Peste 6 milioane de gospodării vor beneficia de aceste măsuri, adică peste 15 milioane de români.
Sunt trei tipuri de soluții, iar toate trei vor fi implementate. Săptămâna viitoare, legea va merge la Camera Deputaților, și dacă va fi adoptată, va merge la promulgare, astfel încât să intre în vigoare începând cu 1 noiembrie:
1. Plafonarea prețurilor – 1 leu kilowatt oră la curent electric și 0,37 lei KWh la gaze. Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic. Dacă prețul se duce peste 1 leu/KWh, intervine plafonul. Plafonarea se aplică pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
2. Compensarea parțială a facturilor – maximum 29 de lei pe lună pentru factura de curent electric și maximum 33% pentru factura la gaze. Compensările se aplică pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Valoarea compensării este de 0,291 de lei pe KWh la curent electric.
3. Amânări la plată pentru consumatorii vulnerabili. Consumatorul vulnerabil trebuie să facă cerere și primește amânare la plată pentru o perioadă de la 1 la 6 luni pentru facturile la energie electrică și gaze naturale, mai exact pentru consumul din perioada 1 noiembrie 2021- 30 aprilie 2022.
De sprijin vor beneficia și IMM-urile:
- Aplicarea unui cote reduse a TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale la clienții finali
- În cazul energiei electrice, exceptarea de la plata contravalorii certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență, accizei;
- În cazul gazelor naturale, exceptarea de la plata contravalorii accizei.
Mara Calista Deputat – PNL Neamț
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital




