Actorul Iulian Postelnicu, protagonist în pelicula ”Oameni de treabă”

Interviu, în avanpremiera lansării peliculei în România, după ce îndrăgitul actor, de la Serviciul Român de Comedie, a fost premiat la Festivalul Internațional al Filmului Francofon (Namur) și distins cu mențiune specială din partea juriului

– „Oameni de treabă” este foarte bine primit la festivaluri internaționale, în noiembrie va avea premiera și în România, poate va fi și premiat?

Sperăm. Dar concurența e mare. Întotdeauna pe felia asta de filme de festival, cum s-au făcut de un număr de ani în România, asta fiind interesul celor mai mulți, oamenii s-au profesionalizat și-atunci an de an sunt filme premiate afară, filme care merg în festivaluri destul de multe. Mai puțină concurență în ce privește publicul larg, aici e penurie. Mai mișcă unul, altul, dar și cu filmul ăsta, și cu altele poate le retrezim gustul oamenilor pentru film românesc.

– Ce înseamnă să faci film pentru festivaluri?

Spus grosso-modo, înseamnă să nu fii foarte atent la niște sensibilități ale publicului larg, la niște probleme care interesează publicul larg, mai mult decât un juriu de festival, să răspunzi unor așteptări-în cazul publicului larg diferite de cele ale unui juriu de festival.

– Cred că putem spune că „Oameni de treabă” are dublă calitate. Cum a ajuns Ilie, polițist la țară și protagonistul filmului, la tine?

E o poveste lungă cu castingul. A durat vreun an de zile, din ce știu de la regizorul Paul Negoescu, au căutat multă vreme între actorii de la noi pe cineva potrivit pentru rol. Căutau în mod special pe cineva care să fie din zona Moldovei, ca să le fie mai ușor să vorbească cu accentul zonei. Scenariul e scris de Radu Romaniuc, care e din Botoșani, coscris de Oana Tudor-și ea e din zonă, povestea se petrece în nordul Moldovei. Și eu sunt din Focșani.

– Mi se pare o idee frumoasă, dar puțin folosită în filmele românești.

Da, pentru că multe filme românești au fost plasate ori în zona de sud, ori în urban unde oamenii cumva standardizează accentul. În orașele din Moldova se simte accentul, dar nu atât de pregnant ca la țară. Și cele mai multe filme românești din ultima perioadă s-au făcut în zona Bucureștiului, cu oameni de acolo.

– Revenind la casting.

După un an au extins, gândindu-se că nu-și găsesc omul și s-a întâmplat fericit să mă nimeresc eu acolo. Cumva a fost norocos pentru mine că ei n-au filmat în 2020, când era programat, pandemia i-a împiedicat și în felul ăsta au lungit castingul și în 2021. Am fost sunat de Florentina Bratfamof, care e director de casting, m-a întrebat dacă vreau să vin la un casting la Paul. Eu văzusem un film al lui, care-mi plăcuse foate mult. Mi-a trimis scenariul, l-am citit în aceeași zi, am zis da. Mi-a trimis textul pentru probă, am fost acolo, am dat primul casting cu domnul Vasile Muraru și a fost simpatic. Era în primăvara lui 2021, prin martie, dacă țin eu bine minte. Și am filmat în vară.

– De ce ați acceptat acest rol?

Pentru un actor e extraordinar de ofertantă o poveste ca asta. Pe urmă, e protagonistul și vrei, nu vrei, e flatant să primești un rol principal. Povestea merge cu Ilie de la-nceput și până la sfârșit. Și umorul pe care îl are povestea – o tragi-comedie în fond. Și regizorul… sunt multe. Totul a fost norocos pentru mine.

– Cât au durat filmările?

Foarte puțin: 20 și un pic de zile, încă am mai pierdut vreo două zile din cauza vremii, fiindcă deși era început de vară și așteptam cireșele roșii, căldură, au fost și zile de toamnă. A fost greu de filmat exterioare, când aveai într-o zi trei anotimpuri și pentru echipa tehnică a fost îngrozitor. S-a filmat în Botoșani și în câteva sate de lângă Botoșani, în județul Iași-livada.

– Cât este propria interpretare și cât sugestie regizorală?

În primul rând, personajul e scris așa cum l-am făcut. Și Paul, și Ana Drăghici, care e directorul de imagine-un film depinde foarte mult de directorul de imagine, cum depinde și de regizor, de scenarist-toți am fost în aceeași idee. Am vorbit, am discutat și l-am văzut la fel: ca pe un individ care refuză, se preface că nu vede ce se-ntâmplă în jur și chestia îl face și comic, care e autoritar cu persoanele din subordine. A fost o combinație, așa se-ntâmplă în film. E o echipă, chiar dacă tu sau personajul tău se vede, iar de regie sau de directorul de imagine nu știe nimeni.

– A mai fost nevoie de documentare pentru acest personaj?

Un pic pentru dialectul din nordul Moldovei. Am făcut și documentare vizuală, internetul e plin de interviuri cu agenți de poliție din orașe mai mici sau din sate. Cam asta a fost partea de documentare, în felul cum arată și cum se mișcă Ilie și cum vorbește. O analiză a fost și în a înțelege de ce persoana asta, Ilie, se poartă cum se poartă și vorbește cum vorbește. Adică, o persoană de vârstă mijlocie, ajunsă într-un punct de cotitură a vieții, fiindcă la 40 de ani e divorțat, nu are pe nimeni, nici copii, n-are nici o proprietate și cam vede că timpul i s-a scurs printre degete, chestie care n-are cum să-l lase rece, oricât refuză să vadă realitatea. Și-atunci este oarecum de înțeles de ce nu-și face datoria și de ce, disperat fiind, face ce va vedea și publicul de la Piatra-Neamț că face în film.

– Dincolo de titlul filmului – „Oameni de treabă”, aveți un mesaj pentru publicul nemțean?

Titlul are o notă ironică. Oamenii care sunt portretizați în film nu prea sunt oameni de treabă. Afișul nu te duce cu gândul la niște eroi. Dar măcar să fie niște oameni cu care, dacă te întâlnești, să poți râde. Este un film românesc care bucură publicul, sper să mai apară astfel de filme. Filmul românesc nu înseamnă numai festival. Să ne bucurăm că la cinema sunt și filme românești bune, plăcute, de la care pleci cu niște emoții în buzunar.

– Ce înseamnă acest rol și premiul obținut la Namur pentru cariera actorului Iulian Postelnicu?

Înseamnă că mi-am făcut treaba binișor. Sunt mândru de acest premiu. Lucrând la acest film mi-am făcut și alți prieteni și e foarte drăguț să dai de oameni ca tine prin lume. Înseamnă foarte mult.

– Și se adaugă celorlalte premii, să ne oprim la Gopo-cel mai bun actor în rol principal în 2020 din „Arest” și cel mai bun scenariu cu Bogdan Apetri în 2022, pentru „Neidentificat”.

Premiile Gopo sunt date de oamenii care lucrează în breaslă, sunt vreo 600-700 de persoane care votează an de an, la gală-e o confirmare profesională. În România nu știu să mai fie alte recunoașteri din partea breslei, în afară n-am avut șansa să prind atât de multe filme și să mergem la atât de multe festivaluri. Ăsta pe care l-am luat acum, la Namur, e primul și pentru mine e important. La fel ca și aprecierea publicului.

– Vă considerați actor de comedie?

Am jucat multă comedie, am prins niște ani buni și la „Serviciul Român de Comedie” în echipa lui Tony Grecu și mi-a plăcut. Am terminat Academia de Teatru și Film la clasa lui Dem Rădulescu. Altfel, mă consider un actor care își dorește să joace orice tip de poveste. Poveștile sunt diferite din scriitură, dar apoi felul în care tu le povestești e cumva același. Oamenii râd dacă e o comedie, se întristează dacă e dramă, dar tu o spui cam la fel, ca actor.

– Cu teatrul cum e, nu vă regăsiți în acest gen?

Mi s-a părut la un moment dat că nu mă pot descurca financiar în teatru, că dacă aș fi angajat aș fi cumva blocat într-un loc unde poate descopăr că nu-mi place să fiu… și nu m-am simțit atras. Am avut șansa să am proiecte în alte zone. Altfel, mie mi-e dor de teatru și de a spune o poveste cap-coadă, dintr-una. La filme o zici pe bucăți, filmezi azi sfârșitul, mâine începutul… Teatrul are frumusețea lui, fie și pentru că te întâlnești cu publicul față în față și ai reacția imediată la ce faci tu acolo, ceea ce e foarte plăcut pentru un actor.

A consemnat Cristina IORDACHE

Regizorul Paul Negoescu: „Ideea filmului aparține scenaristului Radu Romaniuc care a scris prima variantă a scenariului acum mai mulți ani. El fiind născut și crescut județul Botoșani a scris o poveste care se petrece în acele locuri, undeva la granița României cu Ucraina. Astfel că și accentul cu care se vorbește în film trebuia să fie destul de puternic, pentru autenticitate. De când am acceptat să fiu implicat în acest proiect, mai întâi în calitate de producător, apoi și de regizor, până la premiera filmului au trecut vreo 5 ani. E drept, un an a fost pierdut din pricina pandemiei. Lucrul concret a început la finalul anului 2019, când am început castingul și să vizitez locuri de filmare din Moldova. Apoi, în aprilie 2021 a început lucrul intensiv, odată cu pregătirea pentru filmare, repetiții, etc. În mai și iunie am filmat, iar din iulie am început montajul și restul postproducției. Publicul țintă este cel interesat să vadă filme de calitate care să fie în același timp și provocatoare, dar și entertaining, pentru că este un film care are atât suspans, cât și umor. Pentru mine Oameni de treabă reprezintă un film în care am învățat multe lucruri despre cinema și dovada că se pot face filme care să placă și publicului, dar și cinefililor înrăiți. Și sper să vină cât mai mulți oameni să-l vadă, că nu vor pleca dezamăgiți. Pe 30 noiembrie vom avea o proiecție în prezența echipei filmului în Piatra-Neamț și sper să profităm de ocazie să umplem sala”.