Câteva cabinete de specialitate din Policlinica Piatra-Neamț nu mai programează bolnavii pentru consultații gratuite decât pentru sezonul toamnă- iarnă, în unele cazuri chiar în noiembrie. Situația are două cauze: unul ține de perioada concediilor de odihnă din timpul verii, celălalt este legat de fondurile pe terminate, contractul încheiat de Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț cu Casa de Asigurări de Sănătate neacoperind finanțarea decât până finele lunii septembrie.
Cei mai afectați sunt nemțenii care au nevoie de analize medicale și abia pentru luna decembrie se mai pot face programări la laboratorul din policlinică. Aceeași situație la Endocrinologie, iar la Hematologie se mai fac programări pentru luna octombrie. La Urologie este ocupat până la finele lunii septembrie, iar bolnavii care vor să se adreseze medicilor din cabinetele de Reumatologie și Dermatologie o pot face dacă se programează pentru luna septembrie, potrivit asistentei șefe Teodora Lungu, coordonatoarea policlinicii Piatra-Neamț.
Cristina Iordache