Conținut sponsorizat · Material publicitar
Inaugurată în această vară în Bacău, pe strada Războieni, nr. 48, L’Amande este o mică insulă dulce a sănătății, deschisă tuturor categoriilor de vârstă, de la copii la seniori, cu o ofertă generoasă de produse, ce au la bază peste 200 de rețete, atât tradiționale, cât și originale, unice.

Este singura cofetărie –patiserie-brutărie-pizzerie din Regiunea Moldovei în care toate produsele sunt realizate cu materii prime naturale, de calitate premium, fără gluten, alergeni, produse fără lapte și ouă, produse fără ulei de floarea soarelui, fără soia, dar și produse de post, adresându-se în primul rând celor care au nevoie să consume astfel de produse, cât și celor care își doresc să trăiască sănătos, conform principiului „Ești ceea ce mănânci!”.

Poate cel mai important lucru este faptul că suntem singurul loc din Bacău și din regiune în care găsiți produse dedicate diabeticilor, fără zahăr sau alte materii prime nesănătoase.
Cofetăria L’Amande este raiul dulciurilor sănătoase aici găsiți prăjituri clasice și unicat, care se topesc în gură și vă dau acel sentiment de entuziasm și bucurie inocentă pe care nu l-ați mai avut din copilărie. 15 sortimente de fursecuri care vă vor răsfăța bolta palatină. Și pentru că numele nostru înseamnă „Migdală” nu puteau lipsi renumitele pricomigdale, tarte frangipane în sortimente variate și sănătoase, biscuiței cu lămâie sau portocale, cornulețe cu diferite umpluturi, dar și saleuri, produse cu susan și chimen, turtă dulce și torturi sănătoase, gustoase și care arată ademenitor pe care le puteți comanda pentru evenimentele importante din viața dumneavoastră.

Într-un proces de diversificare continuă, L’Amande oferă pe partea de patiserie atât produsele clasice, ștrudele cu mere, brânză, caise, vișine, pateuri, cu telemea și ciuperci, croissante într-o gamă variată, dar și kurtos kalacs, gogoși, covrigi, nelipsitele plăcinte moldovenești poale-n brâu și foietaj pentru cei care doresc să-și gătească singuri acasă.
Brutăria L’Amande vine în întâmpinarea dumneavoastră cu produse calde, proaspăt scoase din cuptor și sănătoase: baghetă, pâine albă și pâine neagră, bineînțeles realizate după rețete adaptate fără lapte și ouă. Cozonacii pe care îi puteți comanda aici pentru sărbători sunt renumiți în țară pentru gustul deosebit, pentru că sunt pufoși, bine crescuți și sănătoși. Diversele sortimente de pizza gătite după rețete tradiționale italiene sunt și ele dedicate unei diete sănătoase, fără alergeni.

Și băuturile răcoritoare L’Amande respectă exigența calității și sănătății, ceaiurile, cafeaua, diferitele sortimente de sucuri nu conțin acea nocivă substanță proteică din făina de cereale sau zahăr, doar îndulcitori naturali.
O latură a acestui lăcaș dulce este educația pentru o viață sănătoasă, dorința de a înlocui unele obiceiuri culinare nocive cu altele sănătoase, menite a vă prelungi și a vă da calitate vieții.
Vă așteptăm cu drag să ne degustați produsele și vă sărutăm dulce pe un colț de inimă!
Florin Nedeff și Bogdan Ilieș














Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
- Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău
- Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești
- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori
- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști
- „JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț
- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști



