Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN, de viscol, pentru zona de munte a judeţului. Avertizarea este valabilă până sâmbătă, 29 ianuarie, la ora 8.
„În intervalul menționat, la munte, în special la altitudini de peste 1.700 metri, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80-100 km/h, va fi viscol, zăpada troienită și vizibilitatea redusă. Vineri (28 ianuarie), pe arii restrânse, intensificări ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Oltenia, cu viteze de 45-55 km/h. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 ianuarie), vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar îndeosebi la munte, unde va fi viscol. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj în dimineața zilei de sâmbătă (29 ianuarie)”, potrivit meteorologilor. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Mesagerul Bacău Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan! A acceptat nominalizarea printr-un mesaj publicat pe Facebook
ZCH Rar se poate vedea așa ceva! Cu bicicleta în masivul ce străjuie Neamțul, pe scările ce duc la Vârful Toaca
NewsEdge Analiză. Desemnarea lui Mureșan, șah la Bolojan? Ce urmărește Nicușor Dan prin mișcarea politică făcută joi
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene




