Șefa secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, dr. Daniela Burghelea a fost distinsă de președintele Klaus Iohannis. Medalia Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler i-a fost acordat dr. Daniela Burghelea în cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, din ziua de 7 aprilie – de Ziua Mondială a Sănătății. Nominalizarea dr. Daniela Burghelea a fost făcută de conducerea spitalului județean și vine ca recunoaștere a eforturilor pe care cadrele medicale din secția Boli Infecțioase au făcut-o în cei mai bine de doi ani de pandemie, în spitalul care în mare parte din această perioadă a fost dedicat exclusiv Covid.
Dr. Daniela Burghelea, un om extrem de modest și un medic profesionist, ne-a declarat: „Această distincție reprezintă onoare, emoție, respect și dăruire pentru munca desfășurată de către medici în pandemie. Este sentimentul de împlinire profesională și recunoștință pentru efortul imens depus în aceasta perioadă. Este prima distincție pe care o primesc, a fost o surpriză când am fost sunată și invitată la Cotroceni”. De-a lungul carierei, șefa secției Boli Infecțioase a deținut și funcția de director medical, temporar, întrucât nu și-a dorit decât să profeseze ( amănunte aici) . Despre dr. Daniela Burghelea puteți reciti aici și aici . Să mai amintim și că după ce spitalul a revenit total la normal, în martie 2022, secția Infecțioase a rămas la dispoziția bolnavilor Covid, cei câțiva care mai sunt. Și să remarcăm și că această secție pavilionară cu două etaje se bucură – în sfârșit – abia acum de o investiție în amenajarea unui lift și personalul nu va mai fi nevoit să care bolnavii cu pătura pe scări.
Distincția a fost acordată de președintele României în semn de apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în creșterea calității actului medical, pentru curajul și solidaritatea manifestate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19 în țara noastră. „Dumneavoastră vă datorăm rezistența sistemului românesc de sănătate în acești doi ani de grea încercare. Ați sacrificat multe, inclusiv sănătatea fizică și emoțională, ați pus grija față de semeni mai presus chiar și de propria viață și ne-ați demonstrat devotament, empatie și pasiune cu mult peste chemarea datoriei”, a declarat Klaus Iohannis la ceremonia de la Cotroceni.
Cristina Iordache