Pe vremea comuniștilor, dacă o bibliotecă publică era închisă nemotivat, când trebuia să fie deschisă, ieșea tămbălău mare de tot. Secretarul de partid cu probleme de propagandă, un fel de celebru Popescu Dumnezeu, îl chema la ordin pe vinovat și îl lua la șuturi contondente. „Cine te crezi mătăluță, tov-ule? Cine ți-a dat aprobare să închizi în mijlocul săptămânii ditamai bibliotecă cu zeci de mii de volume importante, colecții cu reviste și ziare partinice? Știți câți bani cheltuiește statul nostru socialist cu publicarea ziarului „Scânteia” în tiraj de peste două milioane pe zi, dar cu „România liberă”? Păi, de ce te joci cu focul, nene? Nu știi că oamenii muncii de la orașe și sate citesc zilnic cu mare interes „Operele alese” ale Tovarășului? Marș afară! Deschide imediat biblioteca”. Și bineînțeles urma sancțiunea, pe linie de partid. Cam așa se petreceau confruntările ideologice în societatea socialistă multilateral dezvoltată.
Orbecăim, orbecăim
Când clanul Ceaușescu a fugit cu elicopterul de pe C.C., locuitorii municipiului Piatra Neamț, curioși, au dat buluc în stradă. Unii pe post de gură cască, alții cam chiurluiți iar ultimii, hotărâți să iasă din bezna comunismului. Aceștia din urmă orbecăiau spre lumină, poticnindu-se. Orbecăie și astăzi, n-au ajuns nicăieri, culmea, după aproape 32 de ani de la Revoluție. De ce oare? Toată lumea știe, hai mai bine să-i urmărim pe pietrenii surprinși de Revoluția televizată în direct. Ce-au văzut în curtea Județenei de partid din str. Alexandru cel Bun? Lume multă, puhoi de oameni nedumeriți. Pe geamuri, pe nișa clădirii, în curte. Unii acuzau la microfon regimul căzut și pe comuniștii târgului, dispăruți din peisaj. Câțiva minoritari străini de pe malurile Cuiejdiului ardeau la foc mic, cărțile comuniste aruncate de la etaj de frații lor de etnie. Întrebați de un curios ce fac acolo, au răspuns revoluționar: „ardem omagiile celui mai iubit fiu”. „Bine, bine, dar văd printre broșuri și poezii, cărți bune, Alecsandri, Blaga, Eminescu… cu ăștia ce aveți?”. Răspuns: „Gata cu cărțili, nu ne mai trebi. Ați înțeles?”. Și-au avut dreptate revoluționarii. După Revoluție, Eminescu a devenit pentru destui români antisemit, rasist, conservator și „cadavrul din debara”.
Poate din același dezinteres condamnabil, casa de la Văratec, unde Eminescu a scris și iubit e în paragină. Poate de aceea Muzeul de Istorie din Bicaz e închis de 7 ani, iar balconul Casei Regale s-a prăbușit în Bistrița zăgăzuită de baraj.
Minciuna este moartea libertății
Nu este un secret pentru nimeni că la ora actuală românii citesc din ce în ce mai puțin. E normal: sunt în plină revoluție digitală. Până și analfabeții folosesc sculele sofisticate ale secolului XXI. Bibliotecile nu mai atrag tineretul studios, permanent nemulțumit și pretențios. Și apoi în biblioteci au lovit permanent toți torționarii cărții începând cu politrucii care au realizat comunizarea României, terminând cu minerii care au venit la București să planteze panseluțe. Nu au zis să umilească cărțile din Biblioteca Universității. Istoria cărților arse, distruse, topite, prohibite, arestate e voluminoasă și revoltătoare. Așa au fost „rase” bibliotecile lui „Iorga, Dinu Pilat, Crainic, Barbu Slătinianu, Adrian Maniu, Rădulescu-Motru, Al. Mironescu…” (sursă: „Tolerăm Intoleranța”, de Magda Ursachi).
În latină, cuvântul „carte” înseamnă și libertate. Numai că această vocabulă e mai înțeleasă în cele mai curioase feluri, mai ales astăzi. De pildă, senatoarea Șoșoacă înțelege libertatea prin circuri stradale echipată cu ie românească, steag la purtător și portavoce. Cum istoria stă deseori cu minciuna și prefăcătoria la masă, e bine să fiți atenți cu cine voroviți. Nu le acordați atenție celor care spun că Shakespeare e rasist, Beethoven e prea luminos, Verdi cântă prea mult sclavia și Iorga e naționalist. Am fost un popor viguros, puternic și brav, locuim pe meleaguri carpato-dunărene-pontice de 20 de secole. Ne-am apărat țara cu sabia de hulpavi și am supraviețuit. Hai să ne salvăm și astăzi. Iată cât de frumos ne îndeamnă președintele Academiei, Ioan Aurel Pop să nu renunțăm la luptă: „Suntem într-o epocă de decădere a spiritualității. Eu vreau să cred că e o criză trecătoare și că ne putem reveni”. (Sursa: Revista „Contemporanul” din 2021). În politică, de când e lumea lume, cei cocoțați sus se sfădesc pentru ciolan, iar cei de jos suferă. Cum orice situație conflictuală se poate dezamorsa de oamenii luminați, sperăm să ieșim învingători. Nu uitați că un ziar german din Hamburg ne-a numit deja „idioții Europei”. Este foarte adevărat că n-avem monopolul acestui rușinos calificativ, îl împărțim cu alte două state din regiune, Bulgaria și Ucraina, dar… există. Ne mâhnește. Că pentru unii sapienși, libertatea înseamnă să porți părul lung, să ai belciuge în nas și să-ți faci tatuaje ca oamenii de grotă, asta e altă poveste.
O nostimadă cu tâlc
Am neamuri în Ardeal și mă laud în gura mare. O nepoată, o moldoveancă pur sânge a ajuns inginer, cu repartiție ministerială la Fabrica textilă „Firul roșu” din Tălmaciu (Sibiu). Aici l-a cunoscut pe El, un mândru și chipeș ardelean. S-au văzut, s-au plăcut și s-au luat. Așa s-a unit Moldova cu Ardealul, iar copilul care a venit, la termen s-a numit poporul român. Frumos, nu? Numai că transilvanul nostru a început să se dea „rotund”, numindu-i pe moldovenii ce veneau pe acolo, „ciumeți”. De ce? Ne-a explicat tot el. Ascultați-l! „Cu ceva secole în urmă, Ardealul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar cu capitala la Viena (vindabona pe latinește). La palatul imperial se organizau baluri și se cântau celebrele valsuri de Strauss. Altă viață. Soarta Moldovei lui Ștefan cel Mare a fost mai întunecată. Cu Rusia țarilor «în coaste» a fost de nenumărate ori ocupată, jefuită și sever supravegheată. Ca și astăzi! De aceea moldovenii sunt numiți «ciumeți»”.
Cum explicațiile ardeleanului nu m-au mulțumit, l-am luat la „contre”. L-am întrebat pe autorul versurilor vieneze dacă a auzit de târgul moldav Botoșani. A răspuns „Da!”. Află scumpa mea rudă de peste Carpați că aici s-au născut la vremea lor: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Pilat și, și, și. Ai putea să dai un exemplu de burg transilvan cu asemenea personalități de calibru? N-a putut. S-a recunoscut învins și ne-am dat din mână o sticlă de palincă. Că acușica e Ziua Națională a României.
Cum ne aflăm în plin război cu ticălosul de „Guvid-19”, oriunde mergem suntem întrebați de oamenii de ordine: „Certificat verde aveți?” sau „Cum stați cu vaccinarea?”. Cine a respectat restricțiile impuse recent trece, cine nu „Dasvidania!”. Ciumeții, vorba știți dumneavoastră cui, fac cale întoarsă. Triat și penibil. Ce este certificatul verde? O scorneală, o hârtie, un instrument de tocat nervii. Atenție, respins de Senatul României. Impus cu forța, deocamdată ilegal și neconstituțional. Cum refuză „ciumeții” cu încăpățânare vaccinarea? Cu vorbe dure: „Refuz să fiu cipat!”, „Domnul este medicul meu!”, „Să se vaccineze proștii!”, „Mai aștept!”, „Nu cred în COVID!”. Unii sunt chiar mai caraghioși. Ce spun? „Dacă am necazuri merg la precupețele venite de peste Prut și cumpăr hapuri anti-COVID!”. Chiar așa de rău ai ajuns nene?
Dacă n-ai renunțat la citit, la bibliotecă, te sfătui să te înarmezi cu răbdare de elefant. Invizibilul COVID-19 a dat peste cap și viața tehnică a bibliotecarilor. Când a apărut, bibliotecarii au tras obloanele și au ferecat ușile. Au stat închise și în timpul vacanțelor școlare. De unde au luat școlarii cărți pentru lecturile particulare? Din biblioteca personală, dacă există. Hai să luăm un exemplu concret. La Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” de unde împrumută și semnatarul acestor rânduri cărți. O instituție de cultură care impune admirație și respect. Din păcate, de când conviețuim cu COVID-ul, regulile de funcționare s-au cam schimbat. Au devenit spartane.
Nu-mi place
Nu am crezut niciodată că mersul la bibliotecă ca cititor va deveni cândva o aventură. Și am vizitat la viața mea multe biblioteci. Că toți bibliotecarii văd în cititori potențiali „ciumeți”, aducători de nenorociri. Când biblioteca ta, de la care ai luat sute de volume în decursurile zecilor de ani te întreabă „Mai luați cărți?”, îți vine să fugi. În sensul de carte, scos de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” scrie negru pe alb: „Gratuit puteți să împrumutați, citiți, vizionați, consumați, navigați pe internet, analizați sau studiați…”. În realitate, cititorul e ținut la ușă, nici nu e lăsat în bibliotecă. E diferență mare între propaganda vizuală și realitatea actuală. Probabil de aceea, destui poporeni cred în profețiile apocaliptice de genul: „Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!”.
Prof. Dumitru RUSU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 514, săptămâna 11 – 17 noiembrie.
