S-a încheiat, fără emoții, concursul pentru ocuparea funcției de director financiar-contabil al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Elena Murariu, singura care s-a încumetat să se înscrie, a promovat cu 88,06 puncte, rezultat final. Rezultat care arată fie că subiectele au fost grele, fie că membrii comisiei au fost exigenți, dacă ținem cont că la proiectul de management a primit 87,2 puncte. Un deziderat al Elenei Murariu ca director financiar-contabil este să crească veniturile proprii ale spitalului din eficientizarea serviciilor medicale din Policlinică. Dacă, în sfârșit, cineva își propune și și reușește să facă ambulatoriul să producă bani consistenți, așa cum ar fi normal, înseamnă că într-adevăr acest spital județean este pe un drum bun. Nu va fi ușor, fiindcă presupune colaborare și cu corpul medical, dar este remarcabil că cineva încearcă să pună piciorul în prag. Asta, ca și celelalte obiective asumate de noua directoare, va putea fi înfăptuit pe parcursul mandatului de 4 ani, ce va începe după semnarea contractului de management, în 15 zile, începând de astăzi, 22 februarie.
Elena Murariu a și ocupat funcția ca interimar după ce fosta directoare, Maricica Drăgan, a înțeles că trebuie să predea ștafeta. Se întâmpla într-o ședință a Consiliului de Administrație din 27 aprilie 2021. Odată obținut „divorțul amiabil”, Maricica Drăgan a mai rămas în spital cât să predea efectiv documentele, parolele, cheile de la birou și pentru a-și găsi un alt loc de muncă. Pe care undeva în toamnă l-a și aflat, se pare că ar fi dat concurs și astfel plecarea ei din spital s-a oficializat.
Noua directoare nu are o misiune tocmai ușoară, numai dacă ne gândim la rezultatele deloc roz ale controalelor făcute anul trecut de Curtea de Conturi, de Ministerul Sănătății, de ANAF și acum, la început de 2022, iar de Curtea de Conturi. Marele avantaj al Elenei Murariu este că, cel puțin, acum știe din surse neutre cum stau finanțele spitalului județean și ce trebuie dres.
Cristina Iordache

Mesagerul Bacău Patru adăposturi de protecție civilă, reabilitate la Bacău. Pentru toate cele 117 sunt necesare 20,5 milioane de lei
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Cristian Șipoș, senator AUR, la dezbaterea „Argument pentru Energie”: „Vorbim despre probleme și soluții de ani de zile, dar astăzi suntem în fața unor cifre catastrofale”
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





2 comentarii
Felicitari doamnei Elena Murariu ! Daca va fi lasata sa faca treaba, cu experienta si seriozitatea cunoscute de care a dat dovada pana in prezent lucrurile se pot imbunatati pentru spitalul judetean. Mult succes!
Succes!