MEDICI NOI LA SPITALUL JUDEŢEAN (IV). Dr. Andreea Vinca: „Boala oncologică face o familie din medic, pacient și rudele acestuia”

Pietreancă, născută pe 7 februarie 1991, absolventă de „Calistrat Hogaș” și de Medicină la Universitatea „Grigore T. Popa” Iași, Andreea Vinca este angajată din ianuarie 2022 la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. La rezidențiat și-a ales Oncologie, iar în cei cinci ani petrecuţi la Institutul Regional Oncologic Iași a avut confirmarea că ce a ales cu inima este adevărata ei menire. Ideea de a urma Medicina a apărut în timpul liceului. La vârsta la care fiecare își caută drumul în viață, Andreea și-a dat seama că doar așa îi poate ajuta pe ceilalți. Iubește omul și urăște suferința, în special cea provocată de boală. Iar dintre toate, cel mai mult pe cea oncologică, fiindcă este o afecțiune ce se insinuează în tăcere și lovește când nu prea mai ai multe variante.

„Am ales Medicina pentru că asta mi se potrivește cel mai bine. Mereu mi-a plăcut să ajut oamenii și ca medic poți mai ușor să faci asta. Sunt primul medic din familie. Asta am vrut să fac, nu mi-au impus părinții sau altcineva. Eu sunt o persoană nonconformistă, iar atunci când fac ceva, mă implic doar dacă fac cu drag acel lucru, nu pentru că trebuie. Oncologia nu este, într-adevăr, o specialitate ușoară. Și nu-i nici cea mai veselă, ca să zic așa. Am ales oncologia din mai multe motive. În rezidențiat, a fost singura specialitate în care m-am regăsit, pentru că, față de celelalte specialități, Oncologia este mai tânără, este dinamică, progresistă. Trebuie să fii documentat mereu, pentru binele pacientului și al familiei acestuia. Se și creează o legătură mai strânsă cu pacientul și cu rudele acestuia, pentru că începând cu diagnosticul, noi vedem pacientul pe tot parcursul bolii acestuia. Știm cu toții că diagnosticul oncologic este unul impactant, iar pacientul are nevoie de susținere, familia lui la fel. Ca medic, eu practic abordarea holistică a pacientului: el pentru mine este un tot – atât fizic, cu durerea lui, cu frica lui, îl ajut cu tratamente paleative atunci când e cazul, cu abordarea psihologică și cu tot sprijinul pe care pot să i-l dau pentru a se adapta la noul stil de viață, cât și din perspectivă spirituală. În genere, prima reacție a unui om când îi spui diagnosticul este de negare, urmată de distanțarea de familie, de frământarea lui interioară sub presiunea întrebării «de ce eu?!». Este dificil. Am simțit că alegând oncologia, pot ușura din această traumă. Eu nu sunt un om «rece», distant. Dar mi-am dat seama că asta vreau să fac, că sunt capabilă să empatizez pentru a ajuta, cât pot eu, suferința oamenilor”.

Cât despre empatie, Andreea consideră că este pregătită să reziste stresului. „Nu te poți încărca «a la long» cu durerea pacienților, pentru că nu reziști. Am avut și pacienți de 18 ani la IRO, care au decedat în final… Șansa noastră e că nu facem oncologie pediatrică. Am avut și cazuri descoperite în stadiul I și care acum sunt bine. Sigur că te marchează fiecare caz, dar cumva trebuie să închizi capitolul acela, altfel nu poți merge mai departe. La mine e ca o barieră mentală, ceva profund, ca un mecanism care intră automat în funcțiune când mi-am pus halatul în cuier. E un sistem de apărare. După muncă, am activități care mă relaxează – sport, plimbări în natură, lectură, orice mă detașează de cazurile de peste zi”.

A finalizat masterul în Îngrijiri paleative, adică acel set de servicii medicale care se acordă pacienților în ultimă fază. A fost practic o altă treaptă în profesionalizarea sa. „Masterul de îngrijiri paleative, de la Hospice Casa Speranței din Brașov, m-a ajutat în multe sensuri: în maniera de abordare a pacientului cu cancer, cum să-i spui diagnosticul, cum să vorbești cu familia lui în așa fel încât fiecare să înțeleagă, pentru ca în final toată lumea să colaboreze pentru tratament, în cazul când pacientul acceptă tratamentul. Acolo am învățat să-l privesc holistic, fiindcă noi, față de colegii din alte specialități, avem și timp pentru a aprofunda relația cu bolnavul, având în vedere că suntem alături de el și de rudele sale pe tot parcursul”.

Andreea crede că nu-și va pierde entuziasmul, în timp, mai ales că sistemul sanitar oferă tot mai multe resurse pentru depistarea și tratarea cancerului. „Știu că vor fi și zile foarte aglomerate, complicate, zile în care n-o să am energie. Dar asta nu trebuie să afecteze pacientul, eu mă străduiesc să-i acord timpul și atenția mea, fără discriminare, fiindcă eu nu pot să uit că el își dorește să se trateze. Aici, la spitalul din Piatra-Neamț avem condiții foarte bune de diagnosticare și pentru tratament se colaborează cu spitalele de oncologie. Pacienților le transmit să aibă grijă de sănătatea lor! Celorlalți le recomand să ia în serios prevenirea bolii. Cancerul este cu atât mai perfid, cu cât nu dă simptome – o durere de umăr sau de spate poate părea banală, nu îngrijorează – decât când este foarte târziu. Oamenii ar trebui să înțeleagă faptul că sunt o serie de investigații anuale care neapărat se fac după anumite vârste. Sistemul sanitar oferă programele de screening gratuit. Dar cred că pot fi mai bine organizate, în sensul unei mai bune informări a oamenilor. Investigațiile medicale care se fac sunt esențiale în depistarea cât mai timpurie a bolii. Închipuiți-vă că am paciente care nu și-au făcut niciodată o mamografie!”.

Andreea mărturisește că se bucură că este medic acasă, la Piatra-Neamț. „Am ales să mă întorc acasă, după 11 ani de Iași, pentru că eu consider că nemțenii au nevoie de medici tineri. Când am dat rezidențiatul, am dat examen pe post la spitalul județean și după 5 ani la IRO Iași, am venit la post. M-am integrat repede în colectivul secției, colegii m-au sprijinit și mă bucur că este un colectiv unit. Mă simt bine aici, sper să gustăm împreună din tortul aniversar de 10 ani de activitate și, de ce nu, poate va fi în noua secție – cea modernizată de aici sau în noul spital. Știu că marele dezavantaj este lipsa unui centru de radioterapie și pacienții sunt trimiși la Bacău, la Iași. Sperăm că poate în noul spital se va înființa”.

Cristina Iordache