cu doamna învățătoare, le aprofundam cu el după ore, de la 14 la 16. Deși eram mică, observam că participanții la acest program erau diferiți de mine și de colegii mei. Observam că aveau nevoie de mai multă atenție, de cineva care să le acorde numai lor răbdare și un interval de timp mai lung pentru a înțelege niște lucruri elementare, de școală primară”.

În timpul liceului, Elena a hotărât să își folosească timpul într-un mod util, așadar ea a făcut parte 2 ani din programul educațional “Ajungem MARI” Piatra Neamț. Fire sociabilă, versatilă și sensibilă, după cum chiar ea ne spune, Elena a încercat mereu să ajute, să facă bine celor din jur, copiilor, oamenilor în vârstă, animalelor și crede că orice faptă bună, oricât de mică, poate avea un impact pozitiv asupra celor din jur.

„Având o experiență anterioară cu copiii de la «Salvați copiii!», știam oarecum la ce să mă aștept, contextul era un pic schimbat, îi ajutam pe copiii de la casele de copii. Am văzut anunțul pe Facebook de la «Ajungem MARI», acolo scria ce presupune, adică că trebuia să îți dedici 3 ore pe săptămână în care să mergi la centrul de plasament și să faci teme și activități cu copiii de acolo. Pentru înscriere, am completat un document online, în care trebuia să trec datele personale, disponibilitatea și motivele pentru care vreau să particip la acest voluntariat”.

Este bine cunoscut faptul că în centrele de plasament sunt copii care suferă de instabilitate emoțională, unii dintre ei având chiar tulburări comportamentale, de aceea a fost nevoie de o pregătire în prealabil: „Am fost sunată de reprezentatul pe județ al acestui program. Mi-a povestit de trainingul ce urma să ne pregăteasca pentru contactul cu copiii din centrele de plasament, training în care ni se prezentau metode de comunicare cu copiii, jocuri noi pe care să le putem face cu copiii, în mai puține cuvinte, ne învățau cum trebuie să ne comportăm cu acesti copii. Imediat după training, a început activitatea la centrele de copii”.

Experiența de acolo este una semnificativă pentru Elena, pentru că nu oricine are acces să petreacă atât de mult timp cu acești copii și să observe totuși problemele reale cu care se confruntă ei: „Chiar este ceva wow, să vezi mediul de acolo, caracterele atât de diferite, temperamentele vulcanice, instabilitatea emoțională, de multe ori plecam acasă, dar capul îmi rămânea acolo… Dacă nu participi la un astfel de voluntariat, nu ai șansa să mergi și să vorbești efectiv cu ei… Una e să mergi de sărbători și să le duci niște cadouri, dar alta e să fii mai des alături de ei, fizic și psihic, pentru că ei, mai întâi de toate, de asta au nevoie. De cineva care să umple lipsa celor apropiați”.

Joaca de-a pompierul

Un alt exemplu de copil care are interese diferite în comparație cu mulți copii din generația lui este Iustin H. Are 18 ani, este elev la Colegiul Național „Petru Rareș”, iar în timpul liber face parte din echipa de voluntari de la ISU Neamț. Iustin este voluntar la ISU de 2 ani și a ajuns aici în urma unor discuții cu colegii la școală, aceștia fiind deja implicați în programul de voluntariat. Plus că Iustin spune despre el că întotdeauna a avut curiozități despre ce se poate face în cazul în care cineva din jurul lui se simte rău și a simțit nevoia să se implice de fiecare dată pentru a da o mână de ajutor. Este foarte serios atunci când vine vorba de învățat, atât chestiunile teoretice, dar și cele practice și abia așteaptă să își termine toate cele 120 de ore de voluntariat ca să poată lua parte la intervenții. Ceea ce admiră cel mai mult la oamenii de aici cu care a interacționat de-a lungul timpului este curajul de care dau dovadă atunci când se duc la intervenții, îndemânarea și forța lor.

„Admir foarte mult curajul lor, pentru că nu știi unde te duci din prima, multe lucruri se află pe drum, că ai incendiu X, cât de grav e, dacă sunt victime, obiecte care pot agrava situația, toate astea le afli pe drum, de la început doar locul unde mergi îl știi. De-asemenea, un pompier trebuie să aibă și o condiție fizică foarte bună, care să-i permită să se miște eficient. Imagineză-ți că doar un echipament complet de pompieri are 30-35 de kg”, relatează Iustin.

Tânărul are planuri de viitor în acest domeniu, fiind captivat de tot ceea ce presupune această activitate: „Chiar îmi place aici, nu există alte voluntariate în care să afli ceva despre intervenții, urgențe, de ambulanțe, de pompieri, de salvarea vieții oamenilor. Pe mine mă intereseaza asta de-a dreptul, întotdeauna am încercat să ajut. Pe viitor vreau sa fac Facultatea de Pompieri, mă gândeam la varianta asta și înainte să fac parte din acest voluntariat, dar odată cu activitatea mea de acolo s-a întărit ideea asta. Nu mi-e frică de nimic, m-aș duce oriunde fără să ezit”.

Într-o competiție continuă a tinerilor de a afișa bani, telefoane, haine și mașini, mai există totuși, într-o altă tabără, și tineri care au alte obiective în viață. Se poate observa cu ochiul liber la acești voluntari implicarea de care dau dovadă și bunăvoința de a ajuta fără a aștepta nimic în schimb. Asta pentru că așa i-a învățat sistemul, sunt voluntari de bunăvoie, fără să-i oblige nimeni, iar diplomele pe care le-au primit, în care li se atestă calitatea de voluntar, sunt de ajuns. Ei știu doar că vor să-și lase amprenta în societatea în care trăiesc și sunt de părere că totul ar funcționa mai bine dacă „nu ne-am mai gândi la noi ca indivizi, ci ca grup”.

Andreea BOGZA

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 509, săptămâna 9-15 septembrie.