Regele Carol al II-lea, subiectul articolului nostru, a primit de la înaintaşii săi cea mai frumoasă moştenire: o Românie Mare şi care făcea paşi hotărâţi spre modernizare şi democraţie. Dar domnia sa a însemnat sfârşitul democraţiei, s-a încheiat cu un regim autoritar, apoi a urmat dictatura militară antonesciană şi a eșuat în comunism. În istorie a rămas ca un rege controversat. Celebru a devenit prin cele trei renunţări la moştenirea regală, fiind singurul membru al unei familii domnitoare care a reuşit o astfel de performanţă. A fost o luptă permanentă „între datorie şi pasiune”, aşa cum îşi intitula volumele de memorii. Legăturile sale cu judeţul Neamţ reprezină un capitol destul de important din istoria vieții sale.
Principele Carol a fost primul născut al familiei principilor moștenitori ai Coroanei României, Ferdinand și Maria, în dimineața zilei de duminică, 15 octombrie 1893, la castelul Peleș. Fericitul eveniment avea să fie anunțat cu 101 salve de tun. Primarul urbei Târgu-Neamț fusese înștiințat de prefectul județului, C.V. Andrieș, și adresează pe dată felicitări, la fel cum o fac mulți dintre demnitarii și funcționarii țării. Mulţi dintre români priveau, la fel ca primarul târg-nemţean, cu speranţă spre tânărul vlăstar născut pe tărâm românesc, botezat în credinţa ortodoxă, credinţa celor mai mulţi dintre români.
G.T. Kirileanu a fost unul dintre nemţenii care l-au cunoscut foarte bine pe Carol. A fost bibliotecar al Casei Regale până ce noul rege Carol al II-lea l-a înlăturat. I-a urmărit evoluţia de când era mic copil. Nu s-a exprimat niciodată prea laudativ la adresa prinţului, remarcând însă posibilităţile intelectuale ale acestuia. Îl vedea însă drept un superficial. Nota în memoriile sale că l-a aflat într-o zi pe Nicolae Iorga, supărat că prințul Carol lipsea de la cursuri, de la Universitatea Populară de la Văleni; când venea se așeza în așa fel încât să vadă fetele și nu era atent, iar profesorul l-a mutat. Mai mult, Nicolae Iorga, într-o audiență la rege, i-a mărturisit acestuia că nu este încântat de cei care îl înconjoară pe prințul Carol. Urmarea nu a fost decât că prințul a început să se poarte nepoliticos cu profesorul Iorga. Principele Carol i-a cerut în august 1916 lui G.T. Kirileanu să-i așeze biblioteca și să-i facă un catalog. Avea multe cărți și după cum mărturisea: „Am căzut în mania cărților, dar de citit nu citesc decât cele nou cumpărate”. Cărturarul din Holda-Broșteniului observă lipsa volumului doi din „Istoria românilor din Transilvania” a lui Iorga. A cerut-o de la profesor pentru principe: „Nu-i mai dau, că nu citește…” Carol, de altfel, îl vorbea de rău pe Iorga. Zicea că e „pretențios, că știe multe, dar e superficial, că scrie cu totul încurcat”.
Iubirile lui Carol au devenit celebre, Barbara Cartland dedicându-i chiar o carte, în tipul best-seller-urilor americane, cu o largă popuularizare occidentală, tipărită şi la noi după 1990. A fost Ella, a fost Mirela, Zizi sau Elena şi încă altele. Ultimele două cu o influenţă deosebită asupra prinţului şi totodată asupra României. Într-un dosar de la Arhivele Naționale Istorice Centrale, era o notă în care se spunea că prințul Carol a întâlnit-o prima dată pe Zizi în 1912, ca apoi să se reîntâlnească în 1917, pe când Zizi era la Roman. Era de 19 ani, mică de statură, cu fața smeadă, părul și ochii negri, nasul cam lung. Era dintr-o familie veche boierească cu moşii în vechiul judeţ Carol. Prinţul o iubea şi o vroia de soţie, chiar în ciuda dorinţelor familiei sale. Şi asta într-un moment greu pentru România şi familia regală: refugiul la Iaşi, după cucerirea Bucureştiului de către Puterile Centrale.
Familia regală a părăsit Iașiul și s-a îndreptat spre Bicaz, pe valea Bistriței, unde dețineau moșii și aveau și un mic palat alb. Regina Maria l-a vrut aproape și a făcut în așa fel ca prințul să primească comanda (onorifică) a Regimentului de vânători de la Târgu-Neamț. Regina îl vedea cam prea slab, tușea și părea că-l muncește un gând.
Familia regală se afla la Bicaz când au fost înștiințați de fuga prințului: „A fost în sânul familiei noastre o tragedie care ne-a izbit năprasnic; o lovitură uluitoare, care nu fusese cu nimic pregătită. Regele și cu mine, înconjurați de devotații noștri, am trăit zile de chin, când toate tragediile prin care răzbisem mi se păreau numai un preludiu aceleia pe care o înfruntam azi”. Ce se întâmplase? La 28 august/9 septembrie 1918, Carol fugise de la Târgu-Neamț, iar la 31 august/13 septembrie 1918 se căsătorește cu iubita sa.
Cum au evoluat faptele? Pentru început, Carol a cercetat amănunțit „Constituția”, în speranța că va găsi o cale legală să se căsătorească cu Zizi. A pregătit apoi, în amănunt, planul evadării din țară, cu destinația Odessa. Prințul moștenitor a reușit să părăsească unitatea militară pe care o conducea, Regimentul 8 Vânători, aflată la Târgu-Neamț, deghizându-se în ofițer rus. Principele Carol s-a căsătorit la Odessa cu iubita sa Ioana Maria Valentina (Zizi Lambrino). Pentru dezertare, urma Curtea Marţială. Dar mama sa, regina, l-a scăpat.
Prințul este pedepsit cu 75 de zile de „arest” la mănăstirea Horaița din județul Neamț. La Podoleni, nu departe de Piatra-Neamț, este surprins împreună cu Zizi, atunci despărțindu-se. De la Horaița, în însemnările sale, i se adresa „soția mea iubită”. Prințul avea interdicția de a nu părăsi mănăstirea, dar nu-i era interzis să primească „oaspeți”. Prințul Nicolae considera că, la Horaița, Carol nu a avut parte de condiții vitrege, era un loc cunoscut și pregătit pentru membrii familiei regale, căci aici veneau adesea la vânătoare. La scurt timp, a luat parte la procesiunea triumfală de la București.
Principele Carol mai fusese în Neamţ în 1915 în calitate de comandant al cercetaşilor din România şi a primit jurământul Cohortei „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. A avut, de altfel, o implicare deosebită în instituţia cercetăşiei şi mai apoi folosind experienţa pentru a crea „Straja Ţării”. Principele Nicolae a participat şi el în Neamţ la o manifestare cercetăşească: „Marea Jamboree” la Piatra-Neamţ din 1930, ţinută cu mare fast, dar şi cheltuială, pe Dealul Cârlomanul. Mărturiile foto-documentare identificate la arhivele nemţene de Nicolae Dumitraşcu şi Mihaela Verzea atestă prezența Principelui Nicolae în anul 1918, în perioada refugiului Familiei Regale a României, la Bicaz, iar apoi în anul 1926, ca participant la un raid automobilistic la Piatra Neamț. Devenit rege la 1930, Carol îl va exclude pe Nicolae din cadrul familiei pentru o căsătorie morganatică (sic!).
În 1930, proaspăt rege, Carol al II-lea ajunge la domeniile regale nemţene, vizitând Broştenii, Borca, Bicazul, trecerea sa prin judeţ cu automobilul fiind imortalizată în mai multe fotografii păstrate la arhivele nemţene în fondul dedicat doctorului Paul Gotcu, un nemţean apropiat familiei regale. A mai sosit în judeţ la posesiunile familiei regale, participând la vânători prin pădurile regiunii, organizate de primarii de la Bicaz sau Broşteni sau de administratorii domeniilor.
În iunie 1939, regele vizita județul Neamț împreună cu fiul său și cu mitropolitul Nicodim, viitorul patriarh, originar din Pipirig. Revenea în ținutul Neamţului cu prilejul inaugurării monumentului dedicat eroilor din primul batalion de vânători de munte, cu mare fast, în perioada de apogeu a dezvoltării cultului personalităţii sale.
Dacă legăturile cu judeţul Neamţ ale lui Carol I erau ale unui om politic interesat de problemele ţării, încercând să sprijine combaterea sărăciei, contribuind, printre altele, la edificarea unui liceu, ce va căpăta mare prestigiu, cele ale lui Ferdinand şi Maria, erau ale unor monarhi îngrijoraţi de soarta ţării în vreme grea de război, care se preocupă şi de situaţia ţăranilor din sate lipsiţi de hrană din cauza războiului. Care apoi, în perioade de linişte, au revenit pentru a mulţumi sau pentru a ajuta. Carol şi Nicolae erau doi prinţi interesaţi de petreceri, de lux, de aventură, de femei şi de automobile, şi astfel îi înregistrează memoria timpului. Sosirile lor în judeţ însemnau cheltuieli mari pentru bugetele locale. La fel şi când Carol al II-lea a ajuns în Neamţ ca rege, însoţit de fiul său, era interesat de consolidarea cultului personalităţii sale şi autorităţile locale nu precupeţeau niciun efort pentru a fi pe plac augustului vizitator, iar ziarele se umpleau de fotografii şi texte elogiatoare. Dacă în jurul regelui Carol al II-lea s-au construit numeroase clişee şi controverse, un lucru e sigur: în ceea ce priveşte promovarea imaginii sale de conducător providenţial a fost un pionier, un model pentru urmaşii săi şi o recomandăm şi mai-marilor zilelor noastre. Se poate învăţa. Ceauşescu a făcut-o şi ne amintim cu drag de şoimii patriei, pionieri, utecişti, de manifestările de pe stadioane, de „Daciade”, „Cântarea României”… Carol s-a folosit din plin de radio (prin 1935 erau 300.000 de aparate) şi cinematograf şi ne întrebăm: oare cum ar fi fost dacă ar fi avut la dispoziţie şi televiziunea?! Sau internetul?! (Prof. dr. Daniel DIEACONU)
Un comentariu
Bună ziua!
Felicitări pentru articol. Cred că e bine să continuați.