Drăgănești. Veteran de război, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani

Sărbătoare a fost pe 18 noiembrie la căminul cultural din satul Râşca, din comuna Drăgăneşti. Numeroşi cetăţeni din localitate, dar şi oficialităţi locale, în frunte cu primarul Ion Nichifor, şi-au sărbătorit, aşa cum se cuvine, singurul veteran de război din comună, care a împlinit în aceeaşi zi şi venerabila vârstă de 100 de ani. Membri ai familiei lui Moş Gavril Boroeanu, nepoţi, prieteni, apropiaţi şi vecini, cu toţii au dorit să-l sărbătorească pe Moşu’, aşa cum îl cunosc toţi cei din sat şi de a-i ura la mulţi ani. Gavril Boroeanu este născut pe 18 noiembrie 1921 şi, în 1944, a luptat pe front, în cel De-al Doilea Război Mondial cu Regimentul 14 Infanterie. Din august 1944 şi până în februarie 1946 a fost prizonier într-un lagăr din URSS. Adus la căminul cultural de unul dintre nepoţii săi, Celestin Boroeanu, Moş Gavril a fost întâmpinat de primarul Ion Nechifor şi de doi reprezentanţi ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi Neamţ. Vizibil emoţionat de primirea în aplauze, Moş Gavril s-a arătat mirat şi deopotrivă fericit de căldura şi respectul cuvenit cu care a fost întâmpinat.

Înainte de a-i înmâna lui Moş Gavril din partea primăriei şi a Consiliului Local o diplomă de recunoştinţă, primarul Ion Nechifor a transmis un mesaj: „Astăzi, pentru comunitatea noastră este o sărbătoare deosebită şi cu care nu multe comunităţi se pot lăuda. Toţi cei care-l cunosc pe Gavril Boroeanu din satul Râşca se gândesc la el cu respect şi admiraţie motivat de faptul că poartă pe umeri corola celor 100 de ani. Născut în comuna Drăgăneşti la 18 noiembrie 1921, atunci Raionul Târgu Neamţ, a urmat patru clase primare şi ca mai toţi copiii din acea vreme a rămas acasă la agricultură. Gavril Boroeanu a fost încorporat în februarie 1942 în Regimentul 16 Infanterie fiind lăsat la vatră în ianuarie 1944. Tot în 1944, în luna martie a fost din nou înrolat în acelaşi regiment până pe 23 august 1944. Nenorocirea a făcut ca în acea zi să fie luat prizonier chiar dacă în acel moment România devenise aliată cu Uniunea Sovietică. După un an şi două luni de chinuri suferite în timpul detenţiei, pe 10 octombrie 1945 a fost eliberat şi s-a întors acasă. Fiind un patriot înnăscut, în 1953 a participat la pregătirea militară de rezervă. Ca tot omul gospodar, tânărul de atunci s-a căsătorit cu tânăra Octavia. Şi au avut împreună un copil. Dar soarta a făcut să rămână doar cu nepoţii şi soţiile lor, pentru că şi soţia şi copilul au plecat prea devreme din această lume. După înfiinţarea CAP-ului a lucrat la ferma zootehnică ca responsabil de stână timp de 7 ani. Apoi a fost şef de echipă şi ultimii 7 ani ai CAP-ului a fost magazioner. Când am stat de vorbă cu el îmi spunea: «Numai în chin şi necaz am trăit la ruşi. În ţară am muncit unde s-a putut, unde m-au dat. Nu m-am gândit niciodată că o să ajung 100 de ani. Am fost sănătos în general, chiar dacă am avut ceva probleme de sănătate. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut prin toate cu bine». Casa şi grădina de care se ocupau cei doi soţi şi care era una dintre cele mai îngrijite din sat este acum tare mândru că nepoţii nu au lăsat-o în paragină. Şi orice trece pragul casei poate vedea şi grădina amenajată de nepoţi. Noi ne bucurăm că i-a dat Dumnezeu atâţia ani ca să fie lângă noi şi cu recunoştinţă îi spunem lui Moş Gavril la mulţi ani! Întâmplarea face ca eu să fiu din satul Râşca şi am crescut alături de Moşu. Mulţumesc Consiliului Local pentru organizarea acestui eveniment, colegilor din primărie pentru implicare şi nu în ultimul rând familiei lui Moş Gavril şi nepoţilor acestuia”.

„În Rusia, în lagăr, când găseam câte un cartof, îl mâncam crud”

Doi reprezentanţi ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi din judeţ prezenţi la eveniment i-au oferit şi ei o diplomă în semn de recunoştinţă celui care a stat în lagărul rusesc în cel de-al doilea război mondial. Cel mai emoţionant moment a fost cel al tortului oferit de familie şi comunitate, când pe Moş Gavril l-au năpădit lacrimile.

La eveniment a fost prezent şi George Lazăr, prefectul judeţului, care a ţinut să-l felicite personal pe Moş Gavril: „Fără oameni ca domnul Gavril, ţara noastră poate nu ar fi fost astăzi aşa cum e. Respect profund pentru  veteranii de război, un gest deosebit făcut de domnul primar Ion Nechifor, Consiliul Local şi familia domnului Gavril Boroeanu de a organiza un eveniment de sărbătoare. Veteranii de război sunt cetăţeni de frunte în fiecare comunitate şi sunt cei cărora noi le datorăm libertatea de astăzi şi ţara în care trăim. Cu respect şi profundă apreciere domnule Gavril Boroeanu, mă plec în faţa dumneavoastră!”

Cuvinte de laudă la adresa lui Moş Gavril au avut toţi cei prezenţi şi care l-au cunoscut. Dar cel mai bine l-a caracterizat nepotul său, Celestin Boroeanu: „Am învăţat multe de la dânsul, mai ales ceea ce înseamnă cuvântul, demnitatea şi curajul. Dar şi bucuria de a-ţi trăi viaţa în ciuda greutăţilor şi necazurilor. A fost un om respectat de toată lumea din sat şi din comună şi se vede acest lucru şi acum, aici. Mi-am dorit foarte mult să organizez acest eveniment pentru bunicul meu, pentru că îi port un mare respect şi o mare cinste. Este un exemplu pentru noi toţi. Îi doresc multă sănătate şi să-l ţină Dumnezeu sănătos şi la anul ca să-l sărbătorim şi la vârsta de 101 ani”.

Am încercat să luăm şi câteva cuvinte şi de la Moş Gavril Boroeanu, şi în ciuda vârstei a reuşit să ne povstească pe scurt despre cum a fost în cel De-al Doilea Război Mondial şi în lagărul din fostul URSS: „Am avut un singur copil. A murit. Dar am ceva nepoţi. Înainte de a pleca în război lucram în agricultură acasă. Pe 27 august 1944 am fost prins pe front şi am stat prizonier în lagăr în Rusia până pe 6 octombrie 1945. În lagăr ne punea la muncă mereu. Ne punea la munca pământului. Mâncam doar arpacaş. Când găseam câte un cartof, îl mâncam crud. Era o raritate. În 1941 am plecat în război, în zona Iaşului, la Vulturi, în comuna Vânători-Iaşi. Pe 23 august 1944 s-a rupt frontul. Am mai avut un coleg din Brusturi cu mine prizonier dar a murit între timp. Din comuna Drăgăneşti doar eu mai sunt în viaţă dintre cei care au fost prizoneri în lagărele din Rusia. După ce m-au eliberat din lagăr am venit acasă l-am găsit pe tata, pe mama, pe fratele meu, pe cele două surori. Erau toţi în viaţă. Şi am început să lucrez la CAP, am fost responsabil la stână, apoi am fost magazioner, apoi şef de echipă, paznic. În acele vremuri, în ţară la noi era foarte greu, era colectiv, restricţii mari, nu era pâine. Am prins şi foametea”.

Ciprian Traian STURZU

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 516, săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *