Sporurile acordate ilegal angajaților Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, în valoare de aproape 1 milion de lei, conform Curții de Conturi, au ocupat agenda de discuții a spitalului la final de an și continuă să fie în centrul atenției și în primele zile ale anului 2022. Alexandru Filimon, managerul spitalului, a trecut la recuperarea sumelor, apelând la înțelegerea tuturor angajaților. A conceput și înmânat personal notița de informare fiecărui medic șef de secție, șef de compartiment medical și administrativ, etc. Notiță în care, cu diplomație, se comunică sumele aferente fiecărui angajat în parte și „propunerea” conducerii spitalului ca banii să fie recuperați lunar. Atașat, ca să nu existe vorbe la instanță, paginile din raportul Curții de Conturi care a constatat că 914.110 lei sporuri Covid au fost acordate nelegal anul trecut. Detaliile sumei, unde și cui au fost dați banii puteți vedea aici.
Cât privește notița informativă, odată cu înmânarea acesteia și a unei copii din raportul Curții de Conturi, managerul Alexandru Filimon s-a străduit să le explice angajaților că se așteaptă la înțelegere, nicidecum la procese.

„Le-am explicat că lucrurile sunt clare: banii se regăsesc pe fiecare fluturaș din august, ca plată făcută pe lunile iunie și august 2020, raportat la salariul brut și pontaje. Am discutat cu oamenii și le-am spus că, totuși, banii au fost dați în mod eronat. Iar sumele sunt într-adevăr foarte mici. Din calculele noastre, un medic ar avea de dat în jur de 2.000 lei brut, o infirmieră undeva la 200 de lei brut, urmând să dăm deoparte contribuțiile achitate atunci. Nu sunt obligați, le-am adus la cunoștință constatarea Curții de Conturi, urmând să centralizăm acordurile fiecărui angajat”, declară managerul spitalului județean.
Alexandru Filimon susține că mesajul a fost clar și că „oamenii au înțeles, nu mă aștept la prea multe refuzuri, iar care vor fi, vor fi rezolvate cu siguranță atunci”.
Rămâne de văzut câți nemulțumiți vor fi de această măsură oarecum neobișnuită. Dacă aruncăm o privire pe un astfel de tabel cu sumele de reținut, vizibile în ultima coloană, observăm că s-au primit sporuri între 700 lei îngrijitoare, 1.400-1.700 lei asistentă medicală și până la 4.100 lei medic specialist sau 1.500 kinetoterapeut. Brut!

Cristina Iordache
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






Un comentariu
Nu sunt sigur de corectitudinea Curtii de conturi. Ca de altfel de nivelul de pregatire si probitate a multor unitati de control din patria noastra. Nu stiu nivelul de pregatire a celor componenti. Prin urmare, apreciez ca spitalul ar fi trebuit sa conteste rezultatul controlului in instanta si sa solicite contraexpertiza. Daca si aceasta ar fi aratat acelasi rezultat, banii inapoi, onest.