Astăzi, 11 noiembrie, au ajuns în Neamț 40 flacoane de tocilizumab ce vor fi distribuite imediat celor două spitale care îngrijesc pacienți cu covid gravi. Cel puțin la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, care are cei mai mulți bolnavi infectați internați și tratați în ATI, medicamentul care se administrează în cazul supra-inflamației lipsește din farmacie de la sfârșitul lunii octombrie. Cele 40 de doze sunt împărțite astăzi între spitalele din Piatra-Neamț și Roman. „Raportat la numărul de pacienți cu forme severe internați, vom distribui astăzi 25 de flacoane la Spitalul Județean și 15 flacoane la Spitalul Roman. De la minister am primit 10 flacoane și pentru Spitalul Târgu Neamț, unde nu se administrează acest medicament, astfel că le-am împărțit în mod egal între spitalele din Piatra-Neamț și Roman”, a declarat Radu Firăstrău, șeful DSP Neamț.
Cererea mare și creșterea numărului de bolnavi infectați au dus la probleme de producție pentru firma franceză încă din luna septembrie și aprovizionarea a avut de suferit. Ministerul Sănătății din România a căutat soluții, între timp, astfel că diverse cantități au mai fost achiziționate centralizat și împărțite spitalelor din țară.

Stocul de tocilizumab (roactemra) din farmacia Spitalului Județean Neamț este pe 0 de la finele lunii octombrie, pacienții fiind tratați cu dozele care mai existau în secții.

Și stocul de favipiravir (antiviral) s-a terminat ieri, dar astăzi au fost livrate 37.500 capsule achiziționate de spital. „Având în vedere numărul în scădere al pacienților pozitivi, estimăm că ce am primit astăzi ne ajunge pentru o lună de zile”, a precizat Alexandru Filimon, managerul SJU Piatra-Neamț.
C.I.
Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”
- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital
- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni





