Achiziție ultra performantă a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, un aparat nou de radiologie a fost instalat și a trecut probele de funcționare în laboratorul din cadrul policlinicii . Începând de luni, 7 februarie, echipamentul va fi folosit pentru investigații imagistice de înaltă calitate și va deservi inclusiv centrul de evaluare a pacienților cu Covid. „Mă bucur că acest echipament, achiziționat din fonduri de la Ministerul Sănătății (…), este pregătit să funcționeze. Zilele acestea a venit și echipa furnizorului și a instruit personalul. Este un aparat modern, cu nivel scăzut de radiații pentru utilizatori și beneficiari. Vor avea acces și pacienții cu Covid care se prezintă la centrul de evaluare de la parterul policlinicii, care altfel erau investigați în Radiologia din pavilionul Chirurgical, deci rezolvăm și problema circuitului pentru acești pacienți”, declară Alexandru Filimon, managerul spitalului județean.
Aparatul radiologic a fost achiziționat din banii alocați de Ministerul Sănătății în mai 2019 și după o bună perioadă de acomodare (probabil necesară inclusiv pentru o asemenea aparatură care altfel crezi că poate fi pusă în funcțiune imediat) cu realitățile din Spital – spațiu, personal, birocrație – începe să-și facă treaba conform specificațiilor și scopului pentru care a fost achiziționat. E adevărat, cu un pic de întârziere.
Cristina Iordache
Un comentariu
Un lucru bun facut.Bravo!