Astăzi, 29 septembrie, persoanele care au vrut să primească a treia doză de vaccin anti covid s-au putut vaccina la cele două centre fixe care funcționează în municipiul Piatra-Neamț. Este vorba de centrul de la Liceul Economic Administrativ „Al.I. Cuza” de pe strada Al. Lăpușneanu (cartierul Precista) și centrul de la Piața Centrală.
Oricine vrea să se vaccineze cu doza 3 se poate prezenta la unul din cele două centre. Centrul de la Liceul Economic are două fluxuri de vaccinare, unul pentru administrarea Pfizer și unul pentru administrarea Johnson și Moderna. Capacitatea de vaccinare este de 100 de persoane pe zi, într-un program de 12 ore, deci timpul de așteptare este mult scurtat. „Serul Moderna este sub formă de flacon cu 10 doze, care trebuie dezghețat de la -80 de grade pentru a fi utilizat. Trebuie să avem 10 persoane prezente în centru, pentru a putea deschide un flacon, motiv pentru care am programat astăzi rapid oamenii care au dorit tot Moderna la doza 3. Am primit ieri câteva doze de Moderna, vom mai primi și mâine de la Centrul Regional Iași, prin intermediul Direcției de Sănătate Publică Neamț. Recomandarea este ca doza a 3 a să se facă persoanelor care au mai mult de 6 luni de la doza precedentă, doar cu seruri pe bază de ARN mesager, adică Pfizer și Moderna, indiferent dacă au primit inițial Astra Zeneca. Avem asigurate și în centrul de la Liceul Economic toate cele trei seruri: Pfizer, Moderna și Astra Zeneca, acesta pentru cei care primesc prima sau a doua doză”, a declarat dr. Bogdan Mahu, medicul coordonator al al vaccinării din municipiul Piatra-Neamț.
Serul Moderna este utilizat și la centrul de vaccinare deschis în orașul Roznov și la cel din orașul Bicaz, potrivit DSP Neamț.
C.I.

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




