Oameni și locuri, cu preotul Constantin Țuțuianu (I). „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale şi boierii din Valea Viei

Unul dintre cei mai erudiţi parohi ai Neamţului, preotul Constantin Ţuţuianu, de la Biserica “Sfinţii Voievozi” din Piatra Neamţ, are un dar al povestirii rar întâlnit. Legăturile pe care le face între întâmplări trăite chiar de el, oameni întâlniţi şi cele aflate din bătrâni, dar şi din vasta sa cultură, îl fac o sursă de informaţii preţioasă şi un foarte bun scriitor. Ne-am propus să realizăm un serial de articole în care să prezentăm oameni şi locuri povestite de cunoscuta faţă bisericească, păstrând stilul acestuia, mucalit şi plin de pasiune.  

Dimitrie Cantemir, de la băi la prefectură

Puțini sunt cei care știu că strada Dimitrie Cantemir, din cartierul Valea Viei, din Piatra Neamț, nu poartă, de fapt, numele voievodului Moldovei, ci al unui urmaş al acestuia, tot Dimitrie, doctor, politician, fost prefect, stabilit la Piatra Neamţ. Este acel Dimitrie Cantemir care, pe data de 19 octombrie 1878, cumpăra de la Principele Dimitrie Ştirbei băile „Stabilimentul de slatină”, care se compuneau dintr-o clădire principală, în formă de potcoavă, şase bucătării şi şase cabine pentru băi. Așa lua ființă Stațiunea Bălțătești așa cum o cunoaștem astăzi.

Timp de 15 ani, doctorul Dimitrie Cantemir a investit pentru captarea sistematică a izvoarelor, realizarea rezervoarelor şi batalurilor pentru depozitarea apei, nămolului şi construirea clădirilor cu instalaţiile necesare pentru funcţionarea „stabilimentului”, a sălii de cură “cu inhalaţii de brad”, hoteluri şi vile pentru cazare, restaurantul, cazinoul, farmacia, poşta, parcul de brazi şi grădina.

„Dimitrie Cantemir, urmaşul voievodului, a fost o figură importantă a vremii, a fost și prefect, politician local și a murit la vârsta de 48 de ani, în 1896, poate cel mai cunoscut lucru despre el fiind faptul că a înființat Băile de la Stațiunea Bălțătești. Comuniştii au fost atât de proşti, încât şi-au imaginat că este vorba despre voievodul Cantemir şi aşa numele străzii a supravieţuit. Dacă ar fi ştiut ei despre cine este vorba, de fapt, sigur ar fi schimbat numele străzii, aşa cum au făcut cu multe alte străzi… Revenind la cartierul nostru, când s-a modificat cursul pârâului Borzoghean, s-a tăiat cale prin grădina lui Isăcescu și așa a apărut strada Dragoș Vodă, cea mai lungă stradă din Valea Viei. Pe atunci, până unde spunem noi la El Greco, erau grădinile lui Dumitrache Stan. Acesta era un boier care avea casa la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Liliacului. Și, mai încoace, a fost casa și moșia lui Grigore Isăcescu până la domnul profesor Zenembisi, iar, de acolo, la deal până sub Băcioaia se continua cu grădina lui Dumitrache Stan. Iar o rudă a acestui boier, Grigore Isăcescu, un nepot, este conul Zaharia Trahanache, căsătorit cu coana Joițica, damă bună, personajele lui Caragiale”, istoriseşte preotul Țuțuianu.

Zulnia Isăcescu, alias Zoe Trahanache

Potrivit acestuia personajele principale ale lui Ion Luca Caragiale din piesa „O scrisoare pierdută” sunt inspirate din figurile boierilor, care au viețuit în Valea Viei, Piatra Neamț, pe la 1850-1900, și pe care dramaturgul i-a cunoscut, atunci când era revizor şcolar pentru judeţul Neamţ, dar şi cu alte ocazii. Ideea este susţinută şi de un fost primar de Piatra Neamţ, Dimitrie Hogea, în lucrarea sa „Din trecutul oraşului Piatra Neamţ“, dar şi de poetul Ion Cârnu în volumul “Caragiale la Neamţ“.

„Coana Joițica era prima învățătoare de aici, de la noi, din zonă, o femeie de ispravă, care se numea Zulnia Isăcescu. Statuia acesteia, pe care comuniștii au aruncat-o, dar care a fost recuperată între timp, se află în curtea Liceului Comercial de pe strada Petru Rareș. În curtea acestui liceu, pe vremuri era Școala Zulnia Isăcescu și, acum, au repus bustul acesteia la loc de cinste. Ea locuia cu moșul Constantin Isăcescu, un nepot al lui Grigore Isăcescu (fost primar al oraşului – n.r.) de aici din Valea Viei. Cei doi stăteau pe strada care acum se numește Caragiale, de acolo i se și spune străzii Caragiale. Acolo, ultima pe dreapta, era o casă mare a lui Coca Tica Grigoriu în copilăria mea, acolo au locuit Zulnia și soțul acesteia, Constantin Isăcescu. Caragiale era un mare iubitor de femei, cu tupeu în el. Nu umbla el cu finețuri, era un bărbat direct. Zulnia, damă bună, era mult mai tânără decât soțul ei, nu au avut copii. În timpul junimiștilor, în casă la această Zulnia se țineau șezătorile literare ale unei societăţi literare Asachi, acolo s-a cunoscut și cu Caragiale, la aceste șezători. Conu` Fănică, Ștefan Tipătescu, băiat bun, era chiar doctorul Dimitrie Cantemir, coana Joițica era Zulnia Isăcescu. Nae Cațavencu era Constantin V. Andrieș (fost primar între anii 1867-1868 și 1899-1901 – n.r.), iar Agamiță Dandanache nu era localnic, era un personaj trimis de partid, de la centru.

Noi trăim într-o cu totul altă realitate, suntem foarte grăbiți, avem totul programat, încât îi vine greu unui tânăr din zilele noastre să înțeleagă acele vremuri tihnite”, își încheie pledoaria despre vremurile și personajele caragialiene din Valea Viei preotul Constantin Țuțuianu.

Angela CROITORU

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 508, săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie.