…O minune de scrisoare pierdută

Avertisment: Acest text este o invitație, nu o cronică de spectacol.

Enervant de tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu, Vărsător de 24 ianuarie 1987, a făcut ce-a făcut în subdomeniul nefăcutelor pe tărâm teatral și a urcat un spectacol total pe-o scenă considerată (cu temei) a fi arondată definitiv Zodiei Curcubeului și teatrului fără teatru. O scrisoare pierdută (*), cu premieră în trei episoade (26, 27 și 28 noiembrie a.c.), a căzut ca o revanșă acordată istoriei Teatrului Tineretului, profesionalismului și viziunii nealterate de haștagopitecii și rezistopații viguros deraiați, precum și pe altarul sincerilor consumatori de teatru care – indiferent de vârstă! – au mintea acasă.

Contractând timpul, iar nu dilantându-l cum zice pe la știință, parcă într-o zi de ieri (2013) Mâzgăreanu ne aducea gărgărițele pe pământ la TT-ul normal, după ce alaltăieri (în 2008), student fiind, capturase scurt și sec premiul pentru cel mai bun regizor la secțiunea Școli de teatru la Festivalul nostru, în forma defunctă ce pleda pentru tine(ri), cu spectacolul Fool for Love, de Sam Shepard. După aceeași grilă, era azi-dimineață (2016), când Liviu Timuș l-a anunțat că îl angajează la TT.

Momentul când Liviu Timuș îl anunță pe Alexandru Mângăreanu că va fi angajat la TT

Bună mână a avut, bună recomandare a făcut mentorul său bolnav cronic de modestie, regizor nepereche și cetățean de onoare al Bicazului pe nume Alexandru Dabija, altfel premiat la același festival în anul anul următor debutului studențesc la TT, cu Răfuiala, de Philip Massinger (premieră pe țară, 2 decembrie 1976).

Simpla anunțare/enunțare a premierei cu scrisoarea lui Ion Luca Caragiale transmitea fior de recuperări sensibile și afront țepos.

Recuperarea, fericită coincidență, poate începe peste rândul cronologiei cu o restituire asumată recent de parohul de la Sfinții Voievozi de pe Valea Viei, părintele Constantin Țuțuianu. Mesagerul de Neamț a consemnat conexiuni inspiraționale din chiar Târgul Pietrei, valorificate de Caragiale în piesa-i de veșnic succes, dacă n-o strică vreun neomarxist. Apoi, drept este să te gândești, dacă nu la Toma Caragiu, în rolul Tipătescu, măcar la Victor Rebengiuc. Sau la Zoe, întruchipată de Rodica Tapalagă și Mariana Mihuț. Sau, de ce nu, cu vreo 9-10 ani în urmă, la seara când sala mare a regretatei Case de Cultură din Piatra-Neamț a fost neîncăpătoare la o reprezentație cu Marcel Iureș, în Cațavencu. Ca să înțeleagă lumea de ce Dorina Chiriac a tras un travesti pe cinste în Cetățeanul turmentat și pentru a închide bucla, încă un detaliu: regizorul piesei de la Teatrul de Comedie era chiar Alexandru Dabija.

Dar, piesa de greutate vine din istoria TT. De la versiunea scrisorii pierdute pusă în scenă de Niki Scarlat în urmă cu 30 de ani (premiera, 21 decembrie 1991). Te cam ia cu emoții când îți aduci aminte de Liviu Timuș (Tipătescu) și Oana Albu Birău (Zoe), de Cornel Nicoară (Cațavencu), Corneliu Dan Borcia (Trahanache) sau Constantin Ghenescu (Agamemnon Dandanache). Incluzând și afrontul adresat „menajeriatului” superior reprezentat de Comandantul acțiunii județene (Gion Arsene), îți trebuie ceva îndrăzneală să te apuci de Scrisoare în ziua de azi. Mâzgăreanu a îndrăznit și i-a ieșit o minune de spectacol care echivalează cu redeschiderea Teatrului Tineretului. Numai să n-o strice Gia Cărbunariu cu o continuare a episodului „Marș în mintea ta, căci mintea ta e non-esențială!”…

Ce joacă actorii pe scenă este fenomenal. Mircea Postelnicu face un Tipătescu antologic în două registre de voce, transfigurându-se într-un prefect contemporan ori de câte ori efectiv urlă, cu sau fără crosa de golf în mână. Daniel Beșleagă, cu ale sale grimase, e malefic în Nae Cațavencu. Zaharia Trahanache parcă ar fi fost scris de Caragiale anticipându-l pe Tudor Tăbăcaru, singurul „supraviețuitor” al montării din 1991, când interpreta cetățeanul turmentat la concurență cu Florin Măcelaru. Acum, datoria de turmentat e îndeplinită de unul dintre cei mai complecși actori care au jucat pe scena TT, care se întrece pe el însuși cu fiecare rol nou. Rolul croit de regizor, pentru un vajnic fluturător de tricolor și cântăcios peste măsură, nu putea fi jucat decât de Andrei Merchea Zapotoțki. Cum nici Zoe n-avea cum fi altcineva decât Cristina Mihăilescu Dembinski. E din nou peste cuvintele rolului, ca în 2019, în piesa Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine, o altă tentativă de redeschidere a TT. Când zâmbea, sub îndrumarea regizorului Radu Afrim, se aprindeau stelele; când se încrunta, suna alerta de Cod portocaliu. Acum, când scrâșnește, e scorpia perfectă, demnă de a o urma pe Virginia Rogin, în rolul Catarinei, din Îmblânzirea scorpiei, de William Shakespeare. Are cine-l face pe Petruchio (Mircea Postelnicu), iar regizorul se subînțelege. Lista de găselnițe de pus în ramă e completată de configurarea lui Agamiță Dandanache, ca un netot parșiv, ba și pervers, ale cărui schimonoseli capătă savoare cu Emanuel Becheru mai ales când invocă becherul. Urmează inepuizabilul Paul Ovidiu Coșovanu în Ghiță Pristanda, numai bun de caz de studiu (cu sau fără drujbă) la capitolul Artă & Meserie. Mai departe, despre anti-siamezii Brânzovenescu (Dan Grigoraș) și Farfuridi (Rareș Pârlog) e greu să asamblezi cuvinte ca să descrii bogăția interpretării. Întregirea găselnițelor vine de la „fetele – băieți deștepți” (Cătălina Eșanu, Gina Gulai, Maria Hibovski), aducătoare de lup dacic ca stindard și care fac un recital pe cinste de limbaj mimico-gestual, asortat cu cântări și expresii patriotice corespunzătoare actualității lui Caragiale. Nu în ultimul rând, uriașul scenograf Dan Jitianu, ar fi fost cu siguranță mândru de decorul piesei.

Există însă un mare regret. Hinghereala plandemică limitează numărul de spectatori. Duminică seara, pe 28 noiembrie, ni s-au înroșit palmele de la aplauze. Numărul bisurilor s-a pierdut. Ca la Teatrul Tineretului de odinioară. (Viorel COSMA)

FOTO: Teatrul Tineretului, arhivă personală Liviu Timuș, Facebook/Alexandru Mâzgăreanu



O scrisoare pierdută
de Ion Luca Caragiale
regie: Alexandru Mâzgăreanu
scenografie: Andreea Săndulescu
light design: Daniel Klinger
regizor tehnic: Lucian Damian

Distribuție (în ordinea indicată de autor):
Ștefan Tipătescu: Mircea Postelnicu
Agamemnon Dandanache: Emanuel Becheru
Zaharia Trahanache: Tudor Tăbăcaru
Tache Farfuridi: Rareș Pîrlog
Iordache Brânzovenescu: Dan Grigoraș
Nae Cațavencu: Daniel Beșleagă
Ionescu, Popescu: Cătălina Eșanu, Gina Gulai, Maria Hibovski
Ghiță Pristanda: Paul-Ovidiu Cosovanu
Cetățeanul turmentat: Andrei Merchea-Zapotoțki
Zoe Trahanche: Cristina Mihăilescu Dembinski



*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 517, săptămâna 2 – 8 decembrie.