Rezultatele percheziției desfășurate ieri, 19 octombrie, la o locuință de pe strada Aleea Monumentului, (amănunte aici), par să confirme ipoteza lansată de Mesagerul de Neamț, potrivit căreia erau căutate resturi umane.
Procurorului Marius Emil Ianuş, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, a declarat că: “Percheziţiile de ieri au avut loc pe raza oraşului Târgu Neamţ. Au fost descoperite fragmente umane. Se fac cercetări de amploare în continuare. Nu s-a făcut nicio arestare până în acest moment“.
Săpăturile au fost făcute ieri cu ajutorul unui buldoexcavator și ele continuă și astăzi, un vecin fiind rugat să permită accesul utilajului spre un alt teren. Surse apropiate anchetei spun că presupusele fragmente umane ar aparține unui copil, dar ancheta este în plină desfășurare și sunt posibile multe surprize.
Despre personajul care locuiește la adresa respectivă, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, au apărut deja tot felul de ”legende”, că ar mai fost în atenția Poliției acum mulți ani, tot în legătură cu o presupusă dispariție de persoană. Vecinii vorbesc despre el ca fiind o fire retrasă, nimeni nu știe din ce anume își asigură veniturile, că a avut două soții și că nu are copii. Se spune că era foarte gelos și posesiv și că ar fi avut o legătură mai îndelungată cu o femeie din Republica Moldova.
Vom reveni cu alte amănunte
A.C.
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital




