Sfântă Cuvioasa Parascheva, ocrotește-ne de boli!

Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată Protectoarea Moldovei și a Bucovinei, fiind cea mai populară dintre toți sfinții cu moaște din România. Doi ani de restricții nu au putut opri credincioșii creștini-ortodocși să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, numită în popor și Sfânta Vineri. Această mobilizare formidabilă a resurselor noesice moldovenești este o dovadă a faptului că încă suntem!

Cu toate că în calendarul creștin-ortodox, prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva are dată fixă, 14 octombrie, și sărbătoarea poate cădea în oricare zi a săptămânii, în popor această zi este denumită Vinerea Mare. Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia de Est, la începutul secolului al XI-lea, într-o familie care credea în Dumnezeu. Apoi, până la vârsta de 15 ani, s-a dedicat vieții monahale. Moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași în 1641, în timpul domnitorului Vasile Lupu, și au fost expuse în Biserica celor Trei Ierarhi (Biserica Trei Ierarhi). Oamenii o numesc și Sfânta Vineri.

Vinerea celor 12 vineri

În nordul Moldovei se crede că toate sărbătorile care cad în intervalul de timp care trece, începând de la Vinerea Mare (Preacuvioasa Parascheva) și până la Cucernicul Simeon (3 februarie), se țin pentru a feri gospodăriile de foc și vitele de animale sălbatice. Iar această Vinere Mare încheie ciclul de 12 vineri de peste an. În cinstea Sfintei Parascheva, creștinii țineau 12 vineri legate de anumite praznice și sfinți. Aceste Vineri erau însemnate în Calendarul Popular astfel: în prima săptămână a Postului Mare, dinaintea Bunei-Vestiri, din Săptămână Mare, dinaintea Înălțării, dinaintea zilei Sfintei Treimi, dinaintea sărbătorii nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, dinaintea sărbătorii Sfântului Ilie, dinaintea Adormirii Maicii Domnului, dinaintea Sfinților Arhangheli, dinaintea Sfinților Cosma si Damian, dinaintea Nașterii Domnului, dinaintea Botezului Domnului. În tradiția populară, „Sfânta Vineri” este cea care stăpânește lumea femeilor și a îndeletnicirilor acestora. În aceasta zi era interzisă munca la câmp, spălatul rufelor, cusutul, torsul și țesutul, fiind rău de trăsnet, grindină și boli de ochi.

Tradiții creștinești de Sf. Cv. Parascheva

Ziua Sfintei Parascheva este și zi de pomenire a celor plecați dintre cei vii. În această zi se fac pomeni pentru morţii care nu şi-au găsit liniştea, care au murit fără lumânare sau au fost îngropaţi fără preot. Se împart lipii, colaci, vin şi must. În lumea tradițiilor bunicilor noștri, Sfânta Parascheva apărea ca ocrotitoare a apelor. Se spunea că chipul ei apărea adesea lângă râuri sau fântâni. În locul unde apărea chipul sfintei se spunea despre apa respectivă că a devenit vindecătoare. Din acest motiv exista obiceiul în unele locuri să se așeze icoana Sfintei Parascheva lângă fântâni şi izvoare. Sfânta Cuvioasa Parascheva dăruiește ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor și bătrânilor, fecioarelor și mamelor, bolnavilor și săracilor. Anumite rugăciuni închinate ei erau scrise pe mici pergamente și purtate la gât, ca apărătoare de boli. În cazul durerilor de cap acestea se legau la frunte.

Tradiții la Îngropatul Verii

În „Calendarul Pastoral”, data de 14 octombrie este considerată zi de soroc, stâlp între vară şi iarnă, fiind ziua în care se dă drumul berbecilor în turmele de oi pentru împerechere. I se mai spune „Vinerea Mare”, „Nunta Oilor” sau „Năpustitu’ Berbecilor”. Această zi deschide cel de al doilea sezon pastoral, care se desfășoară de-a lungul a două săptămâni, între 14 și 27 octombrie,

Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, „Vinerea Mare” marchează „deschiderea ţarinilor pentru păşunat, organizarea turmelor pentru iernatul transhumant, începerea coborârii oilor în zonele de iernat, angajarea ciobanilor pentru noul sezon pastoral, slobozirea berbecilor la turmele de oi, organizarea unor târguri de toamnă unde se valorificau produsele turmelor de oi, se făceau praznice pentru morţi şi se împărţeau ofrande”. Despre vreme se spune că la 14 octombrie se îngroapă vara, că aşa cum va fi timpul în această zi se va menține până la Sf. Dumitru, pe 26 octombrie. Se mai crede că, dacă nu plouă până la Cuv. Parascheva, iarna vine mai devreme. În zorii acestei zile, ciobanii mergeau să vadă cum s-au culcat oile, convinşi fiind că, dacă le găsesc dormind grămadă, va fi iarnă grea, iar dacă, dimpotrivă, le găsesc împrăștiate, vor avea parte de o iarnă blândă. De acum, țăranii se așteaptă să ningă, pentru că „Vinerea Mare se pregătește să cearnă pentru noi făina sa, care este pentru noi zăpada. Așa că, începând din această zi, leagă căruțele sub șoproane şi pregătesc săniile, nu mai porneau la drum lung şi îşi făceau proviziile pentru iarnă.

Rețetele pierdute contra tusei

A venit o toamnă rece și virozele sunt inevitabile. Dacă ai curajul să tușești cu martori, ești privit cel puțin acuzator că ai făcut greșeala să te lași molipsit de vreun coronavirus. Prin 1740 a apărut un manuscris în care se descriau mai multe rețete contra tusei. Una dintre acestea preciza că, de tușești, să iei o gutuie, să o ungi cu unt de vacă din gros, apoi să o pui la fiert în apă. După ce a fiert bine, se recomanda să se mănânce gutuia și să se bea siropul. Gutuia apărea și într-o altă rețetă: se fierbea cu zahăr și piper în vin, iar amestecul se bea cald. O altă rețetă recomanda să se fiarbă smochine cu vișine și să se bea acel ceai îngroșat. Un amestec mai ciudat era făcut din usturoi copt și miere de albine. Această pastă se lua pe stomacul gol. Pentru cei mai pretențioși, se recomanda să se fiarbă rădăcină de căpșună cu frunză într-o ulcea nouă pe jumătate de oca cu vin. Acest amestec se lua dimineața și seara pe nemâncate.

Filonul luptătorilor din Carpați – Simion Mehedinți

„Un popor şi un individ atâta prețuiesc: cât au înțeles din Evanghelie”

Simion Mehedinți a fost creatorul şi organizatorul învățământului geografic modern în Romania, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Romane, director al Revistei „Convorbiri literare”, între anii 1907-1923. Născut la 16 octombrie 1869 la Soveja, satul de la poalele Munților Vrancei, Simion Mehedinți a simțit încă din anii copilăriei că a primit harul descrierii literare, sensibilitatea deosebită față de frumos. A avut un rol important în dezvoltarea gândirii geografice și geopolitice în România. S-a preocupat de stabilirea obiectului și conținutului geografiei, de precizarea locului ei în sistemul științelor, de determinarea legilor și categoriilor geografice și a metodelor de cercetare în geografie și geopolitică. A fost profesor la Școala Superioară de Război între 1919-1939, unde preda Geografia generală, fiind menționat în lucrarea Istoricul Școlii Superioare de Război 1889-1939, publicată cu ocazia serbării a 50 de ani de la înființarea acesteia. Marginalizat după instaurarea comunismului (cea mai mare parte a studiilor sale fiind interzise de noua orânduire politică), s-a stins din viață în anul 1962 la 94 de ani. Simion Mehedinți tratează procesul educativ în mod holistic, evidențiind în istoria omenirii, trei tipuri de educație: 1. CAIN – pedagogia sălbatică – homo hominis lupus; 2. MOISE – pedagogia barbară – homo hominis servus; 3. IISUS – pedagogia umană – homo hominis frater. De asemenea, pedagogul atrage atenția asupra rolului și importanței familiei în procesul educativ și asupra obligativității statului de a crește indivizi sănătoși. Despre slujitorii școlii, Simion Mehedinți scria: „Educatorul este întâia unitate de măsură a valorilor pe care epoca noastră le pune în circulație, singurul răspunzător de creșterea tineretului român. Sentimentul fundamental pe care trebuie sa-l sădească școala în suflet este patriotismul”. El a mărturisit public că „Iisus Hristos este nu numai Mântuitorul lumii, ci și cel mai mare educator al omenirii”.