O dată cu venirea primei ninsori administraţia locală din Târgu Neamţ spune că a luat toate măsurile necesare în vederea unei circulații normale pe drumurile de pe raza oraşului. Pentru a nu fi luaţi prin surprindere de venirea iernii cei de la primăria Târgu Neamţ au pregătit încă de azi dimineaţă utilajele şi materialele antiderapante.
„Spre deosebire de alţii, pe noi iarna nu ne ia prin surprindere. Chiar în această dimineaţă am fost şi am văzut utilajele. Avem un autogreder şi buldozer, ambele funcţionale. Tot azi dimineaţă am montat pe tractoare lamă şi sărăriţe. Avem şi material antiderapant pentru orice urgenţe. Dacă ninsorile vor persista noi vom putea interveni şi în weekend. Suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă”, ne-a spus viceprimarul Vasile Apopei.
Tot astăzi au putut fi zărite la ieşirea din oraş spre Timişeşti şi utilaje ale celor de la Drumurile Naţionale, care vor trebuie să se ocupe de deszăpezirea drumului naţional care traversează zona Târgu Neamţ. (C.T.S)

Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





